TIMPURILE MĂNĂSTIRII „ÎNVIEREA DOMNULUI” HABRA

07/02/2015
01

Dealul Habrul văzut dinspre Săcălăşeni, locul vestitei mănăstiri

de Viorica URSU

Este vorba despre mănăstirea care se înalţă sub ochii noştri în hotarul comunei Groşi, spre Ocoliş, în locul numit dintotdeauna Habru. Locul acesta cu nume arhaic derivat poate din verbul latinesc habeo, habere, sugerează parcă ideea de avere. Desigur, a vechii mănăstiri, care cu sute de ani în urmă a fost deosebit de înzestrată de ctitorii săi (cu câmpii, livezi, vii, heleşteie, păduri). Aceasta ar putea fi o explicaţie a numelui acestui loc şi a mănăstirii, neexcluzând însă alta mai plauzibilă.

Demult, în timp, Habru făcea parte din domeniul cetăţii Chioarului. Proprietarii acestuia, Drăgoşeştii, voievozi ai Maramureşului, bogaţi şi puternici, au fost în măsură să zidească biserici şi mănăstiri, apărând mult timp prin ele elementul românesc. Domeniul acesta a devenit district militar, iar satele, aproape în întregime româneşti şi oamenii, de asemenea, erau supuşii cetăţii, având obligaţii militare de apărare şi întreţinere a ei, dar şi libertăţi şi titluri de nobleţe pentru fapte de arme deosebite. Districtul Chioarului cu mulţime de oameni liberi şi nobili români este Ţara Chioarului, un ţinut de o mie de kilometri pătraţi în jurul vechii cetăţii, cu o identitate istorică şi etnografică uşor de desluşit şi pentru că aici oamenii îşi spun până astăzi chioreni. Citește restul acestei intrări »