Pumnalu lui Oros fieraru

de Ioan METEȘ MORAR-CHELINȚANU

(Nota redacţiei: Dintr-o eroare, în revista „Vatra chioreană”, textul a apărut sub semnătura Valeriu Sabău.)

Ioan Meteș Morar-Chelințanu

Miercurea era zi de mărturie în Şlumedy. În fogădău la Jiga, lume multă. Clienţi de toate felurile, stăteau ciorchine la mese. La o masă erau ţiganii cetărnari, încercau să-l convingă pe un client că preţul nu se va schimba la sfârşitul lucrării, doar cârligele se plătesc separat. La altă masă, tuşerii de cai băteau palma pentru aldămaş de răsuna mai tare ca la jocul de bâză. Aproape de tejgheua lui Jiga se certau producătorii de var cu vreo doi clienţi care se simţeau înşelaţi că la mărturia trecută au cumpărat var de la ei şi n-a fost ars bine. Când l-au stins, jumătate a fost piatră nearsă şi-şi cereau banii înapoi. La masa de lângă fereastră stătea singur Oros fieraru, de loc din Uileac. Era un om brunet, solid, că mai iute săreai peste el decât să-l ocoleşti. Clienţii din fogădău îl ocoleau că era iute la mânie şi tare greu la palmă. Lângă soba de teracotă, stătea şuşteru Şchiopu din Chelinţa, mare meseriaş. Era un om mic şi îndesat, stătea singur la masă. Pe colţul mesei avea o pereche de cizme „byurghelyi” şi o pereche de pantofi cu scârţ, cusuţi la ramă cu trei aţe trase prin suroc. Părea că n-are astâmpăr, parcă aştepta pe cineva. Se tot uita la un ceas de buzunar.

Preotul Ioan Pop, mare patriot din Codru

Traian Oros

de Traian OROS
vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale BODAVA

Preotul Ioan Pop s-a născut în anul 1858 în Dăbâca, jud. Cluj. După absolvirea cursurilor primare a urmat Seminarul Teologic din Gherla. A fost căsătorit cu o descendentă a tribunului Simion Bărnuţiu şi înrudit colateral cu Iuliu Maniu şi familia lui Corneliu Coposu. În anul 1885 devine păstor sufletesc şi administrator al parohiei Someş-Uileac şi al filiei Vicea. Pe lângă calităţile de bun paroh, a fost şi un strălucit dascăl, care s-a dedicat cu pasiune şi devotament tinerelor generaţii. Din căsătorie, în anul 1888, a rezultat o fiică pe numele de Veturia-Otilia, care la vârsta de doi ani rămâne orfană de mamă. În urma decesului soţiei din anul 1890, preotul Ioan Pop a fost nevoit să preia şi rolul de mamă, trebuind să-şi crească şi să-şi educe fiica orfană. Pentru a primi o educaţie aleasă, Veturia-Otilia a fost înscrisă la liceul de fete din Regat Măgurele, de lângă Bucureşti, al cărui director era scriitorul Ioan Slavici. În acest liceu tânăra Veturia-Otilia a primit o educaţie aleasă, o cultură vastă şi aprofundată în majoritatea domeniilor.

SĂRBĂTOAREA UILECANILOR

de prof. Traian RUS

Unele comunităţi din Ţara Codrului primesc răsplata pentru felul în care şi-au crescut copiii. Între acestea, Someş Uileacul tinde deja să devină model. Fii de vază ai acestui sat au devenit liantul care adună comunitatea şi îi redau demnitatea, istoria, cultura. Constituiţi într-o activă şi prolifică asociaţie culturală, care poartă un nume ce va deveni, în mod cert, un brand, „Bodava”, d-nii Traian Oros, col (r) ing. Milian Oros şi Toma Mărcuş, au pus, în zilele de sâmbătă 31 august şi duminică 1 septembrie, de sărbătoare, adunând, în jurul lor, întregul sat. A fost un şir de manifestări de înaltă ţinută, încărcate de emoţii şi adânci valenţe patriotice.

Sâmbătă, la ora 10, clopotele bisericii i-au adunat pe „fiii satului” şi pe invitaţii lor în jurul monumentului eroilor, aflat în centrul localităţii, pentru a marca în mod simbolic cei 630 de ani de la prima atestare documentară a satului (1383). Au fost plantaţi în jurul frumosului edificiu şapte tei, semnificând cele şapte veacuri de istorie parcurse de această comunitate. După rugăciunea rostită de preotul paroh Marcel Marcus, merituosul ctitor al monumentului, s-au înarmat cu toţii cu lopeţi, cazmale şi ţăruşi şi, îndeplinind parcă un ritual, au mai înscris o pagină în cronica bogată a acestei frumoase aşezări din Ţara Codrului.

PREOTUL IOAN COSTE – Luptător pentru drepturile naţionale din zona Codrului

de Traian OROS,
vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale „Bodava”

Preotul Ioan Coste a păstorit parohia Someş Uileac (astăzi, în Maramureş) timp de 42 de ani, din anul 1907, când a fost numit în această funcţie, până în anul 1949 (16 ian.) când a trecut la cele veşnice.

S-a născut în anul 1881, în satul Mogoşeşti, judeţul Maramureş, într-o familie cu stare materială mijlocie. Era cel mai mic al familiei dintre cei trei fraţi. La vârsta de 6 ani i-a zis mamei sale: „Mamă, eu vreau să mă fac domn!” Încă de la vârsta prunciei îşi simţea chemarea. A început cursurile şcolii primare în satul natal şi, după primul an şcolar, se transferă la Baia Mare pentru continuarea cursurilor. În clasa a IV-a, într-o noapte, a avut o revelaţie, că mama sa va muri. A doua zi de dimineaţă, a sosit la şcoala din Baia Mare o căruţă ca să-l ia acasă. Când i-a văzut pe cei sosiţi, le-a zis că ştie de ce-au venit, spunându-le: „A murit mama”, ceea ce i-a surprins pe cei de faţă. După absolvirea cursurilor din Baia Mare a urmat Seminarul Teologic greco-catolic din Gherla. La scurt timp după absolvirea seminarului, tatăl preotului Ioan Costea a organizat un consiliu de familie, ocazie cu care le aduce la cunoştinţă hotărârea ca toată averea sa să o împartă la cei doi copii mai mari, Tanasie şi Alexandru, apoi se adresează mezinului, spunându-i: „Cu tine, Ioane, am cheltuit tare mult, aşa că, fătul meu, al tău e patrafirul!”

MĂRTURISIRE TÂRZIE

de Milian OROS

Atunci, în 1954, balul de Anul Nou s-a organizat într-o sală mai mare a şcolii generale din sat. Câţiva feciori, numai buni de însurătoare, ajutaţi de codane, gureşe ca nişte vrăbiuţe, au fost cei care au făcut pregătirile pentru sărbătoarea dintre ani. Băncile au fost scoase din sală şi depozitate într-o alta, din apropiere. Pe pereţi, aproape de tavan, au fost atârnate mai multe lămpi cu petrol. Oglinzile lor, mari şi rotunde, au fost îndreptate să bată lumina spre mijlocul sălii. Duşumeaua din scândură de brad, curăţată şi lustruită cu petrol şi ceară, părea ca nouă. Din mijlocul tavanului spre pereţi, au fost atârnate panglici multicolore din hârtie creponată. Fetele şi-au cotrobăit prin lăzile de zestre şi, nealcoşe, au adus ştergare din pânză albă, cu modele înflorate, să împodobească ori să acopere, ici-colo, pereţii cu tencuială uzată de vreme ori stricată de joaca copiilor care peste an învăţaseră în acea sală. Chiar şi tablourile mai-marilor vremii, rămase atârnate pe peretele din faţă, şi-au primit fiecare straiul de sărbătoare. De sub un ştergar maramureşean, chipul lui Dej privea parcă mai pătrunzător spre cele ale lui Stalin şi Lenin.

NOROCEL

de Milian OROS

Era prin primăvara anului 1943. Uileacul părea încă cuprins de amorţeala iernii. Pe dealurile ce străjuiesc satul împotriva viforniţelor se vedea însă că primăvara lua în stăpânire, fără tăgadă, ţinutul. Pomilor le plesniseră mugurii şi, încet, încet, aveau să-şi îmbrace, în curând, straiele de flori.

În sufrageria mare, cu geamuri spre drum, Goştan medita în aşteptarea cafelei de dimineaţă. Gândul îl purta spre fratele lui, Irimeş, arendaşul pământurilor grofului Wesseliyi, câte au mai rămas după reforma din ‘21. Trecuse atâta timp de când el şi soţia lui fuseseră arestaţi de către autorităţile maghiare, pe motivul colaborării cu comuniştii şi nu avea nici o veste despre ei. Probabil că dacă ar fi ajuns mai repede la Uileac l-ar fi arestat şi pe el. Maia, nepoată-sa, care locuia în Cehu Silvaniei, a scăpat şi ea, autorităţile au lăsat-o-n pace. Doar Maia şi el mai rămăseseră din familie neridicaţi de autorităţi…

Noi, cei din măgura vremii

Aşezat, oarecând, în grădina Edenului, omul duce în suflet o grefă de aer paradiziac, care-i întreţine sentimentul că obârşia este sfântă şi că locul lui e cel mai bun. În linul sau pe colinele locului natal e altfel decât oriunde. E punctul de bine, scut, reazem, linişte şi blândă splendoare – asprimea depărtării le va distila pe toate în dor.

Există undeva, în marginea ţinutului codrenesc şi pe limesul de sud-vest al Someş-Uileacului un loc cu nume de centru: Bodava, unde pasul se loveşte de ecoul de lut şi de metal al străvechimii. De acolo a ţâşnit scânteia. Va fi venit ora să punem mai cu simţire talpa pe truda şi pe visul străbunilor retraşi demult în prund, căci, miercuri, 16 noiembrie 2011, în zi de cinstire a Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, cel chemat de Însuşi Domnul să-I fie ucenic, s-a semnat la Baia Mare actul de constituire a Asociaţiei Culturale „Bodava” – asociaţie care se înscrie într-un drum (deloc neted) de refacere a rezervelor de rai ale neamului prin redobândirea avuţiilor de demult şi mai de-aproape, ca şi de stimulare a potenţialului creator al celor din acest timp, ucenici în pregătirea vremii de poimâine.

Conducerea Asociaţiei Culturale „Bodava” este formată din bodăvenii, unii, megieşii, alţii, domni Milian Oros – preşedinte, Traian Rus – vicepreşedinte, Toma Mărcuş – secretar, Traian Oros – cenzor, care sunt şi membri fondatori ai asociaţiei.

CLOPOTELE

de Milian OROS

Era o zi frumoasă de sfârşit de martie a anului 1847. Dinspre Codrii-de-Apus aerul adia blând spre Valea Uileacului aducând cu el fiori de primăvară. Soarele trezise de mult grădinile şi căsuţele pitite în livezi. Pomii îşi ridicau spre cer, ca într-o rugăciune, crengile fără frunze, negre-fumurii, dar cu muguri gata să plesnească.

Încă de dimineaţă mare fierbere cuprinsese satul. Uilecanii se adunaseră cu mic cu mare la biserică, să-l asculte pe părintele Mihai Gora. Biserica de lemn de pe Uliţa Bisericii nu era aşa de mare să-i cuprindă pe toţi cei adunaţi, aşa că mulţi rămăseseră afară şi ascultau cuvintele preotului prin uşa larg deschisă. Nu era zi de sărbătoare, dar oamenii veniseră aşa de mulţi pentru a-şi spune necazul strâns de atâta vreme în sufletele lor obidite şi care acum era pe cale să răbufnească, să rupă baierile înţelegerii şi umilinţelor îndurate de sute de ani.