de Simona BOTEZAN, Washington D. C.
De-a lungul timpului, foarte puţini români din SUA au fost remarcaţi de mass media pentru că au ales cariera militară, sau voluntariatul în Forţele de Rezervă. Despre majoritatea nu se ştie nimic, deşi vieţile lor au avut traiectorii inedite datorită acestei decizii.
„Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, spunea Silvia Cartwright. Am întâlnit asemenea eroi, iar astăzi vi-i prezint şi dumneavoastră:
Pentru DANIEL LOVASZ înrolarea în armata americană a fost momentul decisiv în viaţă. Nu numai că în trei ani a obţinut cetăţenia atât de dorită, dar a reuşit să-şi construiască o carieră strălucită. S-a înscris la University of Baltimore pe banii armatei, şi-a luat licenţa şi masteratul în asistenţă medicală, apoi a devenit profesor la o universitate în Florida. Ulterior, a lucrat în cercetare la un spital militar din Germania, alături de soţia lui, care era medic militar.