PODU’ MNIRESII ŞI FÂNTÂNA LUI CRĂCIUNAŞ

27/07/2014

Traian Rusde prof. Traian RUS

Sunt atâtea „poveşti” în Ţara Codrului, încât nu se vor termina niciodată. Unele vin pe neaşteptate. Mai zilele trecute eram prin Bicaz, cu treburi la medicul meu de familie. În anticameră se aflau vreo cinci pacienţi. Doi dintre ei erau din Ciuta. Doi ţărani, amândoi trecuţi de 70 de ani. Povesteau despre una, despre alta, despre boli, dar şi despre lumea de odinioară. Cum sunt fascinat de viaţa de altădată a codrenilor, de lumea în care, bieţii de ei, săraci şi amărâţi cum au fost majoritatea, lucrau horind. Nana Ruzalea Negrii îmi povesteşte că şi pe uliţă umblau horind. O lume în care oamenii trăiau fericiţi, o lume după care tânjesc mereu.

Am ciulit urechea şi, din discuţia celor doi ciutani, am auzit unul dintre cele mai frumoase toponime din viaţa mea: „Podu Mniresii”. Se exprima unul, mai mărunţel:

– Io, când am fost prunc, n-am trecut de Podu Mniresii. N-am avut nevoie. Moaşa ne aducea pe lume, iar de boli ne vindecau descântătoarele satului. Ştiau descântece pentru toate bolile. Mai puneam frunză ori zamă din plante şi toate treceau. Ce să meri până în Cehu la doctor? Pe rană puneam zărnucă[1] sau o scrijea[2] subţire de clisă[3] şi una-două să vindeca.

Celălalt, slăbănog şi mai înalt, îi răspunde: Citește restul acestei intrări »


CRĂCIUN ÎNSÂNGERAT

28/12/2013

de prof. Traian RUS

Traian Rus_1Oamenii, cei mai mulţi dintre ei, nu se ştiu bucura de ceea ce Bunul Dumnezeu le oferă. Sunt nemulţumiţi, trişti, chiar revoltaţi de starea în care se află. Doresc mereu mai mult şi mai bine. Doresc palate, bani, lux, mese pantagruelice. Aleargă după toate acestea. Întâmpină şi petrec sărbătorile Crăciunului încrânce-
naţi.

Impulsul de a scrie acest material mi-a venit când mi-am amintit despre mărturiile pe care mi le-au făcut nonagenarii, trăitori încă în Ţara Codrului, despre sărbătorile însângerate pe care l-au petrecut în anii celui de-al Doilea Război Mondial pe frontul din Rusia sau în lagărele de prizonieri de acolo. M-am cutremurat de ceea ce mi-au povestit şi am găsit de cuviinţă să le prezint pe scurt cititorilor mei. Poate fi o lecţie care ne va ajuta să ne dăm seama ce înseamnă să avem pace şi bucate pe masă. Să ne bucurăm şi să mulţumim Domnului pentru ele.

Unii feciori, alţii însuraţi deja şi cu copii, au fost recrutaţi în armata maghiară în toamna anului 1941. Duşi în cazărmile ungureşti din jurul Budapestei, instruiţi sumar, au fost trimişi pe frontul rusesc, în prima linie. Între nemţi şi italieni au fost meniţi drept carne de tun. Nu aveau nicio şansă să supravieţuiască. Cu puşti vechi şi câte cinci cartuşe, îmbrăcaţi în petice, au trebuit să-şi sape tranşee, pe un ger cumplit, de –50 de grade. Păduchii îi mâncau de vii. Hrana era îngheţată. Stăteau acolo şi-şi aşteptau moartea. Frontul se stabilizase, iar ruşii au dezlănţuit asupra lor ploaie de foc. L-am întrebat pe Dumitru Dumuţa din Băiţa de sub Codru, de 93 de ani, unde dormeau. S-a uitat mirat la mine şi mi-a răspuns:

– Ce întrebare, domnule profesor! Unde să dormim? Afară, în tranşee.
– La –50 de grade?
– Da. La –50 de grade. Eram fericiţi să ne acoperim cu zăpadă, uneori cu cadavrele camarazilor noştri. Orice parte a corpului rămânea descoperită degera instantaneu. De la o vreme n-am mai putut suporta. Aşteptam moartea ca pe o uşurare. Eu am avut norocul să fiu rănit la un picior şi evacuat de-acolo cu căruţa. Pe drumul către gară o schijă mi l-a zdrobit şi pe celălalt, sângele curs a îngheţat şi laba a degerat, trebuind apoi amputată. Citește restul acestei intrări »


CODRENII LA LUCRU

09/09/2013

Traian Rus_1de prof. Traian RUS,
Oarţa de Sus

Sâmbătă, 7 septembrie 2013, la iniţiativa şi în organizarea Asociaţiei Culturale „Plaiuri Codreneşti” din Cehu Silvaniei (preşedinte ec. Claudiu Domuţa), a avut loc cea de a doua şedinţă de lucru a echipei constituite în vederea elaborării Monografiei Ţării Codrului.

Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa a 40 de participanţi, specialişti în diverse domenii de activitate, mai ales istorici, etnologi, folclorişti, din cele trei judeţe care includ în arealul lor părţi din Ţara Codrului: Sălaj, Satu Mare, Maramureş.

Discuţiile s-au concentrat pe următoarele probleme: conţinuturi, resurse financiare, echipe de lucru, modalităţi de activitate, repere temporale, experienţe. Citește restul acestei intrări »


TEIUL CARE RÂDE

31/07/2013

IMG_0012

de prof. Traian RUS,
Oarţa de Sus

Se apropie ziua de 1 august şi gândurile mele se îndreaptă din nou spre Băseşti. Este ca un făcut, ca un blestem. Nu mă pot controla, chiar dacă îmi fac duşmani. Starea monumentelor istorice de acolo şi anonimatul după care se ascund mă întristează peste măsură. Parcă eu port vina, nu autorităţile locale. Şi nici cele judeţene. Stăm pe noi, ca proştii, şi nu ştim să valorificăm zestrea extraordinară pe care ne-au lăsat-o înaintaşii. În 22 iulie 2013, când am prezentat în faţa participanţilor la Hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarţa de Sus – Ciutruci „Necropola Tumulară de la Toagul Nemţilor”, monument istoric din veacul al XVI-lea î.Hr., am afirmat acelaşi lucru, încadrându-mă şi eu în rândul acestor „proşti”. Parcă suntem blestemaţi. Nu facem nici ceea ce ne stă la îndemână şi ne lamentăm în spatele sărăciei şi a lipsei de fonduri.

Zilele trecute am trecut din nou pe la Băseşti. Îl însoţeam pe domnul prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, venit în Ţara Codrului pentru un alt proiect cultural destinat personalităţilor acestui ţinut. Citește restul acestei intrări »