Petru Bran – un militant pentru dăinuirea neamului românesc în nord-vestul Transilvaniei

de prof. Liviu TĂTARU

prof. Liviu Tătaru

Limba și civilizația create prin asimilare sudează într-o singură etnie două sau mai multe comunități anterioare, generând o unitate de interese în privința unității teritorial-statale. Rațiunea de stat a asimilării constă în omogenizarea etnică a populației, în crearea unei singure comunități etnice în interiorul frontierelor statului. Dintre imperiile Antichității doar cel roman a avut o politică consecventă, de lungă durată, folosind persuasiunea și nu forța pentru a asimila marele evantai de popoare cucerite.

Luciditatea și cumpănirea cezarilor în a atrage prin avantaje și nu de a respinge prin nedreptăți și umilințe au lipsit guvernanților unguri, deveniți stăpâni deplini asupra Transilvaniei prin federalizarea Imperiului habsburgic în 1867. Anularea autonomiei Transilvaniei a permis desfășurarea nestingherită a politicii de asimilare forțată a nemaghiarilor. Premierul baron Bánnfy a exprimat-o fără reținere: „Ungaria nu va dobândi o importanță politică decât dacă devine național-maghiară. În consecință, slavii și românii trebuie maghiarizați cu forța” (Din istoria Transilvaniei, vol. III, p. 289).

Amintiri despre Tohat, decembrie 2014

de Valeria HOROTAN

Vânt puternic, frig, dar nu şi zăpadă, aşa cum este în douăzeci şi şapte de judeţe din jumătate de ţară. De la Cluj încoace, spre nord, se pare că vremea este ceva mai blândă. Uneori, din cerul înnorat scapă câte o rază de soare, ce-i drept, cam cu dinţi. Gândul mă transpune în vara ce-a trecut. Era în luna august, foarte cald, senin, frumos. Toată vara m-am gândit să-i adun pe copiii din Tohat într-o tabără de creaţie de o săptămână, să facă şi altceva decât să adune iarbă pentru animale sau să conducă vacile la şi de la ciurdă, să-i ştie în siguranţă… Mi-am adunat gândurile, materialele necesare şi toate puterile şi am organizat tabăra de creaţie „TOHATINA 2014”, în perioada 4-9 august, 2014. Au venit şaptesprezece copii dornici să picteze, să se joace cu ceilalţi copii. Localul taberei noastre: Căminul cultural. N-au venit părinţii să cureţe spaţiul necesar pentru copiii lor, dar împreună cu soţul meu, am aranjat totul aşa cum aveam nevoie pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor pe care le-am gândit. Mai mult, pe o coală dublă de hârtie, am creat un banner cu litere colorate, urându-le bun venit copiilor la tabăra de creaţie în perioada specificată.

PLAIURI CODRENEŞTI

de Andreia-Roxana BOTIŞ

Ulmeni, locul copilăriei mele, reprezintă lumea în care trăiesc împletindu-mi raţiunea cu elementele autentice ale culturii şi civilizaţiei româneşti, ale portului popular din zona Codrului, dar şi cu liniile melodice codreneşti, care-ţi deschid calea spre noi orizonturi. În această lume mirifică, plină de legendă şi istorie, am ales să-mi petrec şi anii adolescenţei, în calitate de elevă de liceu, mândrindu-mă cu valorile, principiile şi noile identităţi descoperite.

Zona Codrului se află la interferenţa judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj, este un ţinut cu un farmec aparte, din punct de vedere geografic, cu codri seculari ce se îngemănează cu câmpii mănoase, străbătute de râul Someş, care formează defileul cunoscut sub denumirea Strâmtorile Ţicăului, tocmai la intrarea dinspre satul Ţicău spre capitala administrativă a zonei – oraşul Ulmeni, dar această zonă poartă cu semeţie şi urmele dacilor liberi, recent fiind inaugurat Muzeul de la Oarţa de Jos, care are comori istorice de o valoare inestimabilă.

Biserica din Arduzel

Această zonă etnografică prezintă numeroase enigme, dar şi valori istorice de o mare însemnătate spirituală. Voi prezenta câteva dintre aceste bijuterii ale plaiurilor codreneşti.

Biserica de lemn Arduzel a fost construită în anul 1650 la Gârdani, de credincioşii de aici. De acolo a fost adusă aici, la începutul secolului al XIX-lea. Pictura este aproape în întregime distrusă, doar pe iconostas se pot distinge figurile apostolilor şi a Mântuitorului.

Biserica de piatră şi lemn din Ulmeni „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” provine din Şomcuta Mare şi a fost reclădită în 1895, are un chivot din secolul al XVIII-lea, aurit, cu proeminenţe şi reliefuri florale şi cruciforme excepţional lucrate.