Realități misionare contemporane asupra căsătoriei. Tinerii la răscruce de drum.

20/10/2018

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Teologia căsătoriei cuprinde toată sfera de înțeles a lumii interioare a fiecărui individ, începând cu momentul dorinței identificării partenerului de viață, până la asemănarea cu el în cuget și simțire. Pe acest fond, Sfinții Părinți au încercat să demonstreze că în cuprinsul actelor de iubire veșnică pe care cei doi soți și le declară există o teologie pură bazată pe fermitatea cuvântului, dar și pe trăirea autentică a dragostei și a credinței.

Din nefericire, istoria omenirii nu a demonstrat un progres al acestui act binecuvântat de Dumnezeu, ci a arătat că ea nu este străină de actul negației, că o teologie a căsătoriei poate suferi grave malformații odată cu deschiderea spre noi tipuri de ideologii, multe dintre acestea cu un caracter nihilist. Se poate observa că deschiderea minții este un termen tot mai des întâlnit în contextul provocărilor contemporane, iar cei ce se fac părtași acestui curent sunt considerați inteligenți, curajoși, moderni. Exemplul în acest sens este dat de Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 382 (16 –30 Septembrie)

12/10/2018

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Familia în proverbele românești (I). Familia este una dintre temele cele mai bine reprezentate în proverbele românești, ea fiind cea mai veche instituție din istoria poporului român. Sute de proverbe privesc cele mai multe aspecte ale familiei, începând cu Taina Sfintei Cununii. Proverbele devin cele mai credibile documente din cultura populară, din care putem desprinde concepția poporului român privind instituția familiei. Subliniez, în cunoștință de cauză, că nu am găsit nicăieri nici măcar o aluzie la o așa-zisă căsătorie între persoane de același sex. O astfel de legătură a fost străină poporului român. Întotdeauna bunul-simț și buna-cuviință au condus relațiile dintre oameni, iar familia a fost o valoare cu care strămoșii noștri nu au glumit și nu s-au jucat. Ei au fost conștienți că familia este întemeiată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii și are un rol esențial în perpetuarea vieții pe pământ. Citește restul acestei intrări »