Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga. 

Despre „bunăstarea cognologică”!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Conceptul este atât de nou încât, după ce l-am folosit de câteva ori în discursuri publice, au început să curgă și replici, și reclamații, și reproșuri. Dar, după cum se știe ce greu se impune, de regulă, noul în orice domeniu, nu mi-am făcut probleme din asta. Căci „bunăstarea cognologică” funcționează de când lumea, cel mai probabil de la momentul în care Dumnezeu Creatorul l-a îndemnat pe Adam „să dea nume” ființelor și lucrurilor din proximitățile edenice.

Nu insist pe o definiție fixă, dar am folosit conceptul zilele trecute, la Suciu de Sus, acolo unde Asociația „Cultura Suciu de Sus” (Președinte Adrian Marchiș) a organizat un regal colocvial cu un titlu superb: „Cultura Suciu de Sus la ea acasă!” și am fost perceput integral de asistența venită să vadă elementele de tezaur arheologic expuse într-o sală de clasă, în care tronau tablourile marilor domnitori români. Arheologi de renume, în frunte cu Kacsó Carol

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti (III)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Cu fiecare creaţie a altui sat în această lume fabuloasă a toponimelor româneşti intrăm parcă într-o poveste a limbii române de demult, cu urşi, lupi, zimbri, măguri, poieni, poieniţe, feţe de dealuri, feţişoare, alunişuri, făgeturi şi făgeţele, văi cu ulmi, plopişuri, frăsinişuri, leurdişuri, preluci, pâraie, izvoare, moine, obcine, obârşîi, dumbrave, şesuri, coaste, guri de văi, vâlcele, maluri, zăvoaie etc., totul înscriindu-se într-o poveste pe care o trăiau zilnic strămoşii noştri.

Să urmărim, în continuare, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice.

Strâmbu-Băiuţ, com. Băiuţ   

Bazinul Lăpuşului, leagăn de secole al limbii române

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Port popular din Suciu de Sus, Țara Lăpuşului

În lucrarea austriacului Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărută la Viena în 1839, se descrie şi bazinul râului Lăpuş, care străbate o „ţară românească” veche, cu o identitate etno-culturală specifică. Lăpuşul este un afluent principal al râului Someş şi izvorăşte în munţii Ţibleşului. Lenk pomeneşte de următoarele toponime româneşti ale traseului acestui râu (cu munţi prin care trece şi afluenţi ai săi) (parantezele îmi aparţin, iar transcrierile sunt făcute după regulile pomenite anterior): Ţibleş, Poiana Zimbrului, Porchi, Dealu Şpanului, Breaza, Aluniş, Dumnezău (în original Dumnyezeou), Dealu Caşelului, Coplopi, Aruncaş, Vârvu Fuz, Dealu Gimii, Dealu Barcului, Cârlior, Dealu Runcului sau Dealu Sărnii şi ruinele Cetăţii Chioar, Varaştină sau Dealu Domoriu, Dealu Mesteacănului, Piatra Cozlii, Dealu Viilor, Dealu Şterna, Cornecu, Dealu Fraşului, Dealu Hagăului, Dealu Hirzi, Dealu Glodului, Dealu Măgurii, Beşerei, Damian, Dealu Popii, Măgura, Vârvu Săcăturii, Muncel, Dealu Spânzu, Măgura, Vârvu Gucii, Dealu Pietrisăului, Dealu Bodârle, Suplai, Dealu Tăuşor (în original Djálu-Tuusor), Poiana Caselor, Dealu Pietrii, Vârvu Comorii, Dealu Runcului, apoi pâraiele: Valea Aranioş, Valea Tiuşii, Valea Borşa, Valea Coşilor, Valea Stejerului, Valea Ferice, Valea Rea, Valea Topliţii, Valea Mesteacănului, Valea Napradului, Valea Vădurele, Valea Husie, Valea Poieniţii, Valea Piroşii, Valea Şoimuşenilor, Valea Ilondii, Valea Gâlgăului, Valea Glodului, Valea Măgurii, Valea Căpâlnii, Valea Muncelului, Valea Caselor, Valea Poitru, Valea Copianului, (pârâul) Căpriorii, Valea Ur[i]ului din Jos, Valea Coşdrioarii, Valea Gârbăului, Valea Mihăileşti, Valea Baţii, Valea Ţibleş etc. 

EMIL I. BOZGA – despre poezie

Poezia este modul meu de a gândi uneori. Dincolo de vorbe, dincolo de trăirile zilelor obișnuite cu care mă confund repetitiv, poezia este locul unde mă așez și vorbesc cu mine despre tot ce văd, despre tot ce simt, despre ce și cum trăiesc. Fără poezie aș fi mai sărac cu o mie de cuvinte.

M-am născut și am crescut acolo unde poezia putea fi recitată de foșnetul pădurii de brad, de ciripitul păsărilor când se crepa de ziuă sau de murmurul cristalin al izvoarelor ce curgeau de pe toate dealurile. Da! Acolo… în Maramureș… în Țara Lăpușului… comuna Suciu de Sus… acolo unde oamenii își dădeau „Bună ziua!”, ori de câte ori se întâlneau. Am ales să rămân alături de bunicii mei acolo la țară. Ei m-au crescut și educat așa cum nimeni nu ar fi făcut-o mai bine. Înconjurat fiind de tot ce are natura mai frumos, inspirația și dragul de a scrie poezie a fost doar o chestiune de timp…

Ionel Sima iubind îngereşte…

de Gelu DRAGOȘ

Poetul Ionel Sima, de loc din Suciu de Sus, Ţara Lăpuşului, s-a afirmat tot mai pregnant în ultima vreme, atât prin volumele publicate („Cărări printre stele” 2013; „Copacul Iubirii” 2017; „Frânturi din suflet” 2018; „Roua florilor de primăvară” 2019; „Lumina gândurilor” 2019), cât şi prin apariţiile cu poeziile Domniei sale în reviste prestigioase, din care amintesc: „Calendarul Maramureşului”, „Armonii Culturale”, „Contraste Culturale”, „Caietul Cenaclului Literar”, „Din Vatra Satului”, „Mărturii Maramureşene”, „Izvoare Codrene”.

Lecturându-i poeziile pot să afirm că Ionel Sima, în majoritatea poemelor sale, aduce un elogiu Iubirii, în toate formele ei. Pentru el Divinitatea este aşa cum a înţeles-o de mic de la părinţi şi bunici, nu iese deloc din perceptele biblice, iar Femeia înseamnă motorul acestei lumi: femeia-mamă, femeia-soţie, femeia-iubită, femeia-prietenă, copilă. Ea reprezintă jumătatea şi echilibrul lui.

Deşi par versuri livreşti, uşoare, în acest nou volum  numit „Gânduri răzleţe”,