Secularizarea acediei sau despre metamorfozele spleenului cioranian

25/09/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Vasile Chira_3După ce în prefaţa la „Florile răului” înşiră toate păcatele, toate metamorfozele infernului, Baudelaire pune ca punct culminant, ca apoteoză a nimicului, urâtul. Spleenul va constitui, de altfel, o obsesie a întregului sfârşit de secol XIX, ajungând până la expresioniştii secolului XX.

Un pas important în etiologia spleenului îl face Heidegger în „Ce este metafizica?” Filosoful german interpretează plictisul în contextul relevării neantului, nu al nimicirii, ci al nimicnicirii. Însă adevărata fenomenologie a plictisului o face Cioran, care pornește de la diferenţa de grad dintre banala plictiseală psihologică și plictisul metafizic.

Plictisul, văzut de Cioran în corelaţie cu vidul, nu este legat în mod expres de disoluţia ecstatică pe care o presupune Nirvana budistă, ci de o stare de dezagregare continuă a cosmosului, de fluctuaţiile sensibilităţii. Citește restul acestei intrări »