Crăciunul Copiilor la Școala Junimea Română din Montreal

19/12/2022

de Johnny CIATLOȘ-DEAK
membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România

Precum Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos a fost vestită păstorilor, de ceata de îngeri, la marginea orașului Betleem, iar întreaga creștinătate a păstrat cu sfințenie tradiția de mai bine de două milenii, iată și elevii Școlii Junimea Română din Montreal au vestit miracolul Nașterii Domnului printr-o superbă serbare intitulată „Crăciunul Copiilor”.

Spectacolul a fost oferit în sala „La Chapelle” a renumitului colegiu Jean-de-Brebeauf din metropola canadiană Montreal, unde de treisprezece ani își desfășoară activitatea junimiștii noștri sub coordonarea directă a fondatoarei școlii Junimea Română, doamna Otilia Tunaru.

Construit în anul 1928, acest edificiu impresionează de la prima privire. Intrarea principală este susținută de șase coloane impunătoare, iar deasupra lor străjuiește o cruce imensă de piatră, semn că divinitatea veghează asupra celor aflați în interiorul clădirii. Trepte mărețe, aidoma unui palat regal, se etalează în fața ochilor la intrarea în clădire, care conduc oaspeții la grandioasa sală a capelei.

Superba sală, spațioasă, puternic luminată natural și decorată cu mult bun gust, în ton cu sărbătoarea, era deja arhiplină la sosirea noastră! Dascăli, elevi, bunici, părinți, invitați de seamă, copii de diferite vârste, într-o atmosferă de mare sărbătoare așteptau cu emoție începerea programului festiv.

Cuvântul de deschidere a revenit domnișoarei Andreea Grigorescu care, cu emoție în glas, pe un ton cald, Citește restul acestei intrări »


COMUNICAT DE PRESĂ – Montréal, 10 decembrie 2012

14/12/2012

foto_Adrian Pop_Zapada de Romania

Activităţi deosebite organizate pentru a recompensa eforturile elevilor români

Sfârşit de an 2012 încoronat cu succese şi cu farmecul tradiţiilor româneşti

Sesiunea de toamnă 2012 se anunţă bogată în rezultate meritorii pentru elevii de la şcoala Junimea Română din Montréal. Pe lângă cursurile obişnuite, elevii au participat la un campionat de dictări în franceză şi la o serie de concursuri pe diferite discipline: geografie, redactare de texte în română, desene, matematică (un concurs intern şi altul internaţional), ştiinţe. Eforturile lor vor fi încununate sâmbătă, 15 decembrie, prin activităţile deosebite organizate în această zi.

De la ora 12:00, în cadrul seriei Întâlnire cu personalitate, va avea loc dialogul cu Dl. Vania Atudorei, microbiolog şi profesor emerit, onorat cu cele mai înalte distincţii în Canada. Cea mai recentă recompensă acordată este Medalia Majestăţii Sale Regina Elisabeta (Queen Elizabeth II Diamond Jubilee Medal) pentru realizările sale profesionale, sociale şi culturale. Dl. Vania Atudorei reprezintă un exemplu de reuşită profesională şi susţine că printre atuurile de care a beneficiat în ascensiunea profesională se află şcoala făcută în România. De aceea dumnealui a fost ales să prezideze festivitatea organizată în cinstea câştigătorilor de la Junimea Română din Montréal, alături de consilierul special al primarului din Montréal. Începând cu ora 14:15, se va desfăşura premierea celor care au obţinut rezultate deosebite şi va urma serbarea Crăciunul copiilor. Va fi prezentat un grupaj pitoresc de datini ce înfrumuseţează sărbătorile de iarnă la noi la români. Nu vor lipsi sceneta Capra şi Pluguşorul umoristic pregătit de elevii de la nivel secondaire, semănatul, Steaua, Sorcova şi o serie de tradiţii din Ardeal prezentate de elevii mai mici (nivel preşcolar şi primar). Grupul vocal Original va înveseli auditoriul prin ritmurile inspirate din culturi diferite. Corul şcolii condus de baritonul Eugen Voicu ne va dezvălui magia colindelor, iar expoziţia coordonată de artista Claudia Mandl va întregi decorul de poveste hibernală. lângă bradul împodobit, Moş Crăciun va împărţi daruri şi va răscoli amintiri impregnate de râsete copilăreşti. Citește restul acestei intrări »