Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XVI (2017), nr. 360 (16-31 octombrie)

12/11/2017

turla_Biserica Sf. Andrei_Cluj_foto_Attila Hajos

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Plin sau gol. Mereu i-am auzit pe semenii mei făcând comparații. Până în 1989, se făceau comparații cu situația de dinainte de război. Majoritatea își aminteau cu nostalgie de vremurile acelea, când aveau pământul lor, când umpleau podul, magazia și pătulul de bucate, când nu dădeau cote, când nu li se lua pământul. Un țigan mi-a spus: „Înainte era mai bune, părinte! Aveam libertate! Nu te întreba nici Dumnezeu unde te duci și de unde vii!” A fost singurul om care a pus mai presus de bunurile materiale libertatea. Românii socoteau pe primul plan averea, hrana, bunăstarea, țiganul libertatea.
După revoluție, când s-au deschis granițele și a început roitul, comparațiile au continuat, însă de data aceasta pe alte planuri. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 300 (16-30 aprilie)

17/05/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA„Scrisoarea pastorală” la ceas aniversar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la numărul 300 al „Scrisorii pastorale”. Când am pornit la drum, nu m-am gândit că vom ajunge vreodată la o asemenea performanţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru puterea, sănătatea şi răbdarea pe care mi le-a dat să duc această sarcină! Vă mulţumesc Dumneavoastră, enoriaşi şi susţinători ai parohiei noastre de aproape şi de departe, fiindcă mi-aţi asigurat baza materială! Mulţumesc tuturor celor ce s-au ostenit să răspândească în parohie această „publicaţie”. Aş menţiona în acest sens, în mod deosebit pe Motreanu Elena, Curea Ioana, Luca Mihai, Gheran Paraschiva, Coman Elena, Gârbovan Aurica şi Şonea Floarea şi alţiidin Bârda; Bobiţ Gheorghe, Boncioc Daniel, Popescu Maria, Iordache Mihai, Coman Gheorghe, Voican Ion, Pera Dumitru, Oproiu Elisabeta, Popescu Valeria, Paicu Domnica, Dima Vasile, Bazavan Constantina, Meilă Ioana, Borugă Norica, Oprişan Elena, Surugiu Vergina, Haidamac Miroana şi alţii din Malovăţ, care s-au străduit să răspândească din casă în casă „Scrisoarea Pastorală”. Mulţumesc conducerii unor publicaţii din ţară şi din străinătate, care au preluat „Scrisoarea pastorală” integral sau parţial şi au răspândit-o mai mult decât ne-am fi închipuit când am plecat la drum. Menţionăm în acest sens revistele „Observatorul” (Toronto – Canada), „Bibliotheca septentrionalis” (Baia Mare – MM), „Naţiunea” (Bucureşti), „Omniscop” (Craiova), „Appolon” (Mizil), „Appolon junior” (Mizil), Fereastra (Slobozia – IL) şi lista ar putea continua. Mulţumesc celor ce ne-au încurajat să continuăm, când puneam sub semnul întrebării dacă se merită sau nu acest efort. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 288 (16-31 octombrie)

10/11/2014

Biserica Manastirii de Sub Piatra_foto_Adrian Pop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei!

Păcate şi păcătoşi! De câtva timp, în multe publicaţii interne şi internaţionale se face mare caz cu privire la două atitudini pe care le-a avut papa Francisc al II-lea recent. La ultimul conciliu, papa ar fi susţinut că şi homosexualii au părţi bune, care ar trebui valorificate; la o conferinţă din mediul academic, papa a afirmat că s-ar putea ca bing-bangul primordial să fie adevărat, oricum, Dumnezeu este cel care ştie mai bine acest lucru.

Nu ştiu ce-au scris publicaţiile bisericeşti catolice despre aceste afirmaţii. Analizându-le însă mai atent, am ajuns la concluzia că papa a ştiut ce vorbeşte. Caracterizat în termeni lumeşti, am putea spune că papa s-a dovedit încă o dată a fi un mare diplomat; caracterizat în termeni bisericeşti, am putea spune că papa s-a dovedit a fi un bun păstor, un arhiereu cu mult tact pastoral.

În primul caz incriminat, comentatorii s-au grăbit să-l pună la zid. Papa nu a acceptat homosexualitatea; n-a făcut din unul dintre cele mai mari păcate o virtute. Dimpotrivă. Papa n-a acceptat păcatul, ci a întins o mână păcătoşilor, celor ce practică acel păcat. Nu făcea altceva decât să împlinească cuvântul Mântuitorului: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui! Mântuitorul Însuşi nu a venit în lume pentru cei care nu au nevoie de mântuire, ci tocmai pentru păcătoşi, şi S-a jertfit pentru mântuirea lor. Aşadar, papa şi-a făcut doar datoria în acest caz. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 286 (16-30 septembrie)

04/10/2014

IK_crop

de pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Dragii mei enoriaşi!

foto_Amza Jucan_damigeneOtrăvuri, otrăvitori şi otrăviţi. Trăim vremuri fără precedent. Niciodată nu s-a purtat o campanie, la nivel global, de otrăvire a populaţiei, ca astăzi. Toţi suntem conştienţi de aceasta şi totuşi…, în mod tacit, acceptăm şi mergem mai departe. Cât mai mergem! Ca niciodată, majoritatea ne hrănim cu alimente luate „de la raft”, adică din magazine. Uitaţi-vă pe etichetele produselor respective şi veţi vedea că în compoziţia alimentelor acelora intră multe-multe substanţe chimice. Au tot felul de denumiri, care mai de care mai sofisticate şi mai complicate. Unele sunt numerotate. Vezi astfel că sunt sute de „E”-uri, care asigură culoarea, gustul, rezitenţa alimentului respectiv. Unele alimente sunt produse în laboratore, în fabrici, pe bază de produse chimice, fără nimic natural în ele. Auzeam că au reuşit chinezii să producă pe bandă ouă sintetice, adică numai din substanţe chimice. Dar câte altele nu sunt astfel. Rafturile gem sub greutatea băuturilor. Unele alcoolice, altele nealcoolice, dar toate îndopate cu substanţe chimice. Despre unele sucuri, foarte bune la gust, se spune că sunt folosite pentru îndepărtarea ruginei de pe şuruburi, la curăţirea străzilor murdare de sânge, ca urmare a accidentelor. Se spune că dacă pui un astfel de suc într-un pahar şi în pahar pui bucăţi de grăsime sau de ficat, după o noapte nu mai găseşti decât sucul. A dizolvat totul.

foto_Amza Jucan_bananeCumpărăm din pieţe legume şi fructe. Au aspect frumos, au rezistenţă, nu sunt viermănoase, nu sunt bolnave, dar nu au gust. Sunt suprasaturate cu îngrăşăminte, erbicide, pesticide etc. Toate acestea sunt otrăvuri puternice, care se păstrează în bună parte în produsele respective, pe care le consumăm noi. De la un deceniu la altul, astfel de otrăvuri devin tot mai puternice, pentru a fi eficace. Aşa, bunăoară, gândacul de Colorado era combătut cândva cu DDT. Astăzi, dacă mai prăfuieşti cartofii cu DDT, gândacii vor râde de tine. Alte substanţe chimice mult mai puterice le mai vin de hac. Mai mult, abia de curând s-a stabilit că DDT-ul este substanţă cancerigenă. Aşadar, zeci de ani am consumat această otravă şi ne mai mirăm de ce sunt atâtea cazuri de cancer!

Pământul e intoxicat de substanţe chimice de tot felul. În 1994 mi-am cumpărat o motosapă şi am lucrat pământul, dar n-am mai văzut o râmă. Altădată, pe vremea când eram copil, când săpa tăticu la cazma, râmele erau ca rădăcinile buruienilor. Fără substanţe chimice, pământul nu mai rodeşte. Este secătuit, bolnav, obosit. Apele sunt intoxicate şi ele. Îngrăşămintele, erbicidele şi pesticidele, ca şi alte substanţe chimice de tot felul, se scurg în pământ şi ajung la pânza freatică de adâncime. Asfel, se otrăvesc fântânile, izvoarele, râurile şi toate celelalte. Se evaporă apa de pe pământ şi de pe suprafaţa fluviilor, mărilor şi oceanelor şi ridică spre înălţimi particule minuscule de substanţe chimice. Acestea se întâlnesc acolo cu alte substanţe chimice ridicate odată cu fumul şi cu praful. Revin pe pământ în stropii de ploaie şi ard vegetaţia. Spunem că au fost „ploi acide”. Dumnezeu ştie ce otrăvuri au fost în acele picături de apă şi de pe unde au provenit. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

22/09/2014

foto_Amza Jucan_cer_Herculane

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, foto_Amza Jucan_Hercule la Herculanebună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 284 (16-31 august 2014)

10/09/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Materialişti şi idealişti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filosofice, care provin din antichitate. Materialiştii îl socotesc drept părinte al lor pe filosoful Aristotel, idealiştii pe filosoful Platon. Materialiştii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiştii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiştii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creştinism şi au acceptat că lumea este creaţia lui Dumnezeu. Între cele două curente filosofice au fost întotdeauna dispute şi acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.

Aş dori să mă refer la un alt înţeles al celor două cuvinte. Materialiştii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieţii pământeşti, în timp ce idealiştii sunt oamenii care îşi dedică viaţa unor principii, învăţături, norme morale şi pun accentul pe viafoto_ţa viitoare. Materialiştii mai pot fi numiţi „oameni ai pământului”; idealiştii sunt numiţi şi „oameni ai cerului”. De multe ori, idealiştii sunt luaţi în râs de materialişti, fiind socotiţi „oameni cu capul în nori”, rupţi de realitate. Materialiştii stabilesc copiilor lor un drum în viaţă încă de când aceştia sunt în faşă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relaţii sociale, mărire şi putere. Idealiştii îşi orientează copiii spre profesiile pentru care aceştia manifestă de mici chemare, vocaţie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispreţuite. Materialiştii sunt în stare să mituiască profesori ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceştia să poată să copieze la teze, la examene; idealiştii insistă ca odraslele lor să muncească, să înveţe, să-şi însuşească temeinic cunoştinţele şi nu ar fi în stare, nici picaţi cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept şi, mai ales, Doamne, fereşte, un examen cumpărat. Materialiştii mituiesc, plătesc în dreapta şi în stânga, apelează la tot felul de pile şi relaţii ca să obţină un loc de muncă mai căldicel pentru copiii lor; idealiştii aşteaptă cu dosarele şi diplomele sub braţ zile în şir la coadă pentru angajare, convinşi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obţinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiţă care abia a trecut prin şcoală este angajată într-o firmă centrală, pe când şeful de promoţie, îndopat cu multe-multe cunoştinţe, abia găseşte un post la Cucuieţii din Deal sau la Crăcănaţii din Vale. Materialiştii îşi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcţii cât mai bine plătite, vilă, maşină şi alte asemenea „calităţi”; idealiştii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înţelegerea, cinstea, buna-creştere. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 282 (16-31 iulie)

08/08/2014

foto_Delia Florea_detaliu

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei

A existat întotdeauna o categorie de oameni care au fost numiţi, pe bună dreptate, cu acest nume. Tradus, cuvântul ar însemna „oamenii proceselor”. De la bun început, facem precizarea că nu ne referim la acei oameni de bună-credinţă, care apelează la instanţele de judecată să-şi caute dreptatea. Este dreptul lor de cetăţeni, care aparţin unui stat de drept.

Procesomanii sunt însă acei oameni care frecventează judecătoriile şi tribunalele de la tinereţe până la bătrâneţe. Fie că au, fie că nu au motive, ei sunt acolo. Îi interesează problemele altora, care se judecă, dar îi interesează în primul rând cauzele lor. Când nu au probleme reale, şi le creează. Ei se judecă cu oricine şi pentru orice. Cunosc numeroase legi, cu care jonglează ca artiştii de la circ, ştiu să redacteze acţiuni, recursuri şi apeluri. Ştiu să recuze instanţele, să găsească motive pentru transferări de dosare, să ceară recursuri în anulare. Ştiu să acuze şi să bârfească oamenii legii. Toţi sunt răi, corupţi şi „cumpăraţi”, dacă se întâmplă să nu le dea dreptate; toţi sunt capabili, imparţiali şi incoruptibili, dacă se întâmplă să le dea dreptate. Ştiu să angajeze martori şi să-i înveţe ce să spună în faţa instanţei; ştiu să se angajeze ca martori de meserie şi să pledeze ca nişte avocaţi cu vechi ştate de plată. Ce mai! Cum, necum, ei trebuie să fie în tribunal prezenţi. Altfel nu s-ar simţi bine. Citește restul acestei intrări »