de pr. prof. dr. Theodor DAMIAN
De la moarte la viaţă
Şi de la pământ la cer
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi.
(Din Canonul Învierii)
Dumnezeu l-a făcut pe om spre comuniune veşnică de iubire cu El în Împărăţia Sa, în rai, aşa cum se vede din învăţătura Domnului Hristos despre judecata din urmă când El se va adresa drepţilor cu aceste cuvinte: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită vouă de la facerea lumii” (Matei 25, 34). Asta arată că omul, în destinaţia şi condiţia lui iniţială, a fost făcut capabil de veşnicie (homo capax infiniti) şi ceea ce este foarte important, că această capacitate, compatibilitate cu veşnicia nu s-a distrus prin căderea din rai.
Totuşi, în căderea sa omul a rătăcit calea şi chiar când ar fi vrut să revină, aceasta nu mai era de găsit. Lucian Blaga face o frumoasă referire la acest lucru în poemul Ioan se sfâşie în pustie: „Umblăm tulburaţi şi fără de voie / printre stihiile nopţii te iscodim… şi întrebăm de tine – Elohim! / … Animale străine prin spaţii oprim / şi le-ntrebăm de tine, Elohim! / Până în cele din urmă margini privim … / drumul întoarcerii nu-l mai ştim / Elohim, Elohim.” De aceea, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i arate omului drumul, El fiind călăuză şi cale în acelaşi timp, căci zice: „Eu sunt calea” (Ioan 14, 6), dar şi ca să-i reamintească omului de veşnicie, nu numai prin cuvântul de învăţătură, dar mai ales prin Învierea Sa menită să demonstreze că învierea este posibilă, şi aşa cum explică Sf. Pavel, „cei morți în Hristos vor învia întâi”, dar şi toţi ceilalţi, cei vii, vor fi răpiţi cu ei în nori pentru a trăi veşnic în comuniunea divină (I Tesaloniceni 4, 16-17).
Deschiderea raiului pentru revenirea noastră acolo este anunțată chiar de la Naşterea Domnului, Citește restul acestei intrări »