TIMPURILE MĂNĂSTIRII „ÎNVIEREA DOMNULUI” HABRA

07/02/2015
01

Dealul Habrul văzut dinspre Săcălăşeni, locul vestitei mănăstiri

de Viorica URSU

Este vorba despre mănăstirea care se înalţă sub ochii noştri în hotarul comunei Groşi, spre Ocoliş, în locul numit dintotdeauna Habru. Locul acesta cu nume arhaic derivat poate din verbul latinesc habeo, habere, sugerează parcă ideea de avere. Desigur, a vechii mănăstiri, care cu sute de ani în urmă a fost deosebit de înzestrată de ctitorii săi (cu câmpii, livezi, vii, heleşteie, păduri). Aceasta ar putea fi o explicaţie a numelui acestui loc şi a mănăstirii, neexcluzând însă alta mai plauzibilă.

Demult, în timp, Habru făcea parte din domeniul cetăţii Chioarului. Proprietarii acestuia, Drăgoşeştii, voievozi ai Maramureşului, bogaţi şi puternici, au fost în măsură să zidească biserici şi mănăstiri, apărând mult timp prin ele elementul românesc. Domeniul acesta a devenit district militar, iar satele, aproape în întregime româneşti şi oamenii, de asemenea, erau supuşii cetăţii, având obligaţii militare de apărare şi întreţinere a ei, dar şi libertăţi şi titluri de nobleţe pentru fapte de arme deosebite. Districtul Chioarului cu mulţime de oameni liberi şi nobili români este Ţara Chioarului, un ţinut de o mie de kilometri pătraţi în jurul vechii cetăţii, cu o identitate istorică şi etnografică uşor de desluşit şi pentru că aici oamenii îşi spun până astăzi chioreni. Citește restul acestei intrări »


CÂNTECUL DIN ZONA PRELUCILOR

13/01/2015

100_7984

DE LA VOCEA STRĂBUNILOR, LA CONTEMPORANEITATE

de Iuliana-Andrea POP

Zona Prelucilor, apropiată de zona Chioarului, dar şi cu puternice influenţe lăpuşene, păstrează încă numeroase creaţii lirice de demult, fără însă a fi refractară la nou.

Există aici cântecul numit horea, care acompaniază evenimentele obişnuite ale zilei, împrumutând câte puţin din bucuriile, dramele sau pur şi simplu trăirile creatorului său, din felul său de a fi.

Când prezentul nu aduce împlinirea dorinţelor, creatorul sau purtătorul de cântec este sub imperiul dorului de „binele ce-a fost”, după cum spun bătrânii.

Mărg în lume după bine,
Viu acasă, n-am pă nime.
Ţâp pticioru păstă prag,
Tăt îl ţâp şi iară-l trag,
Dacă-n lume n-am om drag.
(Informator: Rozalia Florian, 87 de ani, Preluca Veche, 2010. Culegător: Ana Bisztricki Florian din Preluca Veche)

100_7855

De dată mult mai recentă, după cum am înţeles de la localnicii din Preluca Nouă, este cântecul epic cu puternice accente lirice prin intensitatea sentimentelor transmise Foaie verde, spic mohor, care ilustrează o întâmplare care a frânt definitiv destinul unui fecior al locului, Ionuc a lui Petrea lui Ilie, din localitatea Dealu Corbului, învecinată cu Prelucile. La vârsta de numai 18 ani, după un conflict cu autorităţile comuniste, băiatul a fost împuşcat la o margine de sat, între comuna Vima Mică şi satul Sălniţa, şi îngropat într-un loc neînsemnat cu cruce, unde „îi numa pământ neted”, drept „pedeapsă” suplimentară post-mortem pentru că s-a răzvrătit împotriva regimului. Fata care l-a iubit se pare că a fost creatoarea cântecului, ea înălţând, astfel, în ideal, semnul crucii şi ca simbol de iubire curată: Citește restul acestei intrări »


ANSAMBLUL FOLCLORIC „STEJARUL” DIN FINTEUŞU MARE, LA 40 DE ANI DE EXISTENŢĂ

11/01/2015

afis_Ansamblul Stejarul_Finteusu Mare

de Andrei DRAGOŞ

Maramureşul, ţinut al legendarilor voievozi şi ctitori de ţară Dragoş şi Bogdan, al haiducului Pintea Viteazul, reprezintă una din cele mai interesante zone din România, din foarte multe puncte de vedere: bogăţii ale subsolului, celebrele livezi de meri şi pruni cu deosebita horincă care dezleagă cea mai împietrită limbă şi deschide orice lacăt, cu codrii seculari şi falnici care au fost ocrotitorii moroşenilor în vremuri de restrişte, iar lemnul este materia primă pentru acea măiestrie de a făuri celebrele porţi şi bisericile unice în lume.

Aici, pe văile Vişeului, Izei, Marei, pe Lăpuş, Bârsău şi Someş, trăiesc din cele mai vechi timpuri românii, urmaşi ai dacilor liberi, care au făurit una din cele mai valoroase arte tradiţionale din Europa. Cântecul, dansul, portul popular, obiectele de decor casnic (cergi, ţoluri, ştergări, perini), obiceiuri de peste an şi din viaţa omului, ritualurile de la naştere, botez, nuntă şi înmormântare, clăcile şi şezătorile, fantasticul moment al Crăciunului şi al sărbătorilor de iarnă, acele minunate colinde, mulţămite, şi cete de colindători care preamăresc Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi trecerea în noul an, toate acestea sunt un tezaur al nostru, al moroşenilor.

Alături de limba română, ele constituie actul de identitate al naţiei române. Până mai avem aceste inestimabile comori, până mai vorbim acea limbă dulce şi armonioasă, care este româna, reprezentăm una din cele mai valoroase entităţi naţionale de pe glob. Nichita Stănescu spunea… Limba română este patria mea.

În timp, aceste valori au trezit interesul multor cercetători – lingvişti, muzicologi, etnografi, care au studiat aici, în Maramureş, acest fenomen (arta tradiţională din Maramureş).

Au venit şi au stat aici, pe meleagurile noastre, şi au imortalizat în articole, lucrări mai ample, filme, fotografii, scrieri de partituri cei mai renumiţi folclorişti din ţară, iar în ultimul timp Maramureşul reprezintă sursa de inspiraţie şi linişte sufletească pentru japonezi, englezi, irlandezi… Dar cum să nu cauţi un asemenea colţ de rai, unde se află cu siguranţă cel mai interesant cimitir din lume, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi minunata şi superba construcţie din lemn, loc de rugă şi linişte, Mănăstirea Bârsana.

Toate aceste valori trebuiau şi trebuie culese, conservate şi transpuse scenic, prezentate în lume pentru a ne face cunoscuţi în plan mondial, atât prin creaţia cultă de inspiraţie folclorică, cât şi prin păstrarea autenticităţii etnofolclorului. În felul acesta au apărut instituţii de profil, unele de amatori, dar în mod deosebit profesioniste, care au posibilitatea şi capacitatea de a observa, aprecia şi transpune scenic aceste valori. Citește restul acestei intrări »