Mostra Fotográfica de Inês Faria

14/03/2015

11050726_786933994724827_8826743170530969302_n

Dragii mei,

Cei are puteţi participa, vă rog să nu pierdeţi vernisajul acestei expoziţii pe data de 18 martie 2015, cade într-o miercuri, la ora 18. Cei care participaţi la Liturghia darurilor înainte sfinţite, a Papei Grigore, rugaţi-vă pentru cei care vor fi prezenţi la acest eveniment. Oricum, ce vă rog este ca cei care primiţi vestea să o daţi mai departe. Fotografa este Inês, fiica Mariei.

Cu drag,
Simion Doru Cristea

Queridos(as) (as),

É com muita alegria que vos anuncio a Mostra Fotográfica da minha filha INÊS FARIA, na Cafetaria da Biblioteca da Faculdade de Letras de Lisboa, de 18 de Março a 2 de Abril. Citește restul acestei intrări »


De mână cu Arhaeus

15/01/2015

Mihai Eminescu

de Simion Doru CRISTEA

Toţi cititorii de limbă română sunt fascinaţi de măreţia lui Eminescu. Opera postumă ne impresionează prin procesul de şlefuire a expresiei în cristalizarea gândirii clare, profunde şi extrem de simple cu care a cucerit, ne cucereşte şi va continua să cucerească, opera sa reprezentând ceea ce ar putea fi perfecţiunea turnată şi în limba noastră, cea românească, a ceva despre care ne vorbea Horaţiu în arta sa poeticăExegi monumenum aere perenius regalique sitius” (Am terminat un monument mai durabil decât arama şi ţinutul regesc). Cum viaţa i s-a curmat eroic în zvâcnirea ei pământească, urmează firesc amplificarea, continuarea şi împletirea sensurilor ivite din izvorul eminescian al inepuizabilului tezaur postum.

Ca om, Eminescu s-a păstrat acelaşi înaintea şi în timpul creaţiei, dar şi de după. Datoria lui sfântă era să creeze întru frumos şi a făcut-o ca un Dumnezeu. Din acest punct de vedere Mihai Eminescu nu se deosebeşte cu nimic de nici un alt artist. Dacă opera sa publicată în timpul vieţii este unanim recunoscută drept capodoperă, vademecumul eminescian de texte scrise şi rescrise, în ciuda valorii lor informaţionale, istorice, filosofice, religioase şi umane, deşi nu intră în categoria consacrată a „capodoperelor”, constituie mărturia vie a febrei de creaţie eminesciană. Postumele pe care ni le-am putea imagina de dimensiunea unui aisberg ce pluteşte pe deasupra mărilor reci ale reflecţiei umane, cu tendinţa firească de a se apropia de ecuatorul fierbinte al sentimentelor, trebuie să le privim cu rezerva eminesciană a celui care le ţinea puse de o parte. Ele sunt tortul ce aştepta să-i vină rândul la tors. Asemenea vechilor predoslovii, ne ajută să căutăm o explicare a neînţelesului din procesul de creaţie al geniului nostru naţional. În curgerea firească a textului din postume găsim distanţa discursivă, profund reflexivă şi bogat informativă, dintre sclipirile de geniu dintre care unele apar în continuul luminii poeziilor sale. Citește restul acestei intrări »