Un dar cu file de lumină

03/11/2015

de Gabriela Gențiana GROZA

Gabriela Gentiana Groza

Gabriela Gențiana Groza

Tărâmul nașterii și copilăriei este purtat în cele mai mici tainițe ale sufletului fiecăruia dintre noi. Preocupările cotidiene legate de familie și profesie astâmpără fără răgaz dorul de crâmpeiul de Univers în care am crescut, spre care tânjește ființa noastră. În scrierile unora dintre noi apar ici și colo semne ale neuitării întâmplărilor de odinioară din locurile natale. La senectute, amintirile devin mai însemnate, mai pregnante, de parcă totul s-a petrecut ieri. Noi, cei cinci copii ai unui preot și ai soției sale, învățătoare, ne-am petrecut vacanțele la Constanța, la bunicii dinspre tatăl meu. De aceea am lecturat cu interes volumul Căruța luminoasă, apărut la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. coperta_CasimceaAutorul ei, Mircea Ioan Casimcea, născut pe meleaguri dobrogene, avea să îmi aducă mai aproape de urbea de pe Someș, unde viețuiesc de peste un sfert de secol, imagini și întâmplări de la malul mării. Fiul unor dascăli dăruiți cu toată ființa misiunii speciale de educație a vlăstarelor aflate sub bagheta lor, autorul cărții desfășoară narațiunea împletind realitatea cu imaginarul. Din povestirile pe care le țese cu har, se desprinde atmosfera în care a trăit și a fost educat alături de elevii părinților săi. Pana autorului alunecă viguros în zone mai mult sau mai puțin confortabile, fără menajamente, de aici puterea de evocare a stărilor care l-au încercat la un moment dat. Amintesc capitolele volumului de proză casimcian: Satul din nacelă, Straniile cărți, Cu calul ghidran, Harem cu daraveră, Logodna tâmplarului, Citește restul acestei intrări »