Tabăra literară din Baia Sprie, ediţia 2022, şi-a confirmat valoarea

23/09/2022

de Gelu DRAGOŞ,
U.Z.P.R.

Nelu Danci, Gelu Dragoș, Vasile Bele

Încă de la început vreau să precizez faptul că tot timpul am colaborat bine, sincer, constructiv cu fârtaţii Vasile Bele şi Nelu Danci, chiar de la închiderea porţilor la Pensiunea Rustic după prima ediţie.

Am făcut un plan al programului taberei din 1-4 septembrie 2022, în care oaspeţii (peste 70 de persoane, din toate colţurile ţării plus Basarabia!) să se simtă bine, dar şi să cunoască mai profund Maramureşul şi oamenii lui. Ne-am împărţit zilele, prima zi să fie (aşa era şi firesc) a „vioarei întâi” a taberei scriitorul, etnologul, prietenul Vasile Bele (cel şi cu ideea de a organiza această tabără!), ziua a doua eu, iar a treia zi poetul popular Nelu Danci. În ceea ce mă priveşte am propus vizitarea Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” (mulţumim Tedi Ardelean!), a Planetariului băimărean (mulţumim prof. Ioan Bob!), iar dacă timpul ne-ar fi permis să facem şi o vizită la Muzeul Satului, (muzeu în aer liber) pentru a vedea casele vechi, biserica, acareturile din cele patru „ţări” ale Maramureşului. Citește restul acestei intrări »


LA BIBLIOTECA „PETRE DULFU” BAIA MARE

15/09/2022

de Mioara OPRIȘAN
Membru L.S.R.

A doua zi în Tabăra literară „OPREȘTE-MĂ LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ ÎN TINE, ANOTIMP!, ediția 2022, avea să ni se pregătească o minunată surpriză, prin dăruirea distinșilor domni, Vasile Bele și Gelu Dragoș: o vizită la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

De micuță copilă eram fascinată de biblioteci și cu aceeași sete de cunoaștere am pătruns în acest templu de cultură împreună cu colegii mei, scriitorii. Am făcut cunoștință cu d-l director al bibliotecii, dr. Teodor Ardelean, un moroșan în puterea vârstei, sigur pe el, cu chipul scăldat într-un zâmbet ospitalier și cu o iubire de carte cât România, cât Europa și mai mult de-atât. Ca să nu începeți să înjurați (românul cum aude expresia „om politic” începe să înjure), nu vă spun că a fost om politic, că și-a făcut prieteni influenți în Parlament și la Guvern, dar vă spun că ajutat de prietenii săi, a pus piatra de temelie clădirii acestei biblioteci, în 19 iunie 1991.

Prin implicarea domniei sale s-a ridicat o clădire imensă, Citește restul acestei intrări »


Au sosit primii participanți ai Taberei literare „Oprește-mă la tine, Maramureș, oprește-mă în tine, anotimp”, ediția 2022

01/09/2022

În această primă zi, (joi, 1 septembrie), la ora 17, va avea loc deschiderea oficială a Taberei literare, cunoașterea participanților (unii sosiți în Maramureș pentru prima dată!), prezentarea activității lor literare, recitarea a 2-3 poezii sau citirea unui eseu sau fragment dintr-o proză, premierea Concursului de poezii dedicate Zilei Limbii Române (31.08.2022) de către un juriu competent (condiție – membrii juriului să NU aibă poezii în concurs), festivitatea de premiere al ineditului concurs și un bogat și divers program cultural – artistic coordonat de către cunoscutul folclorist Viorel Ungur. Responsabil al acestei prime zi, scriitorul, etnologul și sufletul taberei VASILE BELE.

Vineri, 2 septembrie, după micul dejun de la Pensiunea RUSTIC Baia Sprie, ne vom întâlni, în jurul orei 9,00 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean, dir. executiv Daliana Bonaț, unde vor fi prezentate cărți de autor, reviste conduse de către unii dintre participanți, iar în jurul orei 11,00 vom vizita Planetariu Baia Mare, Citește restul acestei intrări »


Tabăra literară „De amicitia” Boghiș, ediția a VI-a, a fost un succes pe toate planurile!

31/05/2022

de Năstăsica POPA

Tabăra prieteniei, tabăra literară „De amicitia” și-a încheiat activitatea, ediția a-VI-a! Organizatoarea taberei d-na Mariana Moga – reverență – o tabără de excepție cu invitați de excepție!

Au fost prezenți cu trupul și sufletul: scriitorul Cornel Udrea (Uniunea Scriitorilor din România), scriitorul și jurnalistul Nicolae Băciuț (Uniunea Scriitorilor din România și U.Z.P.R.) – director al Direcției Județene pentru Cultură Mureș, Viorica şi Nicolae Bălţescu din Chișinău, Republica Moldova, scriitoarea Adriana Weimer (Uniunea Scriitorilor din România), Carmen Tania Grigore (Uniunea Scriitorilor din România), poeta Ionela Flood (Marea Britanie), Liliana Ghiță Boian (UZPR), istoricul drd. Mihai Octavian Groza (Sebeș), Năstăsica Popa (Năvodari), Ștefania Petrov (București), Luminița Postolache (Focșani), Constanța Triță (Piatra-Olt), cant-autoarea Corina Ofelia Corpodean (Sebeș), Citește restul acestei intrări »