CĂUTĂRI PRIN CUVÂNT. ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!

14/01/2021

de prof. univ. dr. Delia MUNTEAN

Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! – iată genericul sub care ni se înfățișează antologia de poezie și proză coordonată de Gelu Dragoș, Vasile Bele și Nelu Danci. Volumul, de aproape șase sute de pagini, a apărut în primăvara acestui an la Editura „Armonii culturale” din Adjud.

Fac casă bună în prezenta antologie pastelul, acrostihul, parodia, haikuul, poezia de substanță religioasă, lirica pentru copii, balada, orația de nuntă, elegia (în primele trei sferturi din economia  volumului) cu eseul, aforismul, cronica de carte, povestirea, legenda (în ultimul pătrar). Stau la aceeași masă și își destăinuie trăirile – îmbrăcându-le în cuvânt și în imagine, fiecare după puterile sale – iubitori ai frumosului artistic din toate regiunile țării (câțiva sunt și din diaspora).

Dintre autorii antologați, o parte au deja cărți semnate individual ori sunt cuprinși în volume colective. Citește restul acestei intrări »


Poetul GELU DRAGOȘ – sărbătorit la Asociația Scriitorilor din Baia Mare

03/03/2020

Gelu Dragos_foto_Stefan Selek

de Vasile BELE

Azi, 3 Martie, este ZIUA MONDIALĂ A SCRIITORILOR tuturor formelor de literatură! La ședința de Cenaclu literar de sâmbătă, 29 februarie, în cadrul Asociației Scriitorilor din Baia Mare, președinte Florica BUD, a fost sărbătorit poetul GELU DRAGOȘ, din Lucăcești – Maramureș, dascăl și poet minunat. A citit din creațiile dumisale, Citește restul acestei intrări »


POEZIA ÎNTRE CLASICISM ȘI MODERNISM

18/02/2020

de Vasile BELE

La ședința de Cenaclu literar, ori sunt cei de la Liga Scriitorilor din ROMÂNIA (L.S.R.) – filiala Maramureș (președinte Carmena BĂINȚAN), ori sunt cei de la Asociația Scriitorilor Baia Mare (președinte Florica BUD). Cum cei de la Liga Maramureș au avut întâlnire sâmbăta trecută, clar era rândul celor de la Asociația Scriitorilor. Prezența nu a fost numeroasă, dar au fost cei pentru care literatura înseamnă ceva.

Printre participanți au fost: prof. Ștefan HERȚEG – un om și un dascăl cu demnitate, obiectivitate și demnitate aparte. A adus în discuție forma poeziei – între clasicism și modernismul actual. Concluzia dumnealui a fost una motivată – poezia de azi (în vers alb) nu prea ar semăna cu poezia, ci mai degrabă cu o proză, chiar așa clasificând-o, „poezie de tip proză”. Eu, personal i-am dat dreptate și mi-am motivat cu argumente susținerea: poezia clasică, cea pe care o știm noi, are foarte clar definite muzicalitatea, ritmul sau rima – fie ea, împerecheată, sau de altă natură, pe când în „poemul de tip proză (eseu)” nu poți vorbi despre muzicalitate, nici despre ritm și nici despre rimă. Citește restul acestei intrări »