Ion Miloș, pe urmele lui Ovidiu

Ion Miloş
(16 februarie 1930 – 5 decembrie 2015)

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Am primit recent un pachet consistent cu cărți, reviste, ziare și pliante culturale de la prietenul Vasile Barbu din Uzdin, Serbia. După ce l-am cunoscut mi-a fost greu să-i dau un nume de „botez publicistic”, deoarece întrecea orice perimetru denominativ. Să-i zici „Misionarul român” sau „Apostolul de la Uzdin” sau să-i spui „Luminătorul”, „Fondatorul”, „Sămănătorul”?! M-am păstrat între barierele modestiei și simplității sale paradigmatice, dar am încercat să țin legătura cu un om atât de legat de Patria Limbii Române. I-am mulțumit pentru dar, însă El, Poetul ajuns pe post de „exponent-manager” și Mecena pentru tot și toate mi-a replicat că nu se pune astfel problema, din moment ce, prin contribuția mea instituțională și cu gestul inițiatic al lui Gheorghe Mihai Bârlea, Vasile Morar și Nicolae Scheianu, au ajuns la Uzdin și la românii din jur patru troițe sculptate în Maramureș, spre a fi plantate în spații de performare a credinței ortodoxe. 

Catedrala din Vârşeţ – Chivot şi tabernacol

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Poporul român, prin evlavia sa permanentă şi credinţa sa puternică în Dumnezeu, a zidit lăcaşuri bisericeşti peste tot pe unde l-au aşezat vremurile şi istoria, într-o vatră românească mult mai extinsă decât vatra statului. Aceste edificii de credinţă sunt o mărturie a dăinuirii, a permanenţei şi a vieţuirii creştine, oriunde s-ar afla.

Aşa m-am simţit îndemnat de sufletul meu, stând faţă către faţă cu Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ, un oraş, din Serbia în care românii vieţuiesc astăzi ca „minoritari”, dar în care de fapt sunt „băştinaşi” sau „ctitori”, în ciuda vitregiilor vremurilor şi a dominaţiei altor popoare (ocupaţii austriece, turceşti ş.a.).

Ideea construirii unei biserici româneşti în acest oraş i-a aparţinut profesorului Nicolae Tincu Velia, primul protopop român în aceste locuri, dar reuşita împlinirii acestui vis a trăit-o protopopul Traian Oprea. În 1910 se pune piatra de temelie, iar la 23 mai 1913 se sfinţeşte de către Episcopul Miron Cristea,

„LOGOS” 6 – ÎNTR-O TOAMNĂ CUM NU A MAI FOST ALTA

de Brândușa JUICĂ

Împărat sau om de rând, cel mai fericit este cel ce-și găsește fericirea acasă. (J.W. Von Goethe)

Brândușa Juică

O înțeleaptă zicală românească ne aduce aminte că Toamna se numără bobocii!

Dacă depășim măcar și pentru o clipă temerile din noi și din jur, ne vom bucura și în această toamnă, o toamnă cum n-a mai fost alta, de bunurile materiale și spirituale care au ieșit la lumina zilei acasă sau în lumea cea mare, în pofida fierbințelilor impuse de vreme și vremuri.

În bilanțul binefacerilor din această toamnă își găsește un loc anume și Revista de Filologie, Limbă, Literatură și Folclor „Logos”, nr. 6, care a văzut lumina tiparului în luna septembrie a anului în curs. Este imposibil să fie lipsită de atenția cititorilor, pentru că în paginile ei se află tot mai multe inscripții, care delimitează o lepeză de interese survenite din diferite colțuri ale lumii.

Așadar, „Logos” 6 continuă să „vorbească” în mai multe limbi (română, sârbă, franceză, italiană, rusă, germană, engleză, poloneză), să aducă la masa comună a prieteniei

Tabăra de Creaţie „COLONIA LITERARĂ” – la a 45-a ediție

Societatea de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia, înfiinţată în anul 1962, de mai mult de cinci decenii şi jumătate cultivă limba română literară în toate sferele de activitate.

Printre seria de manifestări culturale care le organizează Societatea se numără şi reuniunea care se desfăşoară sub genericul „COLONIA LITERARĂ”.

Prin prestigioasa reuniune se continuă activitatea iniţiată de regretatul om de ştiinţă şi cultură Radu Flora care, în vederea realizării prevederilor statutare şi de program a Societăţii, a iniţiat înfiinţarea, respectiv organizarea Taberei de Creaţie a Scriitorilor Români din Voivodina supranumită „Colonia Literară”.

Astfel, pe lângă stimularea creaţiei literare în limba română, s-a asigurat şi la promovarea creaţiei oamenilor de condei de la noi, respectiv apropierea creatorilor de marele public.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 358 (16-30 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Povara identității românești.
Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, în urma unei călătorii în Serbia și Bulgaria.
Acolo sunt mii de români care-și pierd identitatea cu fiecare zi ce trece. Poartă în suflet povara unei cruci lăsate din moși-strămoși, aceea de a se numi vlahi. O poartă cu mândrie, o afirmă ori de câte ori este nevoie, iar autoritățile de acolo chiar se bucură de aceasta. Limba curată românească pe care o vorbesc și portul popular sunt cartea lor de identitate, care spune lumii întregi că fac parte dintr-un popor mare, poporul românesc, trăitor în spațiul carpato-dunărean de mii de ani. În toată Europa de Sud-Est, dar mai ales în Peninsula Balcanică, sunt risipiți românii, dar, din păcate se definesc sub alte denumiri: vlahi, vlași, aromâni etc.