Despre mânie, gloanțe și eliberare

de Otto HAVRAN

Biserica Reformată din Târgu Lăpuș (1856)

De la invaziile repetate ale tătarilor la bătăliile Revoluției pașoptiste din anii 1848-1849, Târgu Lăpuș nu a fost scutit de vrăjmășiile vremilor. De-a lungul anilor am tot auzit legende despre urmele lăsate de gloanțe pe elementele metalice de la vârful turnului Bisericii Reformate, ridicate la 1856.

Curiozitatea nu mi-a fost satisfăcută decât de povestioarele aproape anecdotice, dacă n-ar fi fost nefericite. Se spune că venind în fruntea Armatei Roșii de „eliberare”, o femeie urcată pe un vehicul militar a deschis focul înspre înălțimi cu arma sa automată. Din globul de „aur” plin cu vin s-a revărsat atunci toată licoarea bahică. Se mai spune că localnicii euforici au răbufnit după anii ocupației ungaro-germane și încurajați de ruși, au tras în turlă. Despre ultima zi a ocupației germane din oraș aflăm din cartea despre comunism a autorului Ștefan Bellu. Era în Octombrie 1944. Armatele româno-ruse intrau în Târgu Lăpuș. O unitate germană ascunsă în satul Cufoaia se retrăgea spre Pietriș, de unde spera să-i oprească. Rușii, care-i credeau pe nemți încă în sat, au tras cu tunurile asupra Cufoaiei. Câțiva localnici cu sânge rece au improvizat

Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga. 

„Magia dansului” la Albac

În perioada 10-13 februarie 2022, în localitatea Albac, județul Alba, s-a desfășurat cea de a VIII-a ediţie a Seminarului Coregrafic „Magia dansului”, găzduit de Pensiunea „Perla Apusenilor”. Organizatorii acestei manifestări culturale au fost Primăria comunei Sohodol, reprezentată de profesor coregraf, Oana Joldeș, Primăria comunei Seleuș, instructor, Andrei Șandru și Asociația „Ghiocelul” din Sibiu, președinte și profesor coregraf, Vasile Stoia.

Au fost patru zile intense de dans popular, o adevărată magie a dansului, cu participarea unui număr impresionant de 170 de persoane: maeștri și profesori coregrafi, instructori, dansatori și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din țară, cât și iubitori ai jocului tradițional românesc din Anglia și din Germania. La această ediție s-au predat jocuri populare

Ecou din Țara Maramureșului

de Ionica BANDRABUR
(Slănic-Moldova, Bacău)

File de jurnal.
Prima ediție a taberei de creație literară „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!” – 2021

Și iarăși a venit toamna și iarăși „se numără bobocii”, dar nu înainte de a săruta ultima rouă a florilor de pe dealuri, rămase aproape nude sub dezmierdul luminii stelelor cărora nu cred că le-ar păsa dacă s-ar ofili și ar muri.

Of! Nostalgia asta de anumite meleaguri vizitate de curând, mă face să îmi prind dorurile în năvoade precum pescarii, să mă afund în abisuri, unde clepsidrele timpului lucrează la numărătoarea inversă a firelor de viață ce își doresc libertatea sau, să merg, să merg prin pădurile cântate în poezie să le privesc continuu, să fiu iarăși martoră la schimbarea straielor cu cele ale iernii.

Eh! Dorul de natură se răsfață răscolind puterea gândului, înlănțuindu-mi tot trupul cu emoțiile acumulate, ferecându-le cu zeci de lacăte și mă zidește odată cu ele în mănăstirile unde piciorul a călcat, mâna a făcut cruce, gura a rostit rugăciune și inima păcătoasă a cerut iertare.

Acum, rămân des în pragul ușii, cu mâinile în buzunare căutând clipele și oamenii care m-au făcut părtașă la aprinderea

Țara Lăpușului – invitație la lectură și descoperire…

În cadrul proiectului „Maramureșul autentic, prin file de carte” vă prezentăm cartea doamnei Mărioara Rozica Bot, „Vacanță în Țara Lăpușului”, prin care autoarea încearcă să aducă mai aproape de vizitatori câte puțin din tot ce înseamnă Țara Lăpușului, Maramureș.

Prin urmare, vă invităm mai întâi să lecturați, iar apoi să parcurgeți măcar câteva din obiectivele acestei zone descrise în paginile cărții de față.

Lectura – Grigor Livia,

Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (V)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

A vorbi despre nobilimea română, care şi-a păstrat identitatea etnică românească şi de la primirea diplomei de înnobilare din secolele vechi până la noi, este şi o spargere a unui clişeu adânc înrădăcinat în conştiinţa publică, acela că românii au fost în istorie toţi, dar absolut toţi, numai şerbi la nobilimea ungară. Acest clişeu a fost mereu cultivat, mai ales în perioada comunistă, când etalarea exploatării omului de către om în trecut era la mare cinste, era însăşi fundamentul ideologiei „construirii noii societăţi a proletariatului”. Istoria trebuie văzută, însă, cu nuanţe, aşa cum a fost. De aceea ne bucurăm că a existat şi o lume liberă românească, de ţărani liberi, neaserviţi. Se sparge astfel şi clişeul că nobilii români, în totalitate, au trebuit să treacă la altă religie după înnobilare, şi s-au maghiarizat. S-a folosit şi aici exemplul câtorva nobili, din zona Haţegului şi Maramureşului, înnobilaţi în secolul al XV-lea mai ales, care, într-adevăr, s-au maghiarizat în timp, precum cei din familia Cândea, care au devenit Kendeffi, Chindriş, care au devenit Kenderesi, Drag, care au devenit Dragffi etc. Dar acestea sunt cazuri izolate faţă de mulţimea românilor înnobilaţi care nu şi-au lepădat neamul, tradiţiile şi credinţa. Am văzut, în Ţara Lăpuşului, vom vedea şi în Ţara Chioarului, cum români înnobilaţi în secolele XVI-XVII traversează secolele până la noi cu prenume curat româneşti: Urs, Lup, Ionuţ, Todor, Iuon, Vasilia, Petre, Niculai, Ştefan, Gavrilă, Irimia, Costan, Alexa, Simion, Iacob, Gligor, Macovei, Toma, Chifor, Tănasie, Ilie, Ilisie, Dumitru, Nistor, Ignat, Maftei, Marcu, George, Filip, etc.

Să urmărim, în continuare, fenomenul înnobilării unor români din Ţara Lăpuşului. 

Conexiuni peste timpuri și spații

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Zilele trecute, mi-au parvenit volumele „Epihia în stil valah”, „Anotimpurile unei țigănci” și „Călare pe milioane de dolari”, semnate în anii 2003-2006 de prozatorul Romulus Zaharia. Acestea veneau din lada de zestre a fiului scriitorului, botezat și cu prenumele tatălui, ajuns împreună cu soția sa Florica prin Țara Lăpușului, la întâlniri de mare interes național organizate aici sub emblema revalorificării experienței românești din industria casnică a textilelor.

Știe multă lume din România că doamna Florica Zaharia a performat în domeniul său de expresie plastică și în cel de definiție „textilele”, mai ales în perioada celor trei decenii în care a condus Departamentul de specialitate din cadrul Metropolitan Museum of Art New York. Odată cu intrarea în pensie, s-a reîntors ACASĂ și a întemeiat la Băița (Hunedoara) cel mai important Muzeu al Textilelor din Europa! Despre isprăvile sale, câte le știam din publicațiile accesate,

Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (II)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Statutul de ţară românească demnă pe care o avea prin secole Ţara Lăpuşului era dată, desigur, şi de acei români liberi, înnobilaţi mai ales în secolul frământat al XVII-lea transilvan. Principii Transilvaniei nu aveau cum să nu răsplătească mai cu seamă pe puşcaşii lor ce apărau cetăţile Gherlei, Dejului, Chioarului, sau participau la războaie şi la expediţii militare, dând dovadă de curaj şi de fidelitate faţă de ţară şi faţă de principi. Să ne imaginăm astfel pe un mic nobil român (un fel de chiabur, cum i se zicea unui ţăran mai bogat până la colectivizare), scoţându-şi din ladă hainele cele bune şi banii, înarmându-se cu arcul cu săgeţi şi puşca, luându-şi rămas bun de la soţie, copii, mamă, bunică, îndreptându-se cu sluga sa, tot înarmată, spre tabăra militară şi de acolo la război, sau la expediţii militare în Ţara Românească, în Polonia şi în alte locuri îndepărtate. Aceasta era datoria nobililor de atunci, inclusiv şi a celor lăpuşeni. Sigur că majoritatea ţăranilor erau iobagi şi în Ţara Lăpuşului, la marea nobilime maghiară. Dar ei aveau în nobilimea românească mereu o raportare de viaţă liberă, neaservită, şi astfel căutau mulţi să iasă din această stare de aserviţi şi fenomenul înnobilării este presărat pe tot întinsul secolului al XVII-lea mai ales. Să trecem în revistă câteva familii de nobili români, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică.

Baba, com. Coroieni

1405: Prima atestare documentară; se presupune că acest sat românesc a fost întemeiat de un cneaz – afirmă Kadar Jozsef.

1553: Aparţine de cetatea Ciceului; voievod era Ioan Maxin şi cneaz Todor.

1590, înainte de -: Principele Sigismund Bathory donează Baba lui Petru Maxin din Drăghia.

Băiuţ, comună 

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti (III)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Cu fiecare creaţie a altui sat în această lume fabuloasă a toponimelor româneşti intrăm parcă într-o poveste a limbii române de demult, cu urşi, lupi, zimbri, măguri, poieni, poieniţe, feţe de dealuri, feţişoare, alunişuri, făgeturi şi făgeţele, văi cu ulmi, plopişuri, frăsinişuri, leurdişuri, preluci, pâraie, izvoare, moine, obcine, obârşîi, dumbrave, şesuri, coaste, guri de văi, vâlcele, maluri, zăvoaie etc., totul înscriindu-se într-o poveste pe care o trăiau zilnic strămoşii noştri.

Să urmărim, în continuare, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice.

Strâmbu-Băiuţ, com. Băiuţ   

Bazinul Lăpuşului, leagăn de secole al limbii române

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Port popular din Suciu de Sus, Țara Lăpuşului

În lucrarea austriacului Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărută la Viena în 1839, se descrie şi bazinul râului Lăpuş, care străbate o „ţară românească” veche, cu o identitate etno-culturală specifică. Lăpuşul este un afluent principal al râului Someş şi izvorăşte în munţii Ţibleşului. Lenk pomeneşte de următoarele toponime româneşti ale traseului acestui râu (cu munţi prin care trece şi afluenţi ai săi) (parantezele îmi aparţin, iar transcrierile sunt făcute după regulile pomenite anterior): Ţibleş, Poiana Zimbrului, Porchi, Dealu Şpanului, Breaza, Aluniş, Dumnezău (în original Dumnyezeou), Dealu Caşelului, Coplopi, Aruncaş, Vârvu Fuz, Dealu Gimii, Dealu Barcului, Cârlior, Dealu Runcului sau Dealu Sărnii şi ruinele Cetăţii Chioar, Varaştină sau Dealu Domoriu, Dealu Mesteacănului, Piatra Cozlii, Dealu Viilor, Dealu Şterna, Cornecu, Dealu Fraşului, Dealu Hagăului, Dealu Hirzi, Dealu Glodului, Dealu Măgurii, Beşerei, Damian, Dealu Popii, Măgura, Vârvu Săcăturii, Muncel, Dealu Spânzu, Măgura, Vârvu Gucii, Dealu Pietrisăului, Dealu Bodârle, Suplai, Dealu Tăuşor (în original Djálu-Tuusor), Poiana Caselor, Dealu Pietrii, Vârvu Comorii, Dealu Runcului, apoi pâraiele: Valea Aranioş, Valea Tiuşii, Valea Borşa, Valea Coşilor, Valea Stejerului, Valea Ferice, Valea Rea, Valea Topliţii, Valea Mesteacănului, Valea Napradului, Valea Vădurele, Valea Husie, Valea Poieniţii, Valea Piroşii, Valea Şoimuşenilor, Valea Ilondii, Valea Gâlgăului, Valea Glodului, Valea Măgurii, Valea Căpâlnii, Valea Muncelului, Valea Caselor, Valea Poitru, Valea Copianului, (pârâul) Căpriorii, Valea Ur[i]ului din Jos, Valea Coşdrioarii, Valea Gârbăului, Valea Mihăileşti, Valea Baţii, Valea Ţibleş etc.