Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 307 (1-15 august)

22/08/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Al. Stanciulescu-BardaDragii mei enoriaşi!

Maica pălmuită (I). În ultima vreme întâlnesc, din păcate, tot mai mulţi concetăţeni, în special tineri, care spun, cu hotărâre, fără nici o jenă sau remuşcare: „Mi-e ruşine, că sunt român!” Zilele trecute, aflându-mă la poştă, înaintea mea era un tânăr ca de vreo douăzeci şi cinci de ani, care venise să plătească o taxă către o instituţie oarecare. Oficianta i-a spus, respectuos, că acea taxă trebuie plătită la ghişeul instituţiei respective, fiindcă poşta nu are contract să preia plăţile de acel gen. Nimic mai civilizat, ca model de comunicare. Totuşi, tânărul a izbucnit, ca un cazan sub presiune: „Sunt de doi ani în Germania, dar în viaţa vieţilor mele nu mai vreau să aud de România şi de porcăriile de aici!” A făcut stânga împrejur şi a plecat, lăsându-ne pe toţi, clienţi şi funcţionari, stupefiaţi. Pe alţii îi aud înjurându-şi ţara, fiindcă sunt nemulţumiţi de anumite situaţii, de anumiţi oameni, de anumite realităţi.
De câte ori asist la astfel de cazuri, am aceleaşi trăiri ca atunci când un fiu îşi înjură sau îşi bate părinţii, ca atunci când aud pe câte un rătăcit înjurând de cele sfinte. Mă întreb mereu de unde până unde atâta lipsă de respect, de dragoste de patrie, atâta indiferenţă şi duşmănie faţă de propria ţară. Parcă cineva din umbră urmăreşte să cultive în mod sistematic asemenea sentimente şi atitudini. Parcă cineva promovează prin mijloacele de presă tot ce-i mai urât, mai reprobabil, în societatea românească, cineva scoate pe gard, în văzul lumii, tot gunoiul, toate cârpele adunate de prin bălegar, pentru a trezi repulsie, dispreţ. Un hoţ de buzunare prins în flagrant este mediatizat zile în şir pe aproape toate posturile de televiziune, în multe ziare, dar despre copiii olimpici, despre inventatorii români şi oamenii de cultură, de artă, de ştiinţă nu se spune mai nimic, încât ne vine să ne întrebăm dacă aceştia mai există în peisajul societăţii româneşti. Să fie familia de vină, fiindcă nu cultivă dragostea de patrie odraslelor? Să fie şcoala de vină? Să fie autorii de manuale de istorie, că nu fac din disciplina aceasta o poveste frumoasă, care să înflăcăreze, să trezească sentimente de mândrie şi de dragoste faţă de înaintaşi? Să fie Biserica de vină? Să fie de vină clasa politică? Alte instituţii? E greu de spus că una dintre acestea sau toate la un loc. Citește restul acestei intrări »