Învaţă-mă iubirea

(după Luchian) – pictură de Ion Georgescu-Muscel

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Ca fluture vrăjit de lampă m-am lăsat
Chemat picturii slugă şi argat
Învăţături de luat viaţa cu asalt
Lăsat-am altora să-şi soarbă împlinirea –
Pe mine, Domnul meu şi Împărat,
Învaţă-mă iubirea!

Notă de autor [la volumul „Atelierul de reparat fluturi”]

„Toamnă dezlănţuită” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Faptul că debutez cu acest volum de versuri, pe care le „rumeg” în gând de o viaţă întreagă, se datorează îndemnurilor unui grup de literaţi din Baia Mare, cu care s-a întâmplat să mă întâlnesc. Dar faptul că îndrăznesc să apar în faţa publicului aşa de târziu se datorează facturii mele sufleteşti, fiind „înfăşurat” în prea multe cămăşi de sfială, poate şi o omenească teamă de ridicol sau un prea mare respect acordat discreţiei, deşi, mărturisesc – m-a încercat şi dorinţa de afirmare.

M-am trezit pe această lume bolnav de „faptele şi suferinţele luminii”, adică de culoare, adică de pictură. Încă de la grădiniţă, apoi din şcoala elementară, am fost remarcat de colegi şi de dascăli pentru uşurinţa cu care desenam. Mai târziu, simpaticii colegi de liceu de la Câmpulung mi se adresau şugubăţ cu apelativul „Maestre” ştiind că pictez sau chiar văzându-mi unele lucrări.

Mă trag dintr-o familie modestă de la ţară, înconjurat însă de grija şi tandreţea mamei mele – o femeie frumoasă şi distinsă.

Culorile toamnei

„Toamnă dezlănţuită” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Toamna, lumina se farmă-n culori
Tăcerea zace albă prin mesteceni.
Bate vânt galben prin codri suferinzi –
Un vânt cu amintiri din caldul verii.
Dosarul inimi-i pecetluit,
Arhiva minţii poate arde la prima scânteie.
Durerile tac, amintirile cântă,
Pe cărări vin căprioare cu inima sfântă…
Şi inundă aleanul, mă gândesc la liceu:
Într-o toamnă-aşa târzie