Săru’mâna, doamnă Zebacinski!

23/09/2016

de Marian IOAN

marian-ioan-art-emisÎn primii ani ai șederii noastre în Podari, împărțeam casa în care locuiam cu familia Zebacinski. Era o casă tip, așa cum erau toate casele din zisa „colonie muncitorească” aflată chiar în curtea fabricii de ulei la care lucra tata. O casă cu două apartamente identice, cu pod, cu beci. Doar un perete ne despărțea. Iar în curte, pe vremea aia, „gard despărțitor” era o noțiune necunoscută. Numai florile din fața ferestrelor care dădeau spre aleea principală ni le puneam fiecare separat, deși și asta se discuta în prealabil, ca să se armonizeze. Dacă cei de la O.N.U. ar fi fost realmente interesați să definească buna-vecinătate, era suficient să se uite la cele două familii vreo jumătate de an și să noteze ce văd. De exemplu, să-și fi notat cum se ducea o porție din ce se gătea mai bun în familia noastră, la familia Zebacinski, dar și invers. Sau cum își lăsau copiii unii la alții, atunci când treburile îi obligau să plece de acasă și nu-i puteau lăsa singuri. Nu știu cum ajunsese familia Zebacinski acolo. El era polonez, iar ea era bucureșteancă. Citește restul acestei intrări »