ARMONIE ÎN NATURĂ

(haibun)

de Gabriela Genţiana GROZA

În miez de Florar –
în lumina soarelui
palpitând viața

Am așteptat cu nerăbdare să revenim pe meleaguri bihorene după o perioadă de ședere volens-nolens în apartament, ca tot omul ajuns la senectute fără voia lui, considerat a avea imunitatea slăbită, inamic declarat al comunității prin eventuala răspândire a neghiobului de „ducă-se pe pustiu!”…

LA TINCA VIȘINU-I ÎN FLOARE

de Gabriela Genţiana GROZA

Prima zi a săptămânii este una specială în comuna Tinca, județul Bihor, localitate așezată pe malul râului Crișul Negru. Gospodarii din mai multe localități rurale vin cu produse obținute prin munca lor și le vând aici la piață. Dacă nu ai întâlnit de mult pe cineva sau dorești să afli știri despre el, locul din piață e cel bun în acest sens. Noi venim la Tinca de peste o jumătate de secol de când ne-am căsătorit, eu fiind prahoveancă iar soțul meu bihorean din satul Gurbediu. Părăsesc forfota târgului și mă îndrept spre localul din centrul comunei al Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” unde învață elevii claselor primare. Cu învățătorii de aici am colaborat cu drag încă de la primele mele apariții editoriale ale cărților de poezii și povestiri pentru copii. Dinspre marginea comunei zăresc două personaje, dintr-o poezioară de-a mea, care se îndreaptă spre o altă piață aflată, de data aceasta, în poiana din pădurea apropiată comunei.

CU DOVLECII LA VÂNZARE

Iese ursul la plimbare
Și-ntâlnește-o vulpe mare
Cu un sac plin de dovleci
Și-o întreabă: „Unde pleci?”
Merg cu marfa la vânzare
În poiană-n Piața Mare.
– Dă-mi și mie un dovleac,
Pentru tine e un fleac!
– Eu mă tem c-ai să te-îneci
Cu semințe de dovleci,
Mergi mai bine în pădure
Și mănâncă fragi și mure.
Uite, ia și două mere,
Mă grăbesc, la revedere! 

Corole albe de magnolii

de Gabriela Gențiana GROZA

La mijloc de Mărțișor, pe o vreme destul de capricioasă, sosim la Tinca, la „casa lui Sulfinică”, așa cum aveam să aflăm că a fost numită, cu haz, locuința noastră de aici, de către una dintre școlărițele care a citit poezia pisoiului nostim ploieștean. Pe șosea, în drum spre localitatea de pe malul Crișului Negru, zărim primele berze revenite la cuib. Ostenite de zborul îndelungat deasupra forfotei terestre, își cercetează locul în care vor depune ouă, asigurându-și perpetuarea speciei. Caișii, corcodușii, narcisele, zambilele se întrec în a-și etala florile, zumzăind de insecte.

În urmă cu 12 ani am adus de la Grădina Botanică din Cluj un puiet de magnolie albă. I-am dirijat coroana cu intenția de a determina planta să aibă un port de arbore care să bucure ochiul. An de an am așteptat să înflorească acele corole splendide pe care le văzusem în Grădina frumoasă a Clujului. Până acum, abia dacă făcea, primăvara, șase, șapte flori. Pentru prima oară, după atâta vreme, zilele acestea, coroana magnoliei s-a îmbrăcat într-o splendidă mantie albă. O să viețuiască de acum înainte cine știe câți ani și o să bucure sufletul oamenilor cu puritatea petalelor diafane deschise în martie!… Va împrăștia cu dărnicie parfumul specific florilor sosite de pe tărâmuri depărtate de noi și aclimatizate aici.

Epigrama, ca o Prinţesă

iapa

de Gabriela Genţiana GROZA

Eram zilele trecute la Tincuţa de Bihor unde, de vreo zece zile urmăream să pozez un mânz abia fătat de maica Iapă şi care mă punea la grea încercare. Graţioasele animale păşteau iarbă în Parcul dendrologic al Băilor, din imediata apropiere a livezii noastre. Aşa o scenă idilică am putut admira, că mi-am propus să scriu o povestioară plecând de la un subiect real, rupt din natură!… Mânzul sugea pofticios lapte din sânul generos al mamei. Dar… pe când mă apropiam să imortalizez imaginea, puiul se lăsa alene pe iarbă şi filmul se întrerupea. Adormea instantaneu şi mă lăsa cu obiectivul aparatului întristat… Ce vă spun s-a repetat de vreo trei ori, până ce am obosit şi m-am lăsat păgubaşă. Când mânzul a crescut mai mare şi a început el însuşi să pască iarbă, mi-a ieşit în faţa aparatului de fotografiat, candid, de parcă îmi zicea: „Uite, acum poţi să mă pozezi!” – ceea ce am şi făcut. E vina lui că mi-a zburat inspiraţia! Aşa că…

mânzul

Mi-am întrerupt concediul de odihnă, ca pensionar cumsecade ce sunt, şi am venit degrabă la Cluj, unde peste tot se făceau pregătiri pentru sosirea alaiului de epigramişti de pe întreaga suprafaţă a patriei. Am lăsat deoparte straturile de ceapă şi de usturoi, tulpinile gingaşe de fasolică verde, morcovii drăgălaşi şi castraveţii pe a căror lujer se arată de zor rodul plin de vitamine. Despre cartofi nu vă mai spun, tuberculii cam pirpirii din lipsă de ploi, îi vom lăsa câtva timp să se ascundă ruşinoşi în întunericul solului cercetat de coropişniţe. Dar fiindcă sunt „bio” şi nici un gândac de Colorado nu i-a vizitat vara aceasta, vor fi foaaarte gustoşi şi buni pentru sănătatea trupului la iarnă… Şi cum vă spuneam, la Cluj-Napoca a sosit Prinţesa Epigramă.

O bunică în lumea copiilor

de Gabriela Genţiana GROZA

Profesiunea de dascăl mi-a oferit prilejul nesperat de a fi în apropierea copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară, a elevilor de gimnaziu şi de liceu. Am simţit de la început că persoana lor e importantă, că trebuie să-l înţeleg pe fiecare, că e necesar să mă adaptez momentului, mai cu seamă că am traversat vremuri felurite, în funcţie de evenimentele din societate. Am ştiut că zbuciumul din viaţa adulţilor are mare influenţă asupra fiinţelor plăpânde în formare şi că tratamentul inadecvat aplicat la vârsta copilăriei lasă traume adânci care conturează personalităţi nefericite. Am dorit, asemeni multor educatori, să pot să îi apăr pe elevii mei de consecinţele comportamentului aspru al celor din jur. Mă doare lipsa de discernământ a părinţilor care se gândesc cu mult mai mult la ei decât la fiinţa firavă pe care au adus-o pe lume.

Poate şi de aceea iubesc copiii, iar când am început să scriu poezie, inspiraţia a sosit tocmai dinspre dragii mei prieteni care nu m-au dezamăgit. M-am bucurat să-i văd pe copiii cu talent literar păşind în sălile Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” în anul 2001, când am înfiinţat Cenaclul literar-artistic „Traian Brad”. Poetele Flavia Teoc şi Lucia Dărămuş au continuat activitatea mea la Cenaclul de la Bibliotecă. Astăzi îl coordonează poetul Victor Constantin Măruţoiu, cu aceleaşi bune roade ca în urmă cu ani, când membrii cenaclului obţineau premii la concursuri literare în ţară sau străinătate.

ÎN UMBRA LUI CARAGIALE

de Gabriela Genţiana GROZA

Telefonul pe care reuşisem să îl ignor în acea zi de Cireşar când grădinăream liniştită la Tinca de Bihor, mi-a dat o nouă temă de casă. Lucian, un fost elev din urmă cu 10 ani dintr-o clasă terminală a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca, mă anunţa că pe 15 iunie se vor întâlni colegii lui de clasă în localul care le-a fost arie de „toceală”. O coincidenţă făcea să pot participa la Agapă. În aceiaşi zi trebuia să fiu la Sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj la o activitate deosebită, Reuniunea de primăvară-vară a Scriitorilor Clujeni. Se lansa Almanahul ilustrat „Promenada Scriitorilor”. O lucrare de mare interes pentru fiecare dintre noi, rod al strădaniei „timp de 100 de zile”; volum de 600 de pagini, la celebrarea centenarului I. L. Caragiale, cum avea să ne spună cu modestie Irina Petraş, autoarea nepreţuitului document literar.

Am legat firesc cele două momente. Am fost la ora 12 la Filială, m-am bucurat de atmosfera caldă dintre colegi, iar la ora 14 mă aflam în faţa Colegiului, cu proaspătul volum antologic în mână, la întâlnirea cu foştii mei elevi pe care i-am „chinuit” cândva cu anatomia şi genetica.