Sus inima…

01/10/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Un cântec obsedant revine foarte des în melosul meu interior. Este „Sus inima, români!” (versuri George Coșbuc, muzica Nicolae Oancea). Psihologii ne informează că această „instalare de durată” spune totul despre esența noastră. Dar ei insistă mai mult asupra melosului, care s-ar insinua „perfid” și „parazitar” în structurile noastre de memorie, în principal datorită repetiției și pentru că muzica este o „mișcare a amintirilor”. Or mie îmi pare că această cântare m-a copleșit și pentru mesajul logosului său. Altfel spus, cred că nu e vorba doar de un episod de muzicofilie, ci de ceva mult mai complex, care ține de fibra personală în consonanță cu vibrările etnice. Spun asta, pentru că prima audiție am trăit-o în urmă cu aproape o jumătate de secol la Finteușul Mare, iar acum, de fiecare dată când „episodul” revine, cântarea din interior „se performează” prin vocile bărbaților de atunci!

Mi-am adus aminte acest episod minunat și ciudat în același timp pe filiera gândului „ocrotitor” față de toate ce se aștern acum sub tipar cu privire la acest cor fenomenal de o vârstă cu Marea Unire. Versurile sunt simple, chiar lipsite de impetuozitate și maiestuozitate (calități care ar amplifica persistența în cortexul auditiv), muzica aproape școlărească (calitate ce facilitează deprinderea rapidă!). Experții ne explică, în schimb, că rimele sunt cele mai importante (țară/amară/luptară; românească/trăiască/strămoșească…). În plus, ritmul, care poate constitui exact potrivirea dintre „valorile” Citește restul acestei intrări »