Peregrinări

Il Cammino di Compostela

MOTTO: „Tutto passa, ma a Dio non sfugge niente.” – „Totul trece, dar
lui Dumnezeu nimic nu-i scapă.” (Ecclesiastul)

de Mirel GIURGIU

Dis de dimineaţă am ieşit din strâmtorarea pereţilor casei mele… am luat-o spre porţile cetăţii, care mi s-au deschis larg până acolo unde îngerii se priveau şi se recunoşteau unii pe alţii zâmbind în adâncul apei de argint…

Am ajuns să mă închin din nou la Iacob al lui Zevedeu, am auzit îndemnul şi chemarea lui de-a pleca spre Compostela, să-i duc în dar o floare şi o rugăciune… Înainte să-mi iuţesc pasul, călătoria a început în mine, cu mine în întregime, deşi nu luam mai nimic la purtător păstram imensa bogăţie a unui altar plin de lumini, în suflet, iau cu mine arcadele imensei catedrale de granit inundate de lumină chiar atunci când străbat cărările pietruite, bătute de aspru vânt, înghiţite de ploaie. Deşi merg spre soare-apune, către capitala Galiţiei, gândul îmi fuge, din când în când, spre răsărit, zboară, luând mereu înălţime, ca să aibă de unde coborî pe umărul ei, pe care-l zăresc aplecat deasupra unor răsaduri pline de flori… Nu vede şi nu ştie ce sol plin de sori o să-i trimit, îşi vede mereu de ale ei… stă sub o boltă cerească care se lasă ca o imensă cupolă protectoare sub care încape tot orizontul raiului hrănitor care se ghiceşte muritorului atent precum o locuinţă lacustră plutind pe apele verzi-albastre ale ochilor zâmbitori de fată…