Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 396 (16 – 30 Aprilie)

14/05/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.

Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat. Fie ca această zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea  jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi  să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire.

Hristos a înviat!

*

Ziua Învierii. Sărbătoarea Învierii Domului Iisus Hristos să aducă în sufletele Dvs. pace, linişte, bucurie, credinţă şi speranţă. În casa Dvs. să fie bucurie, înţelegere şi belşug, iar cei dragi de aproape şi de departe să se întâlnească la masa regăsirii şi a fericirii. Să ne ajute Dumnezeu ca ani mulţi de aici înainte să putem sărbători Sfintele Paşti în biserica şi în casa noastră în aceeaşi atmosferă de bucurie şi de împliniri!  Citește restul acestei intrări »


Invitaţie la un spectacol creştin la parohia noastră „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” – Titan, cu prilejul hramului bisericii – 16 ianuarie 2016, ora 19

08/01/2016

de Stelian GOMBOŞ

Spectacolul „Vorbind cu Tine, Doamne” la Biserica „Sfântul Antonie” – Titan (Bucureşti)

Scenariu după „Rugăciuni pe malul lacului” de Sfântul Nicolae Velimirovici
afis_teatru_ana_calciu_vctd-16_ianuari_2016_Cu: actriţa Ana Calciu
psalt: Andrei Stratulat
flaut: Andrada Dumitrache

Regia: Ana Calciu şi Teodora Mareş
Manager de proiect: Malvina Roşu

Acest spectacol ne pune înaintea inimilor o raportare atentă la valorile creştine, o căutare, o vorbire cu Dumnezeu, în care ne vom regăsi fiecare dintre noi, în propria căutare a sensului vieţii, ne vom întâlni cu principalele probleme ale omului, a setei de dumnezeire, a pocăinţei şi aflării esenţei tuturor lucrurilor, a lui eu sunt.

Personajul principal întruchipează o pictoriţă de icoane, care în procesul creaţiei ne pune în faţa propriilor gânduri şi introspecţii şi, însoţită de ucenicii de atelier în acest parcurs, devine un model al spiritualităţii şi talentului creator care se transformă în talant mărturisitor. Citește restul acestei intrări »