„Spații întoarse-n sine” (Mircea Diudea, „Cassiopeia”)

01/09/2017

 

coperta_Mircea Diudea_Cassiopeia

de Angela-Monica JUCAN

Mircea Diudea, Cassiopeia : 2014-2015 : [versuri], 2017, https://ebibliothecaseptentrionalis.files.wordpress.com/2017/08/mircea-diudea_cassiopeia3.pdf/

Textul este frumos, melodios, aparent explicit, construit în parametri logici, dar sensul profund rămâne criptic pentru majoritatea cititorilor. (Se poate citi însă şi la un nivel mai modest. Ca în acest articol.) Centrul de greutate pare să fie în semantică, nu neapărat prin transferuri de sens (metafore) – dar sânt o mulțime –, cât prin exploatarea fundamentalului din cuvânt. Multe, dacă nu chiar toate, din substantivele denumind lucruri concrete au întrebuințare noțională sau simbolică. Totală spiritualizare, de unde, diferenţe între registrul lexical şi cel contextual. Poetul, prof. univ. dr. Mircea Diudea – om de știință, specialist de înaltă performanță în esențe, în număr, în exactități și om de fastuoasă cultură umanistă – face o recristalizare a mitului prin calcule, raționamente și plăsmuiri de expresie lirică, imagini prelucrate, la care concură și modul de organizare a comunicatului și gradul de fantazare. Metasemem, metataxă, matalogism, prin urmare. Domenii ale figurilor nobile. Fără plebee figuri de metaplasmă. Citește restul acestei intrări »