Părintele Arhimandrit Veniamin Micle – Duhovnicul Mănăstirii Bistriţa Olteană – Om de rafinată şi elevată cultură; cărturar distins al monahismului ortodox românesc şi al spiritualităţii ortodoxe autentice din ţara noastră

25/07/2015

pr. Veniamin Micle

de dr. Stelian GOMBOŞ

Introducere
Mănăstirile şi călugării au îndeplinit, în decursul istoriei, un rol de seamă în spiritualitatea românească, mult mai important, în anumite perioade, decât cel al oamenilor de cultură. Dacă în trecutul apropiat călugării din mănăstiri nu s-au putut afirma prin opera scrisă decât cu mare greutate, acum au revenit, ocupând un loc important în viaţa culturală şi duhovnicească a neamului românesc.
Un astfel de călugăr/monah cărturar este şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Micle – preot slujitor, vrednic duhovnic şi autentic vieţuitor la Mănăstirea Bistriţa Olteană.
Originar din satul Plopiş, comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, s-a născut la 7 iulie 1939, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Micle Timoftei şi Eudochia.
Arhimandritul Veniamin Micle este descendentul unei vechi şi cunoscute familii româneşti din Maramureşul istoric, înnobilată la mijlocul secolului al XIV-lea. Străbunicul său, Ion Micle din localitatea Şugatag, ridicat la cel mai înalt rang nobiliar liber baron de regele Matei Corvin (anul 1469), s-a stabilit în localitatea Copalnic din Ţara Chioarului, unde trăiesc şi astăzi numeroşi urmaşi ai săi.
În familie, viitorul arhimandrit primeşte o aleasă educaţie creştină, în tradiţia muncii şi disciplinei, pe care o desăvârşeşte la vârsta de 15 ani în Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia Lăpuşului.
Citește restul acestei intrări »

Problema existenţei orei de religie – o abordare teologică şi apologetică

24/07/2015

de dr. Stelian GOMBOŞ

foto_Delia FloreaNoi, oamenii, pe tot parcursul vieţii pământeşti, trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte.

Şi ei, tinerii, vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea elibera de servituţile dedublării. Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea cu multă obiectivitate şi imparţialitate a problemelor lumii postmoderne pot veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, la rândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experienţe.

Drept urmare, tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu mai multă dificultate. Ei trebuie să vină la un soroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-n Biserică, cu un „snop” şi un „buchet” de fapte strâns legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca parte a întregului Ecclesiei. Citește restul acestei intrări »


Câteva indicii istorice şi referinţe cultural-spirituale cu privire la Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos

22/07/2015

Sf-icoana-Prodromita-Athosde dr. Stelian GOMBOŞ

Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual-duhovnicesc al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus şi scris multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc şi dogmatic în acelaşi timp, şi ne-au învăţat să ne închinăm la icoane ca la înşişi sfinţii care sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi”, spune Sfântul Vasile Cel Mare.

Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate. Dar aceştia nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin aceste sfinte obiecte!…

Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Iisus Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la Iisus Hristos.

Desigur, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni şi, de fapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni. Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină continuă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane. Citește restul acestei intrări »


Cuvânt duhovnicesc, folositor, despre Praznicul Înălţării Domnului, despre Sărbătoarea şi Pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi despre Ziua Eroilor în viaţa Bisericii noastre dreptslăvitoare

20/05/2015

Inaltarea Domnului

material documentar realizat, întocmit şi redactat
de Stelian GOMBOŞ

Pericopa evanghelică consemnată de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca 24, 36-53

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.
Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Iisus Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos – înălţarea firii omeneşti la cer

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii. Citește restul acestei intrări »


Despre pustiul şi pustiirea sufletească, precum şi despre plânsul duhovnicesc…

22/01/2015

de Stelian GOMBOŞ

foto_Delia Florea_dscn4347Ca să mai uite de sine, omului contemporan i se oferă spectacolul cotidian, prin care i se sugerează că adevăratele evenimente ale vieţii lui se petrec cu totul în altă parte decât în fiinţa sa. De aceea, pentru a înţelege ce se întâmplă cu el, omul priveşte la televizor la „evenimentele-ştiri”. În consecinţă, ne putem întreba ce mai poate să spună pustia omului contemporan. Ce înţeles poate să dea el părinţilor pustiei? Poate să creadă că este vorba despre nişte însinguraţi aflaţi la periferia existenţei, care nu şi-au găsit rostul în lume. Cum va înţelege el că aceşti părinţi „nu s-au retras în pustie pentru a se sălbătici, ci pentru a îmblânzi în pustie sălbăticia lumii acesteia”?

„Plânsul este un ac de aur al sufletului scăpat de orice ţintuire şi alipire şi înfipt de tristeţea cuvioasă în lucrarea de cercetare a inimii. Străpungerea este un chin neîncetat al conştiinţei, care pricinuieşte împrospătarea focului inimii, prin mărturisirea făcută în minte” (Filocalia, volumul al IX-lea).

Cum va înţelege omul că ceea ce trăieşte este sălbăticie, singurătate şi anonimat colectiv şi că toate acestea înseamnă pustiirea fiinţei lăuntrice? Când va avea răgazul să-şi pună întrebarea: „Ce a mai rămas din om?” Se va mulţumi el, oare, cu răspunsuri devenite sintagme precum: „obiective pe termen lung”, „economie mondială”, „democraţie”, „daune colaterale”, care invadează spaţiul nostru lăuntric şi ascund cu cinism puterea banului, interesele financiare de grup, fără să ia în considerare persoana concretă? „Daunele colaterale” includ pe toţi cei care mor zi de zi de foame, care-şi pierd viaţa în războaie, care dorm pe străzi. În lumea noastră, totdeauna sunt lucruri mai importante decât persoana vie, concretă. Toată lumea pare să se ocupe de interesele tuturor, dar nimeni nu se ocupă de omul viu. Citește restul acestei intrări »


Un sincer şi călduros La mulţi şi fericiţi ani!

23/12/2014

foto_Alexandru Ioan Roman

Şi Maria a născut pe Fiul său, Cel Unul–Născut
Şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era
Loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau
Păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea
Împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
Dar îngerul le-a zis: – Nu vă temeţi. Căci, iată, vă
Binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru
Tot poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor,
Care este Iisus Hristos Domnul
[…]
(Evanghelia după Luca: 2, 7-11)

de Oana şi Stelian GOMBOŞ

Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă în inimă pacea şi bucuria îngerilor, „lumina cunoştinţei” dăruită astăzi oamenilor şi puterea de a vedea în cei de lângă noi icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi chipul lui Dumnezeu.

Sărbătorile Anului Nou să vă aducă multă sănătate, mult succes, mult spor şi multe împliniri duhovniceşti!

Un sincer şi călduros La mulţi şi fericiţi ani!

Bucureşti
Sfintele Sărbători de iarnă 2014-2015

Cu aleasă preţuire,
Oana şi Stelian Gomboş

Stelian Gomboş – coordonate: Citește restul acestei intrări »


După 25 de ani…

23/12/2014

de Stelian Gomboş

foto_Delia FloreaNici nu ştiu ce să spun sau cum să încep: ne aflăm la 25 de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor români…

Deosebită cinste, aleasă gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor!

În ce ne priveşte pe noi, Dumnezeu cu mila, suntem tot cam aceiaşi: la fel de epigoni şi de impostori, la fel de ahtiaţi după câştig rapid şi de îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri, de egoişti şi de trufaşi, tot orgolioşi şi ţâfnoşi, precum şi tare ipocriţi şi făţarnici!… Nimic nou sub soare!…

Îmi pare rău că progresele, reale, adevărate şi profunde, merg foarte încet, evoluăm în ritmul melcului, din toate punctele de vedere!… Citește restul acestei intrări »


PROFESORUL DE RELIGIE, UN MODEL DE CONDUITĂ PENTRU UCENICII SĂI ŞI UN MEDIATOR ÎN ŞCOALA ÎN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA

22/11/2014

Moto: Prin diversele mijloace pe care le are la îndemână, profesorul de religie trebuie să reuşească în demersul lui să înlăture temerile care îi frământă pe adolescenţi: teama de a nu fi luat în seamă, teama de a fi neînţeles, marginalizat, minimalizat şi ironizat, teama de a fi sancţionat pentru neîmplinirea aşteptărilor celor maturi, teama de a nu se cunoaşte destul de bine sau teama de banal sau de obişnuit. Pentru a contura însă la alţii o cultură spirituală solidă, profesorul de religie trebuie să o deţină el însuşi şi să o practice, devenind astfel un model pentru ucenicii săi (fragment dintr-un discurs al Patriarhului Daniel al BOR).

de Stelian GOMBOŞ

IMG526Ştim cu toţii că omul, copilul, este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleaşi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, ale păcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau piscurile senine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiind izbucnirile cele mai violente şi grosiere ale energiilor şi resurselor umane, şi virtuţile, care constituie adevărata vocaţie şi lucrare a omului, au fost aceleaşi de la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, cât mai ales intensitatea şi generalizarea lor – susţine părintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa Omul – taină teologică, apărută la Editura Christiana din Bucureşti, în anul 2001.

vedere spre CerCând vorbim despre educaţie, nu trebuie să uităm de latura sa religioasă. Scoaterea educaţiei religioase din şcoală şi din societate ar echivala cu imposibilitatea de a primi cuvintele Domnului, cele care, aşa cum spune El, „sunt duh”, adică vii şi, în acelaşi timp, aducătoare de viaţă veşnică. Mai mult, dacă cele învăţate prin ştiinţe sunt temporare, cele învăţate prin educaţie religioasă sunt veşnice, iar eliminarea acesteia înseamnă oprirea accesului la comuniunea în iubire cu Dumnezeu.

Fiecare etapă din viaţa unui om are importanţa ei, iar un sistem educativ va fi complet numai atunci când va cuprinde toate formele de informare şi de formare, pentru toate nivelurile de vârstă: preşcolar, şcolar, adolescent, tânăr. Altfel spus, pentru reuşita orei de religie, sunt necesare o bună cunoaştere a particularităţilor etapelor de dezvoltare psihogenetică şi adaptarea la specificul acestora, aşa cum şi Sf. Ap. Pavel vorbeşte, în Epistola sa către Evrei, despre tratarea diferenţiată a oamenilor în învăţare: „[…] Pentru cei tari, trebuie hrană tare, pentru cei mici, lapte. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul”. Citește restul acestei intrări »


Ora de religie din şcolile româneşti – factor al discriminării sau mijloc şi operă culturală a spiritualităţii?!…

20/11/2014

de Stelian GOMBOŞ

foto_Delia FloreaMă gândeam, în aceste vremuri, la modul în care istoria este ciclică, la felul în care ea se repetă, fiindcă, iată, asistăm la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidenţiază ora de religie ca fiind un instrument al stresului şi al discriminării şi care, în consecinţă, invocă îndepărtarea şi înlăturarea acesteia din preajma copiilor noştri, căci ar putea fi contaminaţi de duhul îndoctrinării, te pomeneşti, şi de cel al bigotismului ori al pietismului!… Şi acest fapt ar fi în opoziţie cu starea modernă a tânărului asaltat de alte discipline, ştiinţe, curente, doctrine şi instrumente ale educaţiei mai puţin creştine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!…

Nu ştiu de ce, dar de câţiva ani încoace, suntem ameninţaţi şi asaltaţi, în momentul în care se pune în discuţie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea şi perfecţionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente şi ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali – membri ai te miri ce societate civilă – care sunt deranjaţi ba de (ne)deschiderea dosarelor şi deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunistă, ba de existenţa icoanelor în şcolile româneşti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existenţei şi aplicării unei legi a cultelor cât se poate de strâmbă, incompletă ori imperfectă, şi, mai ales, Citește restul acestei intrări »


„Bucuria slujirii este cea care ne menţine aici, căci m-a trimis Dumnezeu să caut oaia cea pierdută” – dialog duhovnicesc, viu şi deosebit de sincer realizat de pr. Mircea Toma cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, cu prilejul împlinirii a douăzeci de ani de slujire arhierească

23/05/2014

de Stelian GOMBOŞ

PS Ioan Selejan

PS Arhiepiscop Ioan Selejan (foto site Mitropolia Ardealului – http://mitropolia-ardealului.ro/Adm_iera_psIoan.php)

În cele ce urmează vă invităm să luaţi aminte, cu multă seriozitate şi responsabilitate, la întâlnirea de suflet cu Părintele Arhiepiscop „Ioan al Munţilor”, „Ioan din Carpaţi”, căci veţi asista, cu mult folos, la un viu, folositor şi binecuvântat dialog duhovnicesc, realizat şi purtat cu Arhiereul demn şi destoinic ori pilduitor Ioan Selejan – care s-a născut la 16 noiembrie anul 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind primul episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, înfiinţată în anul 1994. Studiile sale sunt următoarele: Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971; Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia anului 1976; Seminarul Teologic din Craiova, promoţia 1986; Facultatea de Teologie Ortodoxã din Sibiu, promoţia anului 1990; Institutul Biblic din Ierusalim, perioada anilor 1991-1994; Cursurile de doctorat le-a urmat la Institutul Biblic din Ierusalim, domeniul Biblice, Egiptologie şi Orientalistică. Iar din activitatea sa bogată şi deosebită spicuim următoarele: În anul 1980 şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj; a fost hirotonit diacon la aceeaşi mănăstire în 6 august anul 1990; a fost hirotonit preot la Mănăstirea Tismana în 15 august anul 1990; între anii 1990-1994 a fost Stareţul Mănăstirii Lainici; în anul 1994 a fost Arhimandrit şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim; în 9 iulie 1994 a fost ales Episcop al Covasnei şi Harghitei; a fost hirotonit Episcop la Mănăstirea „Sf. Proor. Ilie Tesviteanul” din oraşul Topliţa, judeţul Harghita în 20 iulie anul 1994; în 25 septembrie 1994 a fost instalat Episcop al Covasnei şi Harghitei, la Miercurea Ciuc. Citește restul acestei intrări »