Cinci al lui august

(Râul)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Fă-te, râule, adânc,
Ca să poţi curge mai lin,
Că în gură am pelin
Şi nu pot să mai mănânc.

Că de când eram un ţânc,
Eu la apă mă închin,
Tu, dacă gândeşti puţin,
Pentru mine eşti un junc.

Nouăsprezece al lui iulie

(Sechestru)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Cheia, dacă el o ţine,
Uşa este încuiată,
Dragostea-i adevărată…
Şi eu mă gândesc la tine.

Ţi se pare că nu-i bine,
Vrei şi tu să fii plecată,
Timpul are ora-nceată,
Să îţi dea ce îţi convine.

Optsprezece al lui iulie

(Pe ţărm)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Eu caut sufletul să mi-l ridic,
Ca răutatea să nu îl ajungă,
Mă uit la tine, ai dormit în pungă,
Pe plaja cu nisipul ca alic.

Castel din scoici n-am să îţi stric,
Ai grijă, pescăruşii de-i alungă,
Pân’ la apus şi ziua pare lungă,
Ca o scrisoare primită fără plic.

Douăzeci şi şase al lui iunie

(Ziua Drapelului Naţional)

 

în prim-plan: Mihai Popescu – veteran de război, rândul al doilea: Constantin Mîndruță (stânga) cu gândul la eroi, Nușa Cantemir (centru)

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Drapelul Naţional
E simbolul României,
În veci arderea făcliei
Pe-al onoarei piedestal!

Ca mireasă, e-al ei voal
Peste zâmbetul mândriei,
Este garanţia gliei
Şi certificat vital!

Douăzeci şi cinci al lui iunie

(Visuri şi minciuni)

 

Constantin Mîndruţă și Florian Saioc la Bușteni

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Să ai visuri, tu dormi mult,
Nu vreau să ştiu ce visezi,
Nu vreau să ştiu în ce crezi,
Nici nu vreau să te ascult.

Ai ajuns şi tu adult,
Lângă cine te aşezi?
Viţeii stau în cirezi,
Lângă cult nu-i un incult.

Douăzeci şi unu al lui iunie

(Mă gândesc la mama)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Din când în când în suflet e-un oftat:
Mă gândesc la mama ca la o icoană
Care lăcrimează aşezată-n strană,
Răul când se face e greu de uitat.

Dar e bun şi răul dacă e iertat,
Dacă el se naşte din câte-o Ioană,
Ura, răutatea nu îmi pot fi hrană,
Timpul e un doctor ce m-a vindecat.

Nouăsprezece al lui iunie

(La rând la dragoste)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

E dublă viaţa crezând în Dumnezeu
Şi când mă rog nu cer decât iubire,
De dragul ei eu nu găsesc ieşire,
Nu pot, nu pot s-o scot din gândul meu.

De-aceea, Doamne, să te rog mi-e greu,
Să-ţi înţeleg senin orice zidire,
Credinţa-n Tine e o împlinire
Şi unul dintre fiii Tăi sunt eu.

Şaptesprezece al lui iunie

(Nu simt singurătatea)

 

Constantin Mîndruţă, Gheorghe Constantinescu, Ioan Toderașcu – la Bușteni

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Neînţeleasă viaţă, prostia te înfrânge
Cu morţi, pomeni, morminte şi cruci neînchinate,
Ea pupă poala popii cu buze întinate,
Cu multă bucurie în braţe ea te strânge.

Doamne, de ce prostia nu strigă şi nu plânge?
Sunt vieţi ce-au fost trăite, cândva adevărate,
Mă lasă deci femeie cu gândurile toate,
Sunt totuşi om, am suflet şi asta îmi ajunge.

Treisprezece al lui iunie

(Setea)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Femeie frumoasă, femeie şi rea,
Printre străini iar rămasă,
Femeie şi rea şi frumoasă,
O cană-n găleată-aş băga.

Fântâna din piept nu mai vrea,
Găleata rămâne nescoasă,
Că apa din ea e spumoasă,
O tulbură dorul, căzând câte-o stea.

Zece al lui iunie

(Trofeul Anteneaţa)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

De mult n-am văzut atâta simţire,
Cea mai minunată muzică uşoară,
Emoţii de suflet îngerii cântară,
Ei au fost copiii dăruind iubire.

În întreaga sală a fost fericire,
Concurenţii noştri juriul încântară,
Ne-am simţit cu toţii strune de vioară,
Pentru-Antena 1 e a ei menire.