SUNT ARIPĂ ÎNTINSĂ SPRE CER sau CLIPE ÎNVEȘNICITE ÎN FRUMOS…

02/11/2020

(recenzie)

de Vasile BELE

 „QUOD SCRIPSI, SCRIPSI!” sau (lat.) „Ceea ce am scris, am scris!”

… pare să ne spună poeta ANA MIHAIL, de la Constanța, iar eu voi adăuga… înveșnicite în frumos și nenumărate ne sunt clipele, doar noi alegem când, și cum, și cu cine ni le petrecem. Dar, cine-mi ești, tu, ANA MIHAIL? Cine-mi ești, tu, Ană? Personaj dintr-o frumoasă poveste de dragoste? Poți fi, cum să nu! Personaj coborâtor dintr-o zidire? La fel, poți să fii! Ba, chiar ne ești! Ană-mi, ești și cântec. Îmi ești și Ana cea zidită pentru nedărâmarea dintru zidirea unei „dalbe și frumoase mănăstiri”. Ană-mi ești, cea care ai acceptat (și te-ai acceptat!), să fii jertfă pe zidul (care plânge și azi!) falnicei mănăstiri. Îmi ești și biblie, și dumnezeire, și biserică, și rugăciune… Ană! Cine-mi ești? Ce noroc ne-a prins pe toți cu înveșnicia ta și-n poezie?! Ne spui atâta de frumos, că „SUNT ARIPĂ ÎNTINSĂ SPRE CER”, și ești, întocmai, precum rostit-ai. Citește restul acestei intrări »