Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 426 (16 – 31 Iulie)

10/08/2020

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Malovat

Dragii mei enoriași!

Semnele morții. M-am născut și am trăit în sat, cunoscând viața și mentalitatea țăranului român într-o mare măsură. Am scris despre aceasta și am venit cu nenumărate povestiri, menite tocmai să reflecte aceste realități spirituale. Unele dintre ele vin din lumea vechilor religii și culturi precreștine și au  supraviețuit sute, chiar mii de ani. Unele sunt socotite superstiții, adică credințe deșarte, false, neadevărate. Din punct de vedere creștin sunt, într-adevăr, superstiții, dar pentru studiile etnologice, folclorice, de istoria religiilor și a mentalităților, ele sunt foarte importante. Așa cum sunt descoperirile pe care le fac arheologii în sânurile pământului pentru elucida problemele istorice străvechi, așa sunt și aceste reminiscențe păstrate în folclor, în tradiții și credințe populare. Descoperindu-le și analizându-le facem o adevărată arheologie spirituală. Concluziile la care se poate ajunge din cercetarea lor sunt multe și diverse, dar două mi se par esențiale:

1. Dovedesc vechimea poporului român, care a adus din neguri de vreme în memoria sa aceste relicve;

2. Dovedesc continuitatea poporului român pe aceste meleaguri.

Cu ani în urmă, culegând folclor în părțile de nord ale județului Mehedinți, am găsit un bocet, în care se spunea că Domnul Hristos trece pe drum călare pe un cal roșu-mohorât și adună de la porți sufletele  celor decedați spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfânta Scriptură sau în Sfânta Tradiție nu se vorbește de o asemenea postură a Mântuitorului: călare pe cal, transportând sufletele morților dintr-o lume în altă lume. Citește restul acestei intrări »