Marketing de artă sau arta marketingului?

17/11/2020

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Dr. Teodor ArdeleanAm primit în dar, personal, în primele zile din octombrie, Catalogul de Licitație de Toamnă A 10 by ARTMARK, realizat de Galeriile cu același nume din București, ai căror reprezentanți ne cunosc activitatea din perioada în care lucram în echipa „Baia Mare – Capitală Culturală Europeană”. Lucrarea în sine, care și-a propus să descrie operele expozante și licitate joi 22 octombrie 2020, constituie un prețios album de artă, lucrat cu acribie și finețe estetică (design: Iulian Pleștiu; fotografii: Gabriel Ghizdavu). Dincolo de toată frumusețea grafică, iconografică și tipografică, am sesizat cu bucurie „nota” de pe pagina de mențiuni „responsabile”, în care „persoanele care sesizează erori în textul ori referințele umane dintre fișele de prezentare a autorilor și loturile licitației, ori care pur și simplu se află în posesia unor date relevante pentru o mai bună documentare a loturilor…”, sunt rugate să contacteze realizatorii spre a remedia informațiile în cauză.

Calendarul licitațiilor mai cuprinde și alte etape interesante pentru cei interesați. Licitație de ceasuri (în 10 noiembrie), de săbii și covoare (în 17 noiembrie), de curiozități (în 19 noiembrie), de autografe (în 26 noiembrie) ș.a.

Bucuriile de tip bibliofil și cognofil Citește restul acestei intrări »