Singurătate

25/05/2015

de Ioan HADA

Ioan Hada

Eu stau la capătul ciobit al ceştii
De cafea
Tăcut
Stingher
Încordat
O corabie în mijlocul furtunii
De pe gravură
Virtuala femeie
Care se arată în zaţul de cafea
Sau anunţurile matrimoniale
Mă priveşte
Duios
Galeş
Lacom
Cum priveşte lanţul
Zborul rândunelelor
Cu ochii săi
Mari
Rotunzi Citește restul acestei intrări »


Trei priviri şi plângere

01/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN

de Cornel MĂRGINEAN Nu sunt importanţi oamenii care pleacă, ci oamenii care rămân. Oamenii care pleacă se eliberează de ceilalţi prin însingurare voluntară. Cei care rămân se eliberează, drept răsplată, de ei înşişi, chiar dacă plâng. Între omul ,,personal” şi omul ,,social” se află un pod şubred deasupra unui hău. Omul ,,personal” nu se recunoaşte pe sine decât în singurătate. El este pustnicul. Omul ,,social” se minte dacă nu reuşeşte să se privească şi singur. Ce va face el? Ce face un om în prea multă singurătate? Plânge. De ce plânge? Singurătatea devine o oglindă în care el se uită şi nu vede pe nimeni. Înţelegând că nu există singur, un om va plânge.Nu sunt importanţi oamenii care pleacă, ci oamenii care rămân.
Oamenii care pleacă se eliberează de ceilalţi prin însingurare voluntară.
Cei care rămân se eliberează, drept răsplată, de ei înşişi, chiar dacă plâng.

Între omul ,,personal” şi omul ,,social” se află un pod şubred Solitudine_foto_Delia Floreadeasupra unui hău.
Omul ,,personal” nu se recunoaşte pe sine decât în singurătate. El este pustnicul.
Omul ,,social” se minte dacă nu reuşeşte să se privească şi singur. Ce va face el?

Ce face un om în prea multă singurătate? Plânge. De ce plânge? Singurătatea devine o oglindă în care el se uită şi nu vede pe nimeni. Citește restul acestei intrări »


O privire spre „singurătatea indivizibilă”

27/03/2015

de Cornel MĂRGINEAN

foto_Amza JucanEste „un cineva” cu adevărat împreună cu un „altcineva”?

Poate să se petreacă o relaţie între oameni prin care să se depăşească cu adevărat singurătatea indivizibilă doar pentru un individ?

Indivizibil înseamnă aici acea treaptă la care singurătatea nu mai poate fi împărţită cu alţi oameni.

Singurătatea este divizibilă, de fapt, şi pentru un singur om, este perechea divizibilă dintre singurătatea sa interioară şi singurătatea sa exterioară.

Înţelegerea singurătăţii individului dezvăluie o singurătate de neatins în fondul ei social. Omul este definitiv singur. Ceea ce se petrece pentru a nu fi singur se numeşte societate.

Ceea ce se petrece pentru a putea fi şi singur înseamnă viaţă. Citește restul acestei intrări »