VALENŢE IMNOGRAFICE ŞI SOTERIOLOGICE ÎN CUPRINSUL STĂRII I DIN DENIA PROHODULUI

09/04/2015

pr._Adrian Paulde pr. conf. univ. dr. Adrian Gh. PAUL
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Centrul Universitar Nord Baia Mare

Cultul Bisericii Ortodoxe este atât de bogat în semnificaţii polivalente (dogmatice, liturgice, morale, muzicale, doxologice, mistice), încât orice cuvânt şi orice gest nu poate să nu poarte în el un înţeles mai adânc. Frumuseţea slujbelor, după cum spunea deseori regretatul arhim. Teofil Părăian, este ca un vuiet al Duhului Sfânt care ridică sufletele spre înalte trăiri duhovniceşti. Numai în Biserică se aduce adevărata închinare în duh şi-n adevăr[1], Biserica fiind cea care a alcătuit, prin imnografii săi, cărţile de slujbă cărora le-a învestit propria ei autoritate. Cărţile de slujbă reprezintă învăţătura de fiecare zi a Bisericii, expresia cea mai autorizată şi mereu vie a întregi predanii patristice şi scripturistice, contemporană cu toate veacurile. Ori de câte ori e vorba de marile adevăruri tradiţionale de credinţă, găsim în ele toate indicaţiile necesare unei complete sinteze doctrinare patristice asupra acestor adevăruri. Cu alte cuvinte, ele sunt o formă a tradiţiei sfinte pentru toate generaţiile de creştini reprezentând un providenţial criteriu de ortodoxie, motiv pentru care este imperios a fi studiate în detaliu şi atent şi a fi puse în valoare.

Printre toate slujbele bisericeşti regăsite în cărţile de cult ale Bisericii răsăritene, o slujbă deosebit de emoţionantă, de frumoasă şi plină de înţelesuri spirituale care picură în suflete o pace sfântă, o bucurie tainică, o sfială sau reverenţă sublimă, precum şi o linişte încărcată de speranţă este Denia Prohodului Domnului, un ritual care se săvârşeşte o singură dată în crugul anului bisericesc, respectiv în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor ce precedă marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În fond, ea se prezintă, din punct de vedere liturgic, ca o laudă matinală având rânduiala utreniei zilelor de rând, cu menţiunea că sunt intercalate particularităţi proprii, specifice caracterului ei funebru. Cursivitatea cântării, muzicalitatea imnelor, atmosfera de tăcere adâncă, de încremenire a timpului cosmic în curgerea lui, de o compasiune universală a tuturor celor existente cu Stăpânul tuturor creează certitudinea contemporaneităţii noastre cu Cel ce din negrăita-I iubire a binevoit să sufere extrema moarte de ocară şi patimile mântuitoare pentru noi. Citește restul acestei intrări »


MIRCEA VULCĂNESCU. ÎNTRE A-POLITIC ŞI ZOON POLITIKON

24/07/2014

de Mugur VOLOŞ

Mircea Vulcanescu

Mircea Vulcănescu

Atunci când se abordează problematica generaţiei ’27, adesea se aminteşte despre rolul nefast, destabilizator pe care l-a avut Nae Ionescu asupra tinerilor intelectuali români din perioada interbelică, rol ce a constat în facilitarea derapajului lor înspre extrema dreaptă românească (mişcarea legionară). Iar atunci când se menţionează şi nume, alături de Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran este numit deseori, în chip abuziv, şi Mircea Vulcănescu. Chiar unul dintre cercetătorii obiectivi ai istoriei ideilor din interbelicul românesc, Zigu Ornea, ilustra rolul negativ al profesorului Nae Ionescu asupra lui Mircea Vulcănescu şi celorlalţi colegi de generaţie, printr-o evocare din memorialistica lui Eugen Ionescu[1]. În acest context, şi la 60 de ani de la moartea sa (28 octombrie 2012) consider că se impune o mai bună lămurire a faptelor în scopul clarificării poziţiei vulcănesciene: a fost, sau nu a fost Mircea Vulcănescu ceea ce noi numim în mod curent un politician? A fost, sau nu a fost el un apropiat, un susţinător, ori, mai mult, un membru al mişcării legionare? A fost, sau nu a fost Vulcănescu tânărul intelectual care, aidoma altor tineri intelectuali din acea vreme, s-a aruncat orbeşte în apele învolburate ale politicii? Citește restul acestei intrări »