Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 355 (1-15 august)

21/08/2017

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Fântâna înfundată.
Fantana la Manastirea Casiel_foto_Delia Florea
Până nu demult, aveam în satele noastre fântâni și bunare de unde luam apă pentru oameni, pentru vite. Ce-i drept, unii mergeau mai mult, alții mai puțin până la sursa de apă, în funcție de locul unde își aveau casa. S-a întâmplat minunea și în aproape toate satele comunei noastre s-a introdus rețea de apă. Fiecare familie s-a trezit că are robinet în curte, în casă, unde a fost nevoie și că apa abia așteaptă să curgă. Apă la șurub, ce-i drept, dar apă potabilă, adusă cu greu și cu multă cheltuială tocmai de la Valea Morilor, de la izvoarele Pleșuvei din Colibași. Eram mândri că beneficiem și noi de avantajele civilizației. De ce ne mai trebuiau nouă – tocmai nouă! – fântâni și bunare? Pe unele le-am înfundat. Azi, spre exemplu, doar cei mai vârstnici mai știu unde au fost vechile bunare din care s-au alimentat cu apă bătrânii noștri sute de ani. Mai sunt doar vreo cinci bunare în sat, dacă socotesc eu bine, și acelea mai mult de decor. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 296 (15-28 februarie)

09/03/2015

foto_crop_Delia Florea

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Satul în agonie. Zilele acestea m-am dus până în Şiroca. Voiam să cumpăr nişte var pentru văruitul bisericilor. Cred că n-am mai fost acolo de vreo 20 de ani. M-a surprins schimbarea extraordinară, pe care am constatat-o.

Am cunoscut satul Şiroca prin familia lui Dumitru Achimescu, zis Dumitru Delafag. Cu fiul cel mare, Gheorghe, şi cu cel mic, Nicolae, am fost coleg la seminarul din Craiova. Mi-au fost amândoi buni prieteni. Am participat la nunţile celor doi, la înmormântarea tatălui lor. Am rămas peste noapte în casa lor de mai multe ori, când mi s-a stricat maşina prin apropiere. Bietul Gheorghe avea o maşină mai hodorogită decât a mea. De multe ori mi-a bătut în poartă şi după miezul nopţii, cerându-mi ajutorul să repare sau să pornească maşina rămasă în pană pe cine ştie unde. Puţin a lipsit ca să nu mă căsătoresc cu o codană din acel sat. Întotdeauna satul acela mă impresiona prin mulţimea tinerilor, prin buna dispoziţie şi ospitalitatea locuitorilor lui. Erau oameni muncitori, dar şi când era vorba de petrecere, apoi petreceau în limitele bunei-cuviinţe. Aveau în firea lor ceva din duritatea pietrei cu care se luptau cei mai mulţi, din copilărie, până la bătrâneţe.

foto_Delia Florea_cropŞiroca era singurul sat din Mehedinţi unde era o exploatare de piatră de var şi mai multe cuptoare de var. Tot satul trăia de pe urma acestei industrii, ale cărei secrete le moşteniseră din moşi-strămoşi. Fiind un sat defavorizat, unde nu se puteau face culturi de cereale din cauza reliefului muntos, scăpase şi de ciuma colectivizării. Oamenii mai putuseră să-şi păstreze vitele de povară, atelajele. Autorităţile comuniste mai închiseseră ochii şi, în schimbul unei taxe, le permiseseră locuitorilor să prelucreze piatra muntelui şi să facă din ea var. Aproape fiecare familie avea câte unul sau mai mulţi membri implicaţi în industria varului. Până şi preotul, colegul meu Gheorghe Achimescu, avea cuptor de var. Scoteau bulgării de piatră de pe râpe în spate, cumpărau lemnele de pe unde puteau şi obţineau în cuptoarele lor un var cum nu puteai găsi în altă parte. Mortarul rezultat din amestecul varului de Şiroca cu nisipul dădea un liant de o duritate apropiată cimentului. Mereu am auzit vorbindu-se că specialiştii nu pot să stabilească din ce era alcătuit mortarul cu care a fost construită cetatea Drobeta. Aş sugera celor interesaţi să ia în consideraţie şi varul de Şiroca în analizele pe care le fac. De la cuptoarele din Şiroca luau varul, la un preţ modic, zeci şi zeci de cărăuşi din Şiroca şi din satele din jur: Godeanu, Bâlvăneşti, Balta, Sfodea, Cireşu, Gornenţi, Prejna etc. Carele şi căruţele cu coviltir, încărcate cu var, colindau satele Mehedinţiului până la Calafat, la Strehaia, la Motru, la Orşova sau Baia de Aramă. Strigătul lor inconfundabil tulbura liniştea satelor: „Hai la var, mă, neică, mă!” Vindeau varul pe bani, dar şi la troc, adică în schimbul porumbului sau grâului. Generaţii întregi au trăit de pe urma varului de la Şiroca. Citește restul acestei intrări »