Adevărata poveste a lumii – locul nostru în naraţiunea biblică

Astăzi vă facem o recomandare de lectură: la Reîntregirea – editură a Arhiepiscopiei Ortodoxe de la Alba Iulia – a apărut cartea Adevărata poveste a lumii – locul nostru în naraţiunea biblică, autori Craig G. Bartholomew și Michael W. Goheen. Lucrarea conține 358 de pagini, ISBN 978-606-509-368-3, și a apărut în anul 2017, traducere realizată de prof. dr. Cosmin Lauran, într-o cunoaștere remarcabilă a terminologiei teologice și literare.

De ce ar trebui să citiți această carte? Mai întâi, pentru că este o expunere cursivă a relatării biblice, care poate fi astfel lecturată ca o poveste unică, legând diferitele istorisiri și cărți ale Scripturii într-o prezentare coerentă, unitară. Acest lucru o face accesibilă credinciosului simplu, fără studii teologice. Apoi,

Teologia căsătoriei și etica postmodernă

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Teologia căsătoriei cuprinde toată sfera de înțeles a lumii, începând de la momentul dorinței identificării partenerului de viață, până la asemănarea cu el în cuget și simțire. Din acest considerent, Sfinții Părinți au alcătuit o rânduială în legătură cu modul în care poate fi înțeleasă binecuvântarea care se revarsă peste soți, dar mai ales cu modul în care aceștia trebuie să conviețuiască, ca faptele lor să fie bineplăcute în fața lui Dumnezeu.

Actele de credință văzute ca jurăminte reprezintă fermitatea cuvântului pe care cei doi soți îl oferă divinului, dar și permanentizarea legăturii din cer. Din acest considerent, o seamă de sociologi caută să identifice modificările care apar în structura unei relații în momentul divizării. Istoria omenirii a arătat că nu este străină de actul negației, că o teologie a căsătoriei poate suferi grave malformații dacă nu se intervine la timp.

În spațiul societății contemporane se dorește a se găsi parametri de funcționalitate a căsătoriei doar în măsura năzuințelor indivizilor, nu a întregului creat. Nevoile cuplului nu se mai regăsesc ca numitor comun, ci fiecare caută a delimita contextul familial de cel personal. Pe acest fond, termenul familie nu reușește a se mai identifica cu măsura planului lui Dumnezeu, motiv pentru care, apar noi tipuri de familii, care absorb binecuvântarea și o transformă în imprecație. Există posibilitatea ca natura firească a lucrărilor divine să se înlocuiască chiar de către om, în acte de contestat, lipsite de etică, sensibilitate și devoțiune.

A se identifica momentul regresului însemnă a se căuta vinovați care să răspundă în fața provocărilor, dar nu trebui omis un aspect esențial – lipsa ascultării.

The Metamorphoses of the soteriological archetype

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

In 1909 Jung was invited together with Freud to give a series of lectures at the Clark University of Worcester, Massachusetts. He told the father of psychoanalysis about one of his strange dreams, dream of whose interpretation and, obviously, assumption led at length to the split between the younger Jung and Sigmund Freud. Jung had dreamed that he was living on the top level of an old, but elegantly decorated house. Amazed by the fact that he is the owner of such a house, he comes down to examine the ground floor. Here, the things look even older. Then, casting a look at the floor, he discovers a hook in one of the stone slabs. Giving it a pull, the slabs rises, and some stone stairs show before his eyes, leading the way to the depths. Climbing down those steps, he enters a cave dug in the rock. Down, in the dust, he sees bones and potsherd and, among them, two human skulls half disintegrated by the weather[1].

Metamorfozele arhetipului soteriologic

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Invitat în 1909 alături de Freud să ţină un ciclu de conferinţe la Clark University din Worchester (statul Massachusetts), Jung relatează întemeietorului psihanalizei unul dintre visele sale stranii, vis a cărui interpretare şi, evident, asumare au dus în cele din urmă la despărţirea mai tânărului Jung de Sigmund Freud. Jung visase că locuia la etajul superior al unei case vechi, elegant împodobită. Uimit de faptul că este proprietarul unei astfel de case, coboară să examineze parterul. Aici lucurile păreau şi mai vechi. Uitându-se mai atent la podea, descoperă într-una din dalele de piatră un belciug. Trăgând de el, dala se ridică înfăţişându-i-se înaintea ochilor câteva trepte de piatră, care duceau în adâncuri. Coborând treptele, intră într-o grotă săpată în stâncă. Pe jos, în ţărână, văzu oase şi cioburi de lut, printre care şi două cranii umane roase de intemperii[i].

Casa era un analogon al sufletului. Camera de la etaj reprezenta viaţa lui conştientă. Parterul era inconştientul personal, iar subsolul (adâncul) închipuia inconştientul colectiv.

Timpul postului și durata pură

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Înainte de debutul activităţii publice, marii întemeietori de religii se retrăgeau invariabil în pustie, supunându-se unui regim ascetic care includea meditaţia, postul şi rugăciunea. În această perioadă aveau loc episoade teofanice, ontofanii, kratofanii sau demonofanii, menite să-i iniţieze în tainele misiunii terestre, încredinţată lor de o prezenţă transmundană absolută, dar şi să-i conştientizeze asupra propriilor vocaţii soteriologice. Astfel de experienţe arhetipale sunt de notorietate: Moise meditează în sălbăticia Madianului păzind turmele socrului său, Ietro, Zoroastru se luptă în grotele Persiei cu Ahriman (numele diavolului în zoroastrism), Confucius ţine doliu şi meditează o perioadă de 27 de luni la mormântul mamei sale, Ceng-tsai, prinţul Gauthama Siddarta se supune unui regim ascetic sever luptându-se cu zeul Mara, entitate malefică, în a cărei componenţă se ascundeau răul şi moartea, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu coborât în timp, după patruzeci de zile de post iese învingător din lupta cu cele trei ispite în pustiul Carantaniei, în sfârşit, Mahomed meditează într-o grotă de pe muntele Hira.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

lect. univ. dr. Vasile Chira

Autorul cărţii lui Iov lasă să se întrezărească un sistem de pârghii cosmice, un background metafizic care a scăpat sistematic nu numai filosofilor catafatici, idealişti (Platon, Descartes, Spinoza, Leibniz etc.), dar chiar şi apofaticilor, nihiliştilor, subteranilor. Există probabil o arie a spiritului unde nu avem acces la răspunsuri decât printr-un cod lingvistic complicat, printr-o, , chineză” a Absolutului. Nagarjuna, scepticii greci, Pirhon, Schopenhauer, Nietzsche sau Cioran au refuzat să înveţe această limbă, s-au împotmolit în fonetica ei.

Franz Kafka este probabil singurul om de spirit care stăpâneşte această limbă, încăpăţânându-se să sondeze abisurile maşinăriei cosmice, să descifreze torsiunea, feţele şi contrafeţele infinitului, să schiţeze geografia inteligibilă a lumii.

Scrierea pe nisip

„Hoc autem dicebant tentantes eum,
ut possent accusare eum.
Iesus autem inclinans se deorsum,
digito scribebat in terra”
(Secundum Ioannem, 8:6)

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Nisipul este lipsit de vegetaţie pentru că, asemeni infinitului, se opune oricărui principiu extatic. El creşte mai degrabă, în sine printr-o perpetuă autonumărare. Dacă Infinitul divin este, în sens aristotelic, „gândirea care se gândeşte pe sine”, nisipul este numărul nenumărabil care se numără pe sine. Prin această inombrabilitate a particulelor, nisipul este analogonul sensibil al Infinitului. În timpul asumării condiţiei istorice, Fiul lui Dumnezeu a evitat să dea doctrinei sale o expresie scrisă, preferând învăţământul omiletic. Conform evangheliilor, Mântuitorul Iisus Hristos a scris o singură dată pe pământ, pe pulbere, pe nisip, mulţumindu-se, chiar şi atunci, să zgârie doar câteva cuvinte, prin aceasta inaugurând un nou mod de exprimare, pe care o vom numi aici „scrierea pe nisip”. Precedente existau, desigur, în filosofia greacă şi cea orientală, mai ales la Socrate şi la Buda, însă oralitatea hristică, pentru că emana dintr-o natură divină, va institui arhetipal această paradigmă. În virtutea mesianităţii Sale, învăţătura lui Iisus are chiar, privită sub raportul umanităţii ei, o adâncime ontologică ultimă. Acest lucru amplifică nedumerirea iscată pe de o parte de profunzimea şi forţa învăţăturilor Sale, iar pe de altă parte de evitarea autoredactării lor în scris.

„O teologie poetică” izvorâtă dintr-„Un ghid al frumuseții lăuntrice”

„Aşa cum limba îngerilor este muzica, tot astfel pentru oameni,
limba lor adevărată este poezia.” (PS Justinian Chira)

de Delia FLOREA

Adesea căutăm ÎNGERI în cele mai neaşteptate locuri şi surse, uitând că ei se pot afla atât de aproape de noi!

„Printre noi sunt îngeri”, afirmă (şi o face pe bună dreptate), în cartea sa intitulată Cuvintele Părintelui – Un ghid al frumuseţii lăuntrice, preotul profesor Radu Dorin Micu, cel ce şi-a asumat (paradoxal!) postura unui „hoţ de mărgăritare” pe care ni le dăruieşte cu multă dragoste şi sensibilitate, motivat fiind de dorinţa de a răspunde printr-o modalitate de mare rafinament la „gingăşia părintească a
PS Justinian Chira precum şi de nevoia de a mărturisi că, uneori, în prezenţa Părintelui a simţit „adierea de zefir a sfinţeniei”¹.

Parafrazând afirmaţia Părintelui (din acest volum) referitoare la responsabilitatea vizavi de cuvintele pe care „le trimitem în lume”, Radu Dorin Micu şi-o asumă din plin.