Practica spirituală și beneficiile ei!

de Alexandru PLEŞEA

Spiritualitatea este interiorul recunoscând exteriorul.

Un cal nu poate ști de om, cum nici o ușă de cadrul ei.

Însă omul poate ști despre toate, de tot ce e sub și de tot ce e deasupra.

La un moment dat în viața ta vei primi o anumită înțelegere, semne, simboluri sau trăiri care te vor lega de o anumită practică spirituală.

Ori că e meditație, yoga, rugăciune, mantre, mudre, tai chi și toate celelalte împrumutate din orientul îndepărtat.

Era sintetică în care ne aflăm, ne-a adus prin rapiditatea ei, toate sub ochiul unor ochelari care știu tot. Acum informația se transmite și se păstrează pe această eră digitalizată. 

Cea mai mare Greşeală Umană

de Alexandru PLEŞEA

Diferența între oameni este doar în programele învățate. Restul, trupul, sufletul au aceeași compoziție chimică și fizică. Materia din care omul este alcătuit este cea care susține programele să se desfășoare.

Omul învață programele despre viață, societate, job, carieră, relații, artă, cultură, educație, religie, prin atenția pe care omul o acordă acestora. Din câte am testat cu toții, noi credem că cea mai bună învățătura este cea în care ne identificăm cu ceea ce învăţăm. Devenim absorbiți și fascinați de ce învățăm sau facem. În acest sens, ni se desfășoară viața, doar obiectele din exterior, de care noi suntem fascinați se schimbă.

Identificarea este relația trupului cu materia, și nu a sufletului cu materia.

CU SAU FĂRĂ RELIGIE?

de Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord

Am citit cu surprindere articole recent publicate cu privire la religie, precum şi comentariile. Din multe articole reiese, dureros de tare, dorinţa de a îngropa credinţa celor mulţi. Cum de a reuşit comunismul să infiltreze atât de adânc ideologia sa ateistă? Un preot ne-a amintit că sovieticii chiar aveau manuale precum Călăuza ateistului, o carte apărută în România în 1961. Cât de inconştienţi putem fi, de a nu vedea repercusiunile acestei ideologii asupra generaţiilor următoare, comportamentul care se manifestă cu ură şi fără de iubire în relaţiile cu semenii? Cum de nu ne-am putut trezi încă de sub influenţa materialismului? Şi când va fi aceasta? Cum se pot uita însuşirile sufleteşti ale poporului român, credinţa sa de veacuri? Cum de nu se înţelege că viaţa unui popor este preţuită după acele însuşiri, după nivelul spiritualităţii sale? Cum de nu suntem conştienţi că puterea sufletească este mobilul mişcării în viaţa noastră, că este, în principal, ceea ce are mai bun naţia? Ne dorim, în prezent, o schimbare a mentalităţii, dar ea ar trebui să rămână cu rădăcinile ei, să crească ca un pom, să se dezvolte şi să dea roade, în modernitate. Dacă nu privim în sus şi nu vrem să creştem, şi ne aplecăm ramurile în jos, atingând noroiul existent, unde vom ajunge? Aşa cum fiecare om are o menire pe acest pământ, aşa şi fiecare popor are menirea sa. Nu vrem să mergem pe calea arătată de divinitate, ne vom nărui! Nu putem închide ochii şi nu putem rămâne pasivi în faţa gândirii multor rătăciţi. Cineva a profeţit că vom ajunge să nu ne mai înţelegem între noi, şi, vai!, cred că suntem în acest punct. La ce mai putem spera? Şi pe când?

VINDE TOT CE EŞTI!

de pr. Nicolae STOIA

Tuturor: mall-urilor, big-urilor, super-marketurilor, general-stores, oboare
şi ălorlalte abatoare, în care se sufocă Frumuseţea
şi frageda fire umană moare.

Omul modern se îndreaptă, când cu salturi de suveică sprintenă, când la galop, de către fiinţă către propriu-i neant. Nu prin înfometare sau ca urmare a vreunui stupid accident atomic, ci prăpăstuindu-se sub povara bunăstării materiale, în care îl trage aţa să se lăfăiască tot mai năuc. Trăim în veacul consumerismului agresiv, care a generat o supraabundenţă de bunuri năpustindu-se asupra noastră din cotloanele economiei de piaţă şi alungându-ne din ambientul nostru de din ce în ce mai sărăcit. Pe care ni-l ocupă prin sufocare, făcând să ne simţim stingheri într-o lume industrializată în exces şi dominată de servo-mecanisme de tot soiul. Lume troienită de mormane de lucruri mişunătoare, sufocante şi mirosind a cavou al nimănui şi-al tuturora, lume împrumutând aspecte de cadavru anticipat. Lume în care plăpânda făptură umană se confundă ea însăşi cu lucrurile, întrucât se înfruptă tot mai abitir din inutilitatea şi nimicul lor. Când intri într-un super-market ai impresia că eşti absorbit în pântecul nesăţios al unui leviatan terifiant, până la a te deposeda de tine însuţi. Din cele mai neaşteptate unghiuri se năpusteşte asupra ta o orgie de reclame poftorindu-te de zor laolaltă cu ciocanele unei publicităţi deşănţate, care răsună de parcă ar vrea să-ţi asasineze auzul. Iar o haită de lucruri flămânde şi prisoselnice prin preţiozitatea lor deşucheată te pândeşte, îmbiindu-te, fiecare cu luciul său ponciş, spre bucurii care de care mai ciudate. Şi, încet, încet, ai impresia că tot ce înseamnă viaţă se scurge din tine şi tu aluneci, fără putinţa de a te opune, spre lumea lor fadă, lume în care domnesc nimeni şi nimic. Transformându-te tu însuţi într-un obiect care se aşază cuminte într-o ordine rece, în care a încetat demult să mai susure orice boare de viaţă.