SCRISOARE PASTORALĂ – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 281 (1-15 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ţară-abator. Scade populaţia, scade! Numărul a coborât sub douăzeci de milioane, iar în urmă cu un sfert de veac se apropia de douăzeci şi trei! Populaţia îmbătrâneşte şi se stinge uşor-uşor. Ici-colea auzi de câte un nou-născut, în timp ce listele morţilor sunt kilometrice. Trec luni de zile şi nu văd o femeie gravidă. Toate sunt siluete, tinere şi frumoase! Rar mai vezi şi câte una bătrână, cu părul alb! Nu! Toate sunt numai sub treizeci de ani, după cum le arată părul, fardurile, portul. Satele, aceste rezervoare de populaţie ale ţării de altădată, sunt tot mai tăcute, tot mai triste sau pe cale de dispariţie. Se închid şcolile din lipsă de copii, nu se mai aud gălăgia şi strigătele de altădată, când până târziu în noapte copiii se jucau. Se pune problema că într-un viitor destul de apropiat fondurile de pensii se vor epuiza, fiindcă numărul cotizanţilor este tot mai mic, în timp ce beneficiarii sunt tot mai mulţi!

Situaţia nu este specifică numai ţării noastre, ci Europei întregi. Un continent îmbătrânit, un continent care a fost leagănul culturii şi civilizaţiei lumii întregi a scăpat frâiele în acest domeniu. Populaţia locală, europeană, îmbătrâneşte şi se împuţinează de la an la an, în timp ce valuri-valuri de asiatici şi africani o înlocuiesc. După două mii de ani de creştinism, Europa a devenit continentul cu cele mai multe şi mai grave probleme de morală. Fluturând flamura libertăţii şi a drepturilor omului, Europa a devenit propria sa victimă. Patimi de care altădată nici nu se făcea vorbire au ajuns azi să fie legalizate în multe state europene, făcând din continentul nostru patria destrăbălării şi a desfrâului. Continentul Atlantida a dispărut când a ajuns pe o anumită treaptă de dezvoltare tehnologică, după cum se spune, dispariţia ei semănând mai mult cu o sinucidere. Europa se sinucide uşor-uşor, zi de zi, tocmai prin politica ei aberantă privind „libertăţile” individului.

SFÂRŞIT DE AN ÎN BUCUREŞTI

de Octavian LUPU

Uneori evenimentele pot avea o întorsătură neaşteptată indiferent câte măsuri de prevedere ţi-ai putea lua, fiindcă întotdeauna vor exista o mulţime de cauze importante ce nu pot fi nici identificate, nici estimate suficient. Universul în care trăim este atât de vast încât efortul de a-ţi planifica în mod riguros viaţa va sfârşi mai devreme sau mai târziu să fie tot mai greu de susţinut. Sunt prea multe corecţii ce trebuie să le adaugi la orice gen de plan, încât în final când priveşti calea pe care ai străbătut-o nu poţi decât să te miri de imprevizibilul ce te-a călăuzit în a lua cele mai importante decizii.

Poate în acest lucru constă şi farmecul vieţii, mai precis faptul de a nu putea şti cu precizie ce va urma te va conduce întotdeauna într-o zonă a misterului şi riscului cu fascinanta sau chiar aberanta atracţiei de a merge spre un pericol, în ciuda celor mai evidente avertizări. Acest gen de sfidare a realităţii reprezintă o caracteristică definitorie a spiritului uman mereu în căutarea aventurii, în continuu antrenat să dorească mai mult şi să meargă mai departe. Este asemenea unui imbold lăuntric căruia nu poţi să i te opui, un fel de transă în care intri mergând magnetizat spre o destinaţie necunoscută, sacrificând previzibilul pentru imprevizibil şi certitudinea pentru iluzoriu.

Să ştiţi că toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea şi au atacat familia!

UN DIALOG NECONVENŢIONAL DAR PLIN DE SINCERITATE, REALISM, ADEVĂR ŞI MULT DISCERNĂMÂNT
cu
PĂRINTELE NICOLAE TĂNASE DE LA VALEA PLOPULUI

realizat de Stelian GOMBOŞ

De multe ori ne spunem în gând: noi decidem ce facem cu trupul, corpul nostru, noi hotărâm dacă facem copilul sau nu, pentru că nu ăia care dau din gură pe la tv şi prin ziare ne ajută să ne creştem copilul, ei nu se întreabă dacă avem ce să-i oferim copilului, dacă avem ce să-i dăm de mâncare, ei doar dau din gură… Ce să mai spunem de „gura ţaţelor”, alea care hulesc: copil din flori, copil de fată mare… Există în România un om care s-a gândit la toate astea: Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Un om care a luat asupra sa greşelile altora. Un om care a oferit o alternativă. Un om, despre care, din păcate, nu au auzit şi consătenii femeilor care şi-au vândut copiii ţiganilor din Sinteşti. Un om pe care trebuie să îl ajutăm. Multe ar fi de spus. Prefer să nu mai „dau şi eu din gură”, şi să arăt faptele: Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a şase copii, este preot într-un sat din România, Valea Plopului şi un alt sat din apropiere, Valea Screzii, ambele din judeţul Prahova.