Poem sărutând mâna poetului

16/04/2013

de Răzvan DUCAN

Poemul sărută mâna binefăcătorului său
şi apoi îşi ia zborul într-un spaţiu metafizic
pe care şi-l construieste singur.
Ca o batistă ce păstrează în fluturare
lacrima despărţirii pe un peron de gară,
poetul păstrează pe hârtie
sau în folderul calculatorului, caligrafia poemului,
placentă din care apa devenirii i-a început curgerea.

Poetul cuvintelor_AdrianPop7

Pe suflete, aproape-departe, rămân amprente,
semn că poemul a fost pe acolo
şi că poetul nu şi-a pus mănusi ipocrite.
Spre deosebire de pasăre, poemul nu depune ouă, ci
dimensiuni.
Spre deosebire de puii păsării, puii poemului
sunt o formă profilactică a regăsirii de sine.
Nu ajung ochii să vezi şi nici urechile să auzi. Citește restul acestei intrări »