Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 319 (1-15 februarie)

03/03/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mihai EminescuScrisoare către Eminescu (VIII). Bădie Mihai,
Cu câtă bucurie te întorceai tu acasă după lungile tale peregrinări prin lume! Îți revedeai părinții, frații, rudele, consătenii, prietenii, dar și codrul, lacul, câmpiile, locurile pe unde ți-ai petrecut anii copilăriei. Fiecare copac îți era cunoscut, fiecare deal sau vâlcea, fiecare floare și fiecare stea. Erai de-al lor și erau de-ale tale. Parcă te aud vorbind cu fiecare, dar mai ales cu codrii de aramă, cu mândrele păduri de argint: „Codrule, codruțule, / Ce mai faci, drăguțule? / Că de când nu ne-am văzut, / Multă vreme a trecut / Şi de când m-am depărtat, / Multă lume am umblat!”
Doamne, Bădie, câtă vreme aveai tu la dispoziție! Nu aveai televizor, nu aveai calculator, nu tabletă, nu telefon cu internet, nu facebook, nu twiter sau alte minunății de astăzi, mori de tocat timpul, care ne țin ocupați și ziua, și noaptea. Nu mai vedem cerul înstelat, nu câmpul înflorit, nu mai vedem un răsărit sau un apus de soare. Cine mai ascultă astăzi păsările cântând sau frunzele foșnind? Bădie, s-au împuținat și păsările, și frunzele, dar și codrii! Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 284 (16-31 august 2014)

10/09/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Materialişti şi idealişti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filosofice, care provin din antichitate. Materialiştii îl socotesc drept părinte al lor pe filosoful Aristotel, idealiştii pe filosoful Platon. Materialiştii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiştii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiştii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creştinism şi au acceptat că lumea este creaţia lui Dumnezeu. Între cele două curente filosofice au fost întotdeauna dispute şi acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.

Aş dori să mă refer la un alt înţeles al celor două cuvinte. Materialiştii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieţii pământeşti, în timp ce idealiştii sunt oamenii care îşi dedică viaţa unor principii, învăţături, norme morale şi pun accentul pe viafoto_ţa viitoare. Materialiştii mai pot fi numiţi „oameni ai pământului”; idealiştii sunt numiţi şi „oameni ai cerului”. De multe ori, idealiştii sunt luaţi în râs de materialişti, fiind socotiţi „oameni cu capul în nori”, rupţi de realitate. Materialiştii stabilesc copiilor lor un drum în viaţă încă de când aceştia sunt în faşă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relaţii sociale, mărire şi putere. Idealiştii îşi orientează copiii spre profesiile pentru care aceştia manifestă de mici chemare, vocaţie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispreţuite. Materialiştii sunt în stare să mituiască profesori ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceştia să poată să copieze la teze, la examene; idealiştii insistă ca odraslele lor să muncească, să înveţe, să-şi însuşească temeinic cunoştinţele şi nu ar fi în stare, nici picaţi cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept şi, mai ales, Doamne, fereşte, un examen cumpărat. Materialiştii mituiesc, plătesc în dreapta şi în stânga, apelează la tot felul de pile şi relaţii ca să obţină un loc de muncă mai căldicel pentru copiii lor; idealiştii aşteaptă cu dosarele şi diplomele sub braţ zile în şir la coadă pentru angajare, convinşi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obţinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiţă care abia a trecut prin şcoală este angajată într-o firmă centrală, pe când şeful de promoţie, îndopat cu multe-multe cunoştinţe, abia găseşte un post la Cucuieţii din Deal sau la Crăcănaţii din Vale. Materialiştii îşi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcţii cât mai bine plătite, vilă, maşină şi alte asemenea „calităţi”; idealiştii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înţelegerea, cinstea, buna-creştere. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 282 (16-31 iulie)

08/08/2014

foto_Delia Florea_detaliu

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei

A existat întotdeauna o categorie de oameni care au fost numiţi, pe bună dreptate, cu acest nume. Tradus, cuvântul ar însemna „oamenii proceselor”. De la bun început, facem precizarea că nu ne referim la acei oameni de bună-credinţă, care apelează la instanţele de judecată să-şi caute dreptatea. Este dreptul lor de cetăţeni, care aparţin unui stat de drept.

Procesomanii sunt însă acei oameni care frecventează judecătoriile şi tribunalele de la tinereţe până la bătrâneţe. Fie că au, fie că nu au motive, ei sunt acolo. Îi interesează problemele altora, care se judecă, dar îi interesează în primul rând cauzele lor. Când nu au probleme reale, şi le creează. Ei se judecă cu oricine şi pentru orice. Cunosc numeroase legi, cu care jonglează ca artiştii de la circ, ştiu să redacteze acţiuni, recursuri şi apeluri. Ştiu să recuze instanţele, să găsească motive pentru transferări de dosare, să ceară recursuri în anulare. Ştiu să acuze şi să bârfească oamenii legii. Toţi sunt răi, corupţi şi „cumpăraţi”, dacă se întâmplă să nu le dea dreptate; toţi sunt capabili, imparţiali şi incoruptibili, dacă se întâmplă să le dea dreptate. Ştiu să angajeze martori şi să-i înveţe ce să spună în faţa instanţei; ştiu să se angajeze ca martori de meserie şi să pledeze ca nişte avocaţi cu vechi ştate de plată. Ce mai! Cum, necum, ei trebuie să fie în tribunal prezenţi. Altfel nu s-ar simţi bine. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 280 (16-30 iunie)

13/07/2014

crop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Unde eşti, tu, Poezie? Întotdeauna le-au plăcut românilor poeziile. Ei înşişi au fost poeţi. Şi ce mai poezii au făcut! Să ne amintim de doinele şi de baladele noastre, de cântecele de tot felul, care au legănat generaţii după generaţii. De când a deschis ochii, copilul şi-a auzit mama cântându-i şi spunându-i versuri. A fredonat în toată copilăria, păzind oile pe tăpşan, cântece. Şi-a spus gândurile şi simţămintele de tânăr îndrăgostit; şi-a exprimat dorurile, necazurile, bucuriile şi speranţele în tot restul vieţii sub formă de poezii cântate. Pleacă din lume „cântat” de cei dragi. Poeziile şi cântecele sunt învăţate de la cei mai în vârstă, ori sunt creaţii proprii.

Poezia şi cântecul au fost picăturile de fericire pe care Dumnezeu ni le-a dat din bucuria îngerilor şi din frumuseţile raiului ca să ne mai oblojim şi noi sufletul din când în când cu ele. Ne-a dat şi poeţi de excepţie, ca să fixeze mai bine şi mai potrivit gândurile şi simţămintele lor şi ale neamului. Poeziile şi cântecele ne-au fost doică, învăţător, iubită, tovarăş de muncă şi de luptă, mângâiere şi speranţă.

Am învăţat cu plăcere nenumărate poezii în şcoală. Am citit cu bucurie multe volume de poezie din literatura română şi străină. Citesc astfel de cărţi de câte ori am prilej. Nu orice fel de poezii! Iubesc poezia clasică, iubesc pe Eminescu, pe Arghezi, pe Goga, pe Coşbuc şi pe mulţi alţii, care au scris poezie pentru oameni ca mine. Astăzi se scrie altfel de poezie şi aceasta nu-mi place. Mi-e străină. N-o înţeleg. Nici nu ştiu dacă este sau nu poezie. Unele creaţii de acest gen parcă ar fi un amalgam de cuvinte, decupate din reviste şi ziare şi puse alături sub formă de „versuri”. Nu mai au semne de punctuaţie, puncte, virgule, semne de întrebare, de exclamaţie, nu mai au litere mari, ci doar un şir de cuvinte fără înţeles şi fără rost. Cu mai mulţi ani în urmă, am ajuns, întâmplător, la o lansare de carte în Craiova. Era vorba de o carte de „poezie”. Mai bine de o jumătate de oră a citit autorul din creaţiile sale şi eu n-am înţeles nimic. Mai bine de o jumătate de oră au vorbit apoi alţii despre creaţiile respective şi iarăşi n-am înţeles nimic. Mi-am zis că trebuie să plec de acolo, fiindcă sunt prea prost, ca să încurc oameni atât de deştepţi! Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, Anul XIII (2014), nr. 275 (1-15 aprilie)

29/04/2014

foto_Adrian Pop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BARDA

Dragii mei enoriaşi!

Boala satului.Urmăream zilele acestea la televizor un reportaj din zonele în care inundaţiile au făcut ravagii. Zeci de sate din diferite judeţe au fost afectate, sute de case au fost distruse, mii de hectare de culturi au fost acoperite de apă şi de mâl; oameni şi animale au fost înghiţite de ape! Parcă este un blestem pe ţara noastră, ca an de an, când într-o regiune, când în alta, nenorocirile să nu mai contenească. De fiecare dată statul se străduieşte să dea o mână de ajutor sinistraţilor, se fac apeluri disperate către ceilalţi locuitori ai ţării, se strâng ajutoare, se trimit, se reconstruiesc casele, localităţile, pentru ca în anul următor iar şi iar să auzim de noi cazuri şi necazuri. Unii pun totul pe seama mâniei lui Dumnezeu, care se dezlănţuieşte asupra noastră pe bună dreptate; alţii socotesc drept cauze despăduririle masive şi iraţionale, lipsa digurilor, neglijarea drenării văilor etc.

Nu este de competenţa noastră să analizăm cauzele care generează inundaţiile din aproape fiecare an şi nici felul cum gestionează autorităţile asemenea situaţii. M-aş opri asupra unui aspect mai puţin analizat în presa actuală. Observam în reportajul amintit un fapt revoltător: indiferenţa oamenilor locului, oamenilor aflaţi sub nenorocire. Veniseră într-un sat oarecare de pe Valea Dunării pompieri, jandarmi, soldaţi şi alte categorii de oameni de bine, ba chiar şi localnici din alte sate, să facă diguri improvizate din saci cu nisip, din piatră şi alte materiale. Munciseră ca nişte robi toată noaptea, toată ziua, cu mese mai mult simbolice. Erau nişte oameni epuizaţi, dărâmaţi. Numai dorinţa profundă de a da o mână de ajutor şi a nu lăsa apele să distrugă atâtea bunuri le dădea putere şi imbold să meargă mai departe. La câteva sute de metri de şantierul cu pricina era o cârciumă, la care numeroşi localnici, unii capabili să stoarcă apă din piatră, chefuiau de zor, fără să se sinchisească, fără să le fie ruşine. Reporterul avea curajul să meargă la ei şi să-i întrebe de ce nu dau şi ei o mână de ajutor, fiindcă se apropie momentul când vor apărea puhoaiele, aşa cum se anunţase. Cu seninătate şi neruşinare, cei în cauză răspundeau că lucrul respectiv ar trebui să-l facă cei ce primesc ajutoare sociale, nu ei, ditai „boieri”! Asemenea cazuri revoltătoare au mai fost semnalate şi în anii trecuţi, o dată chiar de premierul de atunci al ţării. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, anul XIII (2014), nr. 274 (15-31 martie)

11/04/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Rugă pentru Basarabia. În această vreme, când zăngănitul armelor se aude la hotarele Moldovei, când teama şi speranţa se luptă în sufletul fiecărui locuitor al acestei ţări, când mai mulţi ochi ca oricând se îndreaptă spre Apus cu nădejde, iar Unirea pare mai aproape, am reluat o mai veche rugăciune, pe care am alcătuit-o cu câţiva ani în urmă, socotind-o potrivită pentru timpul pe care-l traversăm:

foto Delia FloreaDoamne, Îţi mulţumim! Îţi mulţumim, fiindcă ai auzit plânsul copiilor nevinovaţi şi al orfanilor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, fiindcă ai auzit plânsul mamelor îndoliate, blestemele văduvelor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, că ai auzit scrâşnetul bărbaţilor încătuşaţi, ai înţeles dorul de libertate al robilor şi Te-ai îndurat. Îţi mulţumim, că ai auzit plânsul bătrânilor şi nu i-ai lăsat să li se stingă pâlpăirea de speranţă. Ai auzit rugăciunile apelor, al munţilor şi ale câmpiilor, ale vitelor şi ale păsărilor. Ai auzit rugăciunile poporului Tău cel greu încercat, cel sfârtecat şi de atâtea ori răstignit. Ai auzit rugăciunea lui Ştefan, clopotul Putnei şi al Voroneţului, al Căprianei şi al Argeşului, al sufletului însuşi chemându-Te pe Tine să le faci dreptate şi Te-ai îndurat. Ai auzit doina ciobanilor, naiul lui Zamfir, taragorul lui Fărcaş, versul lui Vieru şi n-ai putut să stai nepăsător. Ne-ai pus la încercare credinţa, dar nu ne-ai lăsat să ne pierdem speranţa. Ne-ai pus la încercare tăria, dar firea n-ai lăsat să ne-o nimicească, fiindcă mari şi nepătrunse sunt planurile Tale pentru neamul acesta românesc. Citește restul acestei intrări »