Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 397 (1–15 Mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat. Fie ca această  zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire.

Hristos a înviat!

*

Între culmea speranței și hăul deznădejdii. De-a lungul timpului am citit de nenumărate texte din Sf. Evanghelie privitor la minunea de la scăldătoarea Vitezda (Ioan, V, 1-15) și de fiecare dată m-am cutremurat de drama bolnavului de acolo.

Un om era paralizat de 38 de ani. Trebuie să fi avut în jur de 60 de ani, fiindcă în final Mântuitorul îi spune: „De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție mai rău!” Așadar, se îmbolnăvise la o vârstă matură, de peste 20 de ani.

Răbdarea absolută și răspunsul ei. Perspective catehetice

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

În conștiința omului contemporan, virtutea răbdării stă mereu sub egida timpului pe care acesta îl petrece așteptând ca dorința lui să fie împlinită. Deși Universul i-a demonstrat omului că timpul este măsura tuturor lucrurilor ce urmează să fie împlinite, societatea postmodernă l-a aruncat pe om în malaxorul faptelor ce se desfășoară într-o sinergie perfectă cu orele și minutele care trec. În acest context, omul și-a pierdut simțul succesiunii ireversibile a lumii, fapt ce îl transpune într-un soi de mașinărie menită să prelucreze informații, concepte, materiale, obținând produse în cel mai scurt timp. Ceea ce nu realizează omul este faptul că, prin disimularea de la realitatea transcendentă, el se face un slujitor al cronosului – al timpului menit să îi ofere satisfacțiile materiale, și nu al kairosului – al timpului de calitate prin care el se desăvârșește spiritual și cultural. Lipsa prezenței sale spirituale – suflet și sentiment, reprezintă o disfuncție reală a ceea ce este el de fapt. Înlăturându-și sinele prin absența răbdării și a cercetării interioare, omul va deveni un element artificial al acestei lumi.

Pericopa Evanghelică a Duminicii a patra, după Paști,