TEIUL CARE RÂDE

de prof. Traian RUS,
Oarţa de Sus

Se apropie ziua de 1 august şi gândurile mele se îndreaptă din nou spre Băseşti. Este ca un făcut, ca un blestem. Nu mă pot controla, chiar dacă îmi fac duşmani. Starea monumentelor istorice de acolo şi anonimatul după care se ascund mă întristează peste măsură. Parcă eu port vina, nu autorităţile locale. Şi nici cele judeţene. Stăm pe noi, ca proştii, şi nu ştim să valorificăm zestrea extraordinară pe care ne-au lăsat-o înaintaşii. În 22 iulie 2013, când am prezentat în faţa participanţilor la Hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarţa de Sus – Ciutruci „Necropola Tumulară de la Toagul Nemţilor”, monument istoric din veacul al XVI-lea î.Hr., am afirmat acelaşi lucru, încadrându-mă şi eu în rândul acestor „proşti”. Parcă suntem blestemaţi. Nu facem nici ceea ce ne stă la îndemână şi ne lamentăm în spatele sărăciei şi a lipsei de fonduri.

Zilele trecute am trecut din nou pe la Băseşti. Îl însoţeam pe domnul prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, venit în Ţara Codrului pentru un alt proiect cultural destinat personalităţilor acestui ţinut.

TEIUL CARE PLÂNGE

de prof. Traian RUS,
Vicepreşedinte A. C. BODAVA

Se apropie 1 Decembrie 2012. Gândurile noastre se îndreaptă iarăşi spre Băseşti, satul foarte drag mie, pe bună dreptate numit „Mica Romă” de la poalele Codrului.

S-a întâmplat ca unul dintre drumurile mele din ultima vreme să mă mai ducă o dată la Băseşti. Am avut un oaspete drag la muzeul satului din Oarţa de Sus, un student de la secţia de Etnologie a Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai, Răzvan Roşu. A venit trimis de prof. univ. Viorel Rogoz, nume de marcă al culturii contemporane, fiu al Ţării Codrului, pentru a susţine un recital în faţa orţenilor şi apoi un curs de etnomuzicologie în faţa studenţilor de la Universitatea de Nord din Baia Mare. Răzvan este un rapsod popular de excepţie şi a uimit asistenţa prin repertoriul său ales din straturi foarte vechi ale etosului din Ţara Moţilor şi mai ales prin gama largă de instrumente populare la care cântă. Acest „ultim tulnicar din România”, bursier al Universităţii din Tubingen, va deveni de bună seama un nume al folclorului românesc. Pentru specialişti a devenit deja. Iar mie mi-a căzut la suflet.