hiclenie:

Nicolae Ştef

de Nicolae ŞTEF

în largul acestei lumi, îmi caut neamul,
nu frate, nici fiu, doar acei semeni
care se încred ca mine în plăcerea unei trădări.

Prin negustori am înţelege in concreto o tagmă care îşi susţine mişcările sociale cu ajutorul schimbului, motivându-şi actul în câştig. Prestanţa lor se găseşte în firea umană întrucât necesitatea ei este înnăscută. Totuşi, ceea ce se schimbă ajută la o mai clară diferenţiere. Suflet, monede, saci, pământ circumscriu facil tipologii umane ce se pot îmbina şi nuanţa cu alte sfere de obiecte. Totul poate fi predispus spre schimb, fie şi o fărâmă din imaginarul sinelui, poţi fi negustor cu tine însuţi printr-o inspiraţie à la Jung. Incluzând această libertate, ideea ca măsură a corespondenţei posedă cel mai dizgraţios schimb: trădarea. Aceasta este o excelenţă a rasei umane care implică vânzarea ideii, a unor speranţe sau viziuni, o negustorime de un rafinament perfid ce se suprapune plânsului şi disperării. În fond, această clasă de negustori strânge cele mai mari avuţii[1]. Actul trădării este un imperativ în corpul sciziunii sociale. Până şi ura fraternă poate face uz de beneficiile disponibile din mâna acestor negustori, iar de aici modalităţile nenumărate de îmbogăţire. Căutaţi un sentiment de ură sau război, vor fi prin preajmă.

Naşterea lor în rândul miilor de umanoizi e explicabilă nu doar prin conceptul de aleatoriu, ci şi prin cel al devenirii. Mecanica de dobândire a numelui de trădător balansează pe axa mărginită de sinele extern sau extra-sine şi sinele pur ca rezultat al variaţiei umane. Un sine extern de trădător este unul care îşi justifică numirea pe baza unui raport sau a unor inspiraţii exterioare. Legătura Iuda-arginţi înlesneşte înţelegerea aserţiunii. El devine negustor datorită imixtiunii preoţilor fiind dat că actul său este primul act de vânzare, iar conştiinţa faptului este inclusă. Iuda era conştient, ştia ce Anume vindea. Un extra-sine îşi are sorgintea devenirii în elemente ce nu se regăsesc în interiorul său precum sinele pur. Acesta din urmă este un trădător înnăscut sau creat din treptele sale morale.[2] Motivaţia sa nu necesită nici un şarpe întrucât reprezintă doar o nuanţă involuntară pe care socialul a asimilat-o ca un firesc (im)previzibil. Toate neamurile au avut şi au trădători.