Într-o lume a socializării şi relaţiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri şi depresivi. Unii devin dependenţi, alţii aleg suicidul

12/10/2015

COMUNICAT DE PRESĂ – Plus Communication

Maria Verdi

Maria Verdi

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectaţi, iar 15% dintre noi suferă de depresie la un anumit moment pe parcursul vieţii. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar specialiştii consideră, până în 2020, ca va deveni principala cauză.

Psihologii semnalează faptul că depresia poate duce la suicid, iar un procent însemnat din cei un million de sinucigaşi suferă de depresie. Totodată, specialiştii spun că boala se manifestă la nivelul corpului, al stării de spirit şi la nivel de gânduri şi nu reprezintă doar o tristeţe de moment prin care fiecare trecem. „Nu este doar o tristeţe de moment, ea poate lua forme de la cele mascate, uşoare, cu perturbări afective de sezon, până la tulburări bipolare sau maniaco-depresive, culminând cu suicidul. Ea se produce la nivel de creier, prin funcţionarea anormală a componentelor creierului, care modulează starea de spirit, comportamentul şi gândurile”, declară psihologul psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life. Citește restul acestei intrări »


Gestul lipsit de demnitate – reprimarea vieții

07/10/2013
„Sinuciderea este cea mai imorală dintre crime”
(Massimo Bontempelli)

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord, SUA

Astăzi, 27 sept. 2013, citesc în ziare despre câteva sinucideri: „Tragedie! O tânără de 15 ani s-a spânzurat la marginea municipiului Botoşani”, „O fată de 15 ani din Vâlcea s-a aruncat în faţa trenului”, „Un bărbat tocmai s-a aruncat în cap de la etajul 17 al unui hotel, în buricul Bucureştilor”.

SINUCIDEREA – un gest tragic, lipsit de demnitate, o dovadă de slăbiciune a celor care-l săvârşesc. Explicarea gestului, existent încă din timpuri străvechi şi care se perpetuează şi în timpurile noastre, a fost încercată de psihologi, psihiatri, neurologi, filosofi, scriitori. Este tragic, deoarece se datorează unei crize personale acute. Omul este dintr-o dată rupt de temeiul Divin, nu mai crede în existenţa Creatorului sau nu a crezut niciodată, se simte părăsit de toţi cei din jur. Şi-a distrus singur religiozitatea sufletului, a rupt legăturile cu cei apropiaţi, s-a înstrăinat. Citește restul acestei intrări »