de Ala MÎRZA-TURBAL
Abaclia, Basarabeasca, Republica Moldova
MĂRȚIȘORUL VINE DIN LEGENDĂ
Era micuț, plăpând, abia ieși,
Făcându-și loc, prin stratul de zăpadă
Și, curios, în jurul său privi:
— Sunt singur? Niciun frate – să mă vadă?
Mărite Soare, bună dimineața!
Brândușă, soră dragă, hai afară!
Tu, iarbă, ieși, trezește-te la viață!
Au! Nu vedeți că vine Primăvara?
Un vânt geros, uimit de îndrăzneala
Ce-o demonstrase bravul Ghiocel,
Vru chiar atunci să-i ceară socoteala,
Porni să sufle rece peste el.