Galopând prin viață – LĂCRĂMIOARA ELEFTERIU

16/11/2020

(recenzie)

de Vasile BELE

Călărețule-n galop,
Vrei să oprești timpu-n loc…
Dar, el nu se va opri,
Pân’ la cea din urmă zi!
Galopezi și zbori ca vântul,
Viața să o poți opri
Și alergi ca o mireasmă,
De salcâmi trandafirii…
Macii să-i pictezi în suflet,
Dar… în inimă-i târziu!
Iute e vâltoarea vieții,
Labirintul se închide!
Și-ți dorești ca să mai fie,
Încă o viață pentru tine,
Dar contractul se încheie!
Și pariul pus cu viața,
Nu-l câștigă orișicine,
Doar acei ce au speranța
Și în suflet doar iubire!
”,

poemul din volumul cu același nume, GALOPÂND PRIN VIAȚĂ, apărut la Editura Liric Graph, Făurei, 2019, ISBN 978-606-8835-58-7, pag. 80, semnat de către LĂCRĂMIOARA ELEFTERIU – o poetă pe cât de frumoasă și de sensibilă, pe-atât de talentată. Acest volum, înseamnă volumul de debut în plan literar. Doamne ajută să mai fie!

O voce modestă și foarte sinceră în peisajul literaturii contemporane, pe care am avut ocazia să o cunosc, în cadrul TABEREI LITERARE de la SINAIA, „PETALE DE IUBIRE”, organizată de către Liga Scriitorilor Dobrogeni – coordonatori tabără – scriitoarea Vasilica Mitrea, poetele Mioara Baciu și Garofița Jianu… așa ne-am cunoscut, ne-am bucurat împreună de o literatură de calitate, și chiar am făcut schimb de cărți.

E timpul tău și al poeziei tale Citește restul acestei intrări »


TABĂRA LITERARĂ „PETALE DE IUBIRE” – SINAIA 2020

14/09/2020

de Vasile BELE

Dragi prieteni, încă mai trăiesc bucuria, chiar și emoția, TABEREI DE CREAȚIE LITERARĂ „PETALE DE IUBIRE”, de la SINAIA, ediția 2020. Au fost clipe minunate! Ne-am umplut sufletul de bucurie și de frumos! Regretul este că s-a terminat foarte repede! Oameni, locuri, fapte! Frumos, bucurie, emoție! Într-un cuvânt – BINECUVÂNTARE.

Am ajuns acasă mult mai bogat! Sunt mult mai bogat și datorită cărților pe care mi le-ați dăruit, sau ni le-am dăruit unii altora. Deocamdată fac o listă cu volumele primite, dar fac și o promisiune: când îmi va permite timpul, mă voi apuca și de citit, apoi, așa cum știți, voi face fiecărui volum o recenzie ce va apărea în următorul volum personal CONSEMNĂRI LITERARE. Citește restul acestei intrări »


MUZICA GÂNDULUI

28/01/2020

de Vasile BELE

Vasile BeleMuzica gândului”, antologie de poezie și proză (coordonatori: scriitoarea Vasilica Mitrea, poeta Garofița Jianu și poeta Mioara Baciu), pod de flori peste inimi, a reunit pe strunele versului, poeți și prozatori din toate regiunile istorice ale țărișoarei noastre, atât într-un cadru intim prestabilit, în perioada 4 – 7 septembrie a c., în cadrul taberei de creație literară din Sinaia, cât și pe scena Casei de Cultură din Bușteni, la invitația colegilor noștri scriitori din Bușteni, în cadrul Festivalului național al folclorului pentru copii și tineret, din data de 5 septembrie 2019.

A fost o reală încântare să respirăm la unison ,,Muzica” gândurilor, într-un concert al inimilor iubitoare de frumos! Mulțumesc pe această cale tuturor participanților, invitaților, care au făcut o veritabilă sărbătoare din zilele petrecute împreună!

La cea mai proaspătă reușită literară… la asta mă gândesc! Este vorba despre ANTOLOGIA de poezie și proză – MUZICA GÂNDULUI, apărută la Editura PIM, Iași, 2019, ISBN 978-606-13-5125-1, având coordonatori pe Garofița JIANU (poetă), Vasilica MITREA (scriitoare) de la Cenaclul literar „Mihail Sadoveanu”, Constanța, și Mioara BACIU (poetă din Galați), unde mă aflu și eu printre cei antologați.

Felicit această prestigioasă apariție editorială. Citește restul acestei intrări »