Despre gratis

25/03/2015

de Cornel MĂRGINEAN

foto_Alexandru Ioan RomanVizionând o emisiune TV despre apicultură, un detaliu m-a făcut să-mi repun problema „ideii gratisului”.

Echipa de filmare reconstituia modul de a găsi locul unde se adăposteşte, în pădure, o familie de albine. Cum? Cu o linguriţă de miere lăsată la liber. O albină ce trecea prin zonă a simţit mirosul puternic al mierii şi s-a înfruptat imediat. A zburat apoi spre adăpost. Luând-o pe acea direcţie, echipa a descoperit stejarul şi scorbura unde îşi ducea viaţa acea familie. Rezultatul: într-o oră, toată mierea, cu fagurii mulţi şi frumos clădiţi, le-a fost confiscată şi întreaga familie dusă la o stupină. Pe parcursul operaţiilor, familia a fost temeinic şi dur traumatizată. Se pare că matca a pierit, pentru că albinele au fost puse în completare – unite – cu o altă familie.

Fără să ştie măcar, o singură albină a provocat dispariţia întregului „regat”. Evident că nu se poate spune unei albine despre pericolul ce stă în spatele „ideii de gatis”. Dar dacă albina ar fi ignorat linguriţa cu miere gratis, ea ar fi putut ocoli pericolul, şi întreaga comunitate a albinelor ar fi continuat să trăiască în libertate. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 287 (1-15 octombrie)

21/10/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_detaliu_1Înălţarea şi prăbuşirea unui neam. În faţa lui Dumnezeu, popoarele nu sunt adunături de lume, ci grupuri mari de oameni legaţi între ei prin legături de sânge, de limbă, de tradiţii, de religie. Nucleul unui popor este familia. Ea se dezvoltă sub formă de triburi din ce în ce mai mari, ajungând apoi să formeze un popor. În faţa lui Dumnezeu, fiecare popor are o menire în lume, o misiune, un obiectiv de realizat. El apare şi dispare în timp, în istorie. Ne amintim cu câtă grijă a fost ajutat poporul evreu să evolueze printre alte popoare, să se menţină în viaţă, să-şi realizeze menirea lui. A pornit de la un om ales de Dumnezeu, de la Avraam. În planul divin, din acest popor avea să se nască Mesia, adică Mântuitorul, Cel ce avea să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Naţiunile, uniunile, federaţiile, imperiile sunt invenţii târzii, şi ele înseamnă o sumă de popoare unite între ele de interese comune, de forţă. La judecata universală de la sfârşitul lumii, vor fi judecaţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, dar şi popoarele.

Din istoria şi experienţa altora, putem învăţa noi înşine ca popor. Evreii au fost ocrotiţi de Dumnezeu atâta vreme cât L-au ascultat, cât I-au împlinit poruncile. A adus nenorociri asupra egiptenilor, până când aceştia i-au slobozit pe evrei; a despicat apele Mării Roşii, ca să-i scape de armata egipteană; le-a dat mâncare şi apă în pustie patruzeci de ani, fiindcă L-au recunoscut ca singur Dumnezeu, creator al cerului şi pământului; le-a supus popoarele din ţinutul Canaanului, ţara „laptelui şi a mierii” şi le-a dat un teritoriu, în care să se dezvolte ca popor între popoare; le-a dat conducători înţelepţi, care să-i cârmuiască printre alte popoare mult mai puternice; i-a scos în repetate rânduri din robii grele, atunci când nimeni nu mai credea că neamul evreiesc va mai putea să supravieţuiască în istorie; a ajutat şi a înălţat pe fiecare individ în parte şi neamul în totalitatea lui, atunci când I-au respectat poruncile, sărbătorile, când I-au dat ascultare. Citește restul acestei intrări »


ÎNTOTDEAUNA SUNT AŞA DE SINCERĂ! (Partea a doua)

01/08/2014

Corina Lupude Corina Diamanta LUPU

6 ianuarie 1986, seara. Un ger de minus 15 grade, nămeţi ce îţi trezeau regretul că te încumetaseşi să ieşi din casă, străzile luminate doar de lună, eu, singură, preocupată să mă văd cât mai repede la magazinul de poşete… În sfârşit, iată-mă la magazin.

În vitrină, totul schimbat: dacă poşetele expuse până atunci arătau ca şi cum ar fi fost croite după acelaşi calapod, adică atractive şi interesante, dar gândite să acopere, oarecum, o necesitate, cele de acum surprindeau prin lux, fiind complicat de simplu alcătuite. În mijlocul lor, luminată de un bec aşezat lateral, trona o minaudière: cu închizătoare şi rame metalice aurii şi feţele din goblen, închipuind un mănunchi de panseluţe mov, pe un fond crem. Visul meu se împlinise! Ceea ce căutam de atâta timp se afla chiar în faţa mea! Neliniştile mele aveau să ia sfârşit! Eram în extaz şi mi se tăia respiraţia! Îmi tremura mâna când am apăsat clanţa, pentru a intra în magazin. Citește restul acestei intrări »


ÎNTOTDEAUNA SUNT AŞA DE SINCERĂ! (Prima parte)

01/08/2014
MOTTO: Pentru această… foarte simplă poveste pe care-ncep s-o
depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare.
(Edgar Allan Poe, „Pisica neagră”)

de Corina Diamanta LUPU

Corina Lupu

Corina Diamanta Lupu

Am aflat de curând că modelul de poşetă la care visam zi şi noapte pe când urma să împlinesc douăzeci de ani poartă un nume franţuzesc: minaudière. La vremea aceea, văzusem o singură dată o minaudière, la o tânără profesoară de franceză, invitată ca şi mine, într-o seară caldă de sfârşit de august 1985, la aniversarea unei prietene comune. Proaspăt revenită de la Paris, aceasta purta o mică poşetă cu închizătoare şi rame metalice aurii şi feţele din goblen. Pe un fond albastru, de mătase, goblenul înfăţişa un băiat într-o atitudine meditativă, pescuind pe malul unei ape. În pantaloni bufanţi până la genunchi, bluză cu platcă şi pălărie canotier, micul pescar în picioarele goale dădea un aer elegant, capricios şi suav melancolic poşetei, făcând-o să semene cu o bagatelă costisitoare.

În ceea ce mă privea, poşeta îmi căzuse cu tronc din prima, iar gândul că nu aş mai putea trăi fără o minaudière a început să mă chinuie. Înţelegeam că două obstacole majore mă despărţeau de a avea şi eu ceva asemănător – preţul şi locul de unde să fi obţinut o astfel de poşetă. Cu toate acestea, intram aproape zilnic în orice magazin şi raion de marochinărie, dar şi la Consignaţia, în căutarea mult râvnitei poşete. Ştiam că eventualitatea de a găsi ceea ce vroiam era inexistentă, dar nu mă dădeam bătută. Aşa că, înainte de a părăsi prăvălia, întrebam vânzătoarea dacă nu cumva are idee de unde să cumpăr o minaudière. Inutil să mai descriu uimirea cu care mă privea aceasta, când auzea ce doresc. Astfel, mi-a trecut vara. Citește restul acestei intrări »