Tiberiu Groza: „Trăiască în veşnicie duhul lui Iancu!”

de Gelu DRAGOŞ

Prin bunăvoinţa profesorului de limba română şi latină Cornel Gh. Cosmuţa din Şomcuta Mare am intrat în posesia revistei „Iancule Mare”, nr. 70, iunie 2021, publicaţie editată de Societatea culturală „Avram Iancu” din România, fondator Ioan Teodor Stan.

Revista îmi este cu atât mai dragă cu cât dl. Cornel Gh. Cosmuţa îmi trimite şi o dedicaţie: „Dragă Gelu, duminică 18 iulie 2021, am fost în Apuseni la Crucea Iancului, la 1.218 metri altitudine, unde s-a săvârşit un PARASTAS în memoria eroilor ardeleni, ai neamului românesc. Am avut şi eu suprema bucurie de a fi în atmosfera înălţătoare la care au participat clujeni, sălăjeni, maramureşeni, turişti, preoţi şi primarul din Mărişel, dl. Viorel Ghic. Doamne ajută! Cu drag prof. Cornel Gheorghe Cosmuța, Șomcuta Mare, 29 iulie 2021”.

De remarcat că unul dintre Preşedinţii de onoare a revistei, alături de distinşii dr. Ioan Sima, prof. Viorel Bercea, scriitor Valer Gligan sunt şi regretaţii acad. prof. univ. dr. Ştefan Pascu şi prof. magistrat Ioan Bâtea, un magistrat care

In memoriam prof. Vasile Lechințan – istoric, scriitor, om al cetăţii

Vasile Lechințan
(21 ianuarie 1949 – 09 iulie 2021)

Istoriografia și cultura românească a pierdut o voce autorizată, demnă și credibilă în apărarea adevărului istoric, a patrimoniului și valorilor fundamentale ale poporului român, un desăvârșit profesionist, care și-a pus întreaga existență în slujba binelui public.

Regretatul publicist, remarcabil istoric, scriitor, om al cetății și excelent arhivist s-a născut la 21 ianuarie 1949, în localitatea Silivașu de Câmpie, din părinții Maria și Grigore Lechințan, județul Bistrița-Năsăud. În buna tradiție a familiilor românești, copilul, adolescentul și apoi intelectualul patriot Vasile Lechințan și-a iubit și respectat părinții, întreaga familie formată din surorile Lenuța Mureșan, Domnica Teglaș, Ana Moișan și minunații lui nepoți Monica, Mirela, Marius, Dora, Sănica, Marin, Măriuța, Mitruț și Nuțica și strănepoții Elisa, Cristina, Ionela, Andreea, Vanessa și Răzvan.

Și-a petrecut copilăria

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 434 (16 – 30 Noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii!

Resetarea Neamului. La cumpăna dintre ani sunt rânduite o serie de evenimente religioase și laice cu profunde semnificații spirituale și ideologice. În acest domeniu Biserica s-a dovedit a fi o adevărată maestră, menită să redea speranțele fiecăruia în parte și tuturor laolaltă. Este încă o dovadă că Biserica a fost mama neamului românesc, cum spunea Mihai Eminescu. O instituție care-și va sărbători peste puțin timp două milenii de conviețuire cu poporul român, o instituție care i-a cunoscut neamului românesc bucuriile și necazurile, înălțările și decăderile, victoriile și înfrângerile, speranțele și deznădejdile. Cu posibilitățile și cu metodele ei, bazate pe învățătura Mântuitorului Iisus Hristos transmisă nouă prin Sfântul Apostol Andrei, prin ierarhi și preoți, prin călugări și misionari, Biserica a reîncărcat de fiecare dată bateriile spirituale, a convins pe fiecare în parte și pe toți laolaltă că nu e totul pierdut, că mâine este o nouă zi, că o luptă pierdută nu înseamnă și un război pierdut, că Viața este mai puternică decât moartea, că Binele este mai puternic decât răul. Ne-a învățat că deasupra tuturor este un Creator și un Conducător al lumii, care știe și poate totul, că nimic nu se petrece pe lumea aceasta fără știrea și fără voia Lui. Ne-a învățat că suntem fii lui Dumnezeu, că El ne iubește și nu ne părăsește niciodată,

Scrisoare pastorală Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 430 (16 – 30 Septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Nimic fără Dumnezeu. În Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ni se relatează o minune săvârșită de Mântuitorul asupra naturii: pescuirea minunată. Pot fi făcute multe interpretări ale acestei pericope, pot fi extrase multe învățături. Mă voi opri însă asupra unui aspect mai puțin observat.

Se spune în această Evanghelie, că niște pescari pescuiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. Dimineața, s-a oprit pe țărm Mântuitorul și le-a cerut ceva de mâncare. Nu aveau. Atunci El le-a poruncit să arunce mrejele în partea dreaptă a corăbiei și acolo au aflat mulțime de pește, încât au umplut două corăbii.

Reținem, că era vorba de niște pescari profesioniști, care făceau această meserie din tată în fiu, știau toate tainele meșteșugului. Cu toate acestea, ei orbecăiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. Abia în momentul când Dumnezeu vine la ei, lucrurile se clarifică: e lumină, e ziuă, e soare. În ciuda regulilor pescuitului, când sunt cu Dumnezeu alături, ei umplu nu numai o corabie, ci două cu pește. Dar ei sunt cei care au ascultat porunca lui Dumnezeu de a arunca mreaja acolo unde El a zis, deși nu ar fi aruncat-o din proprie inițiativă. Fiindcă L-au ascultat, au fost răsplătiți. Adam, fiindcă nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a pierdut raiul. Mai mult, pescarii aceștia au ascultat întru totul și a doua poruncă a lui Dumnezeu: „- Veniți după Mine!” Și ei au lăsat corăbiile pline cu pește, familiile, casele și bruma de strânsură și L-au urmat pe Hristos. Pentru aceasta au fost răsplătiți dumnezeiește. Au devenit Apostolii lui Hristos, prietenii Lui.

Câți dintre noi nu orbecăim ani și ani, uneori o viață întreagă, socotind că suntem capabili să rezolvăm, să câștigăm, să realizăm prin propriile noastre puteri,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 330 (16-31 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Calul troian. Cu câteva mii de ani în urmă, în Asia Mică, aproape de strâmtoarea Dardanele, era o cetate mare, frumoasă, bogată şi puternică, numită Troia. Făcea comerţ pe mare şi pe uscat, avea armată numeroasă şi bine înzestrată. Regele Priam conducea cu înţelepciune, şi poporul era mulţumit. La un moment dat, această cetate a fost atacată de greci. Nu discutăm aici cauzele acestui război, important este că cetatea a fost asediată multă vreme, dar duşmanii n-au putut să pătrundă. Atunci au recurs la un şiretlic: au construit din scânduri un cal uriaş. În abdomenul calului s-au ascuns câţiva soldaţi curajoşi, un fel de comando de astăzi. Armata grecilor s-a retras din jurul cetăţii, dând impresia tuturor că se simte învinsă şi renunţă la luptă. La una din porţi a rămas „calul”. Când s-au pierdut în zare grecii, troienii au ieşit bucuroşi din cetate. Se simţeau învingători. Au socotit că grecii le-au lăsat calul acela drept cadou şi l-au băgat în cetate. S-au pus pe chef până noaptea târziu, cu mâncare, băutură, cântece, jocuri şi toate cele obişnuite în asemenea împrejurări. Rând pe rând, demnitari, ofiţeri, soldaţi şi locuitori, obosiţi, beţi, au adormit fără grijă. La miezul nopţii, soldaţii greci ascunşi în pântecele „calului” au ieşit din ascunzătoare, au ucis cei câţiva paznici care dormitau la poartă şi au deschis. Mulţimea armatei greceşti a dat năvală în cetate, au semănat moartea şi groaza şi au devenit stăpâni.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 315 (1-15 decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! La mulţi ani!

Cămăşuţa lui Hristos. „O ce veste minunată, / În Betleem se arată, / Astăzi S-a născut / Cel făr-de-nceput, / Cum au spus proorocii!”

Răsună decembrie de cântul colindelor. Viersul lor revarsă-n sufletul trudit mângâierea aducerilor-aminte de paradisul prunciei. Ne conectează la energiile tainice ale Universului, ne pune în contextul istoriei mântuirii neamului omenesc. Ne simţim şi noi parte din lungul şir al generaţiilor ce-au trecut pe acest pământ spre tărâmul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte. Simţim că avem un rost în lume, pe pământ, că nu suntem frunză-n vânt, pasăre-n văzduh sau peşte printre valuri. Devenim conştienţi, încă o dată, că facem parte dintr-un popor străvechi, cu tradiţii creştine milenare, că suntem moştenitorii unei bogăţii spirituale rar întâlnite, că avem datoria sfântă de-a transmite urmaşilor noştri zestrea aceasta nealterată, îmbogăţită şi împrospătată.
Un an întreg am auzit sau am citit profeţiile unor „prooroci” plătiţi cu ziua, că peste câteva decenii neamul românesc va dispărea, că e vlăguit, îmbătrânit, fără speranţe de supravieţuire în viitorul îndepărtat.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 301 (1-15 mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!

Concursul de pile. Nicăieri nu am găsit o istorie a pilelor din societatea românească, deşi cred că ar fi necesară o asemenea lucrare. Aşa cum s-a realizat o istorie a prostiei, de ce nu ar fi şi una a pilelor. Desigur, nu mă refer la acele unelte nelipsite din gospodăria oricărui cetăţean harnic şi priceput, ci mă refer la acel fenomen atât de încetăţenit la noi de a apela pentru rezolvarea oricărei probleme din viaţă la intervenţia sau la protecţia unei cunoştinţe cu o poziţie socială, politică sau economică mai bună decât a noastră. Nu ştiu dacă fenomenul este prezent în viaţa şi istoria altor popoare, dar la noi, din păcate, înăbuşă oamenii de valoare, le stopează avântul, hărnicia, pofta de viaţă şi de muncă, făcându-i să-şi ia lumea în cap. În acelaşi timp, fenomenul blestemat promovează tot felul de nonvalori, de nulităţi, pe trepte tot mai înalte ale piramidei sociale. Oameni care nu se remarcă cu nimic a fi mai presus de plevuşca socială se trezesc peste noapte beneficiarii a tot felul de „succesuri”, care mai de care mai pompoase. Undeva, ascunsă după culise, veghează grijulie o rudă, un tovarăş de cârdăşie, un individ mituit să facă asta. Nu contează că persoana în cauză nu are nici o pregătire în domeniul în care este pusă să ia decizii, să controleze sau să conducă, important este că „are pile”. Când pila i se rupe, nulitatea se prăbuşeşte ca un balon dezumflat şi, cel mai adesea, o vedem mustăcind de după gratii. Se întâmplă şi situaţii de „conflict de interese”, când pilele însele se iau la trântă pentru protejaţii lor. Parcă am asista la o luptă între zeităţile Olimpului pentru a favoriza pe unii sau pe alţii, persoane, grupuri politice, sociale sau chiar popoare întregi.