La mulți ani, 2022!

31/12/2021

Trecerea în Noul An este un prilej de sărbătoare, de însufleţire, reîntâlnire şi unitate, atât în mediul socio-familial cât și în spaţiul virtual.

Cufundați într-o lume a esenței care scapă uneori cuantificării, tributari simțurilor noastre care deseori ne furnizează îndoieli asemenea exemplului bățului ce pare să se frângă atunci când este scufundat în apă, formați sau deformați de mediu și de influențele lui, Noul An ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să așternem în posomorâta celulă a subiectivității noastre un nou ideal – pe cel al unei lumi mai bune, mai prospere, mai plină de Lumină și Adevăr.

La moment de introspecție și retrospecție, considerăm că nădejdea, credința și dragostea vor fi garanțiile acestei reușite.

Emoția, sinceritatea și bucuria au fost atributele care au definit colaborarea noastră, iar materialele transmise au fost adevărate mărgăritare ale procesului de culturalizare necesar societății în care trăim. Fiecare articol a reprezentat o ieșire din matca rutinei, o deschidere spre nou, un îndemn spre fenomene axiologice încununate de virtute, motiv pentru care Vă mulțumim și Vă invităm, ca și în anul care urmează, să ne socotiți demni conlucrători ai instruirii culturale, științifice, sociale.   Citește restul acestei intrări »


OUĂLE DE PAȘTI

30/04/2021

Unde și când a apărut această tradiție

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Citește restul acestei intrări »


PETRECERE ROMÂNEASCĂ ÎN SURPRISE, ARIZONA

07/03/2012

Surprise_Arizona_18 febr. 2012

de dr. Emil G. ONEŢ,
Phoenix, Arizona,
http://www.phoenixmission.org

VasileTintas_Surprise_Arizona_18 febr. 2012În organizarea maramureşeanului Vasile Ţîntaş, un inimos român din Surprise, Arizona, a avut loc, în seara zilei de sâmbătă, 18 februarie 2012, o seară românească având ca invitaţi cunoscuţi solişti de muzică populară din România: Traian Ilea cu soţia Valeria Codorean şi Sanda Argint. Programul a început cu solista Sanda Argint, o mehedinţeancă ce a prezentat auditoriului un bogat repertoriu de melodii olteneşti. Când lumea s-a mai „încălzit”, s-au încins hore şi sârbe care au antrenat mesenii în înfocate ritmuri tradiţionale româneşti. Tineri, adulţi şi chiar mai vârstnici s-au prins în dansuri populare, ocupând la refuz spaţiul afectat jocului. Sanda Argint, o prezenţă plăcută şi antrenantă şi-a dovedit cu măiestrie talentul interpretativ, creând o atmosferă cu adevărat sărbătorească. Am înţeles din relatările solistei că şi-a început cariera artistică încă de la vârsta de 15 ani, ajungând să fie invitată în multe programe televizate. Prin emisiunile Etno a ajuns să fie cunoscută şi în afara ţării. A efectuat o serie de şapte turnee în Australia, ceea ce spune câte ceva despre popularitatea de care se bucură în lume. Soţii Ilea au dovedit şi cu această ocazie, dacă mai era nevoie, aprecierea de care se bucură nu numai în România, ci şi în afara hotarelor ei. Originar din Valea Ierii, Traian Ilea a ilustrat, prin cântecele sale, frumuseţea melosului Apusenilor. Dintre melodiile interpretate nu a lipsit, evident, „Puşca şi cureaua lată”, care a devenit în ultimii ani, foarte cunoscută, nelipsind de la manifestările sărbătoreşti (nunţi, banchete şi alte evenimente la care soliştii sunt invitaţi). Citește restul acestei intrări »


Şi e pace în cer. Deasupra noastră…

13/12/2011

de Emanuel Luca

Singur, cât în zilele ce-şi află rostul doar în rugina arsă a nopţilor. Singur, precum ultimul vals şchiopătat al îngerului pe buza paharului de vin, se încăpăţânase să roadă varul de pe picioarele zeilor. Câte puţin în fiecare zi. Cât popoare de furnici, cât umbre reci, cât mângâierea mantiei pe nisip. Singur, precum şarpele verde, precum coasa, precum mâna mamei. Ştia, de acum, câtă neputinţă şi durere are aerul strâns în braţe. Cum, lângă coastă, arde absenţa cărnii celuilalt. Cum osul se sfărâmă şi varul se împrăştie. Cum creta piere scriind numele lucrurilor. Iară mângâierea nu e decât o cârpă udă alunecând ca un leac peste cuvinte.

Citește restul acestei intrări »