PSALM DIN PSALMUL POEMULUI

15/07/2014

Bis. Elefterie Nou Bucuresti_foto_Amza Jucan_crop

de Daniela Cecilia BOGDAN

Sufletul nu caută numai ceea ce este frumos, ci expresia frumosului în forme estetice ale lumii văzute şi nevăzute. Când muzica şi cuvântul aduc bucurie în sufletul celui care ştie cum să asculte şi să citească, atunci este însoţit de înţelepciune, pentru că, aşa cum spunea Nicolae Steinhardt, „Cuvintele bune sunt partea noastră de cer”. Destinul celui care foloseşte cuvântul în arta sa este să construiască forme care să tindă spre absolut. Va reuşi doar în măsura în care aceste însuşiri vor atinge o morală superioară. Când Malraux afirma că secolul al XXI-lea „va fi religios sau nu va fi deloc” sugera singura soluţie: religiozitatea, care dă sens existenţei umane. Părintele Stăniloae spunea că „Dumnezeu vorbeşte fiinţei noastre mai ales prin gândurile ce le naşte în conştiinţa noastră când vrem să facem ceva… Dumnezeu ne conduce, ca printr-un dialog continuu, spre desăvârşirea noastră.” Cuvântul îşi are originea în Cuvânt. Pentru cel care-l scrie şi rosteşte este acoperiş, albăstrime şi psalm. Poeţii care scriu poezie religioasă nu fac altceva decât să se roage poetic. David, marele rege din Vechiul Testament, se ruga cântând. Avea şi harul muzicii, pe lângă cel al rostirii divine. Noi nu-i putem auzi melodiile, dar putem locui în templul cuvintelor lui, prin care slăveşte implorând şi imploră proslăvind. Pe David, psalmii l-au scos din el însuşi. Prin ei a privit, a înţeles şi a vorbit, prin ei a luptat, a suferit şi a învins. Putem auzi şi astăzi ecouri ale versetelor lui, prin poeţii care au avut sau au urechile deschise pentru „cuvinte prin intermediul cărora misterul e făcut prezent”, cuvinte care au capacitatea de rugăciune, de ascultare şi de primire. Citește restul acestei intrări »