Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 458 (16 – 30 Noiembrie)

07/12/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Marea Unire_1

Dragii mei enoriași!

Sărbătoarea Neamului. În ziua de 1 Decembrie 1918 s-a încheiat un proces istoric îndelungat. La acea dată s-a consfințit oficial, că speranța și lupta a milioane de români s-au împlinit. Nu a fost ceva artificial, forțat, o hotărâre de cancelarie, străină de realitate. Nu a fost darul binevoitor al unor puteri străine. A fost efectul firesc a secole de jertfă adusă pe altarul istoriei. Atunci a fost ceasul astral al neamului românesc. El a încununat miile de eroi căzuți sau răniți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. A fost consecința efortului supraomenesc al românilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Valea Jiului, Turtucaia.

Unirea a fost prezentă în viața românilor dintotdeauna. Condițiile istorice nu ne-au permis s-o realizăm faptic, deplin. Granițele politice care au despărțit vremelnic pe români au fost artificiale. Niciodată ei n-au socotit că acestea sunt veșnice. Proverbul „Apa trece, pietrele rămân!” a fost ca un crez al răbdării, al speranței, al încrederii în Dumnezeu și în dreptatea Lui.

Ne-au unit limba, credința creștină, cântecul doinei,  Citește restul acestei intrări »